Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Info-Santiere - IULIUS a inaugurat Palas Campus Iasi, in urma unei investitii de 120 milioane euro
IULIUS a inaugurat Palas Campus Iasi, in urma unei investitii de 120 milioane euro
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 26 Apr 2023 12:16
Compania IULIUS a inaugurat oficial al doilea proiect amplu de regenerare urbana pe care l-a realizat in Iasi. Palas Campus reprezinta cea mai mare cladire de birouri din Romania, avand o suprafata inchiriabila de 60.000 mp, care a presupus o infuzie de capital de peste 120 milioane de euro. Cladirea office este situata in zona Sf. Andrei si pune in valoare o parte a orasului care, desi centrala, nu a beneficiat pana acum de investitii semnificative. Palas Campus este cea mai mare investitie din Romania demarata in pandemie si cea mai mare de dupa inaugurarea, din 2012, a primului proiect mixed-use din Romania - ansamblul Palas - din imediata vecinatate. Pana acum, compania IULIUS a realizat la Iasi cinci proiecte de real estate, care totalizeaza 130.000 mp de spatii office si 105.000 mp retail, pentru care a alocat jumatate de miliard de euro (Palas Iasi, Palas Campus, Iulius Mall Iasi, Family Market Miroslava si Family Market Bucium).
Iulian Dascalu, Presedintele companiei IULIUS: „Am inceput Palas Campus cand ne confruntam deja cu provocarile pandemiei, intr-o piata office in expectativa. Acum, ne primim partenerii in noua cladire, pe cele 13 companii de renume mondial, cu birouri dedicate pentru peste 5.000 de talente locale din industria creativa si automotive, ce realizeaza de aici programare cu impact in viitorul business-urilor, sigurantei si calitatii vietii in general. Este un proiect atractiv, inedit din mai multe perspective, cu o misiune orientata spre dezvoltarea si sustinerea orasului, o atentie accentuata acordata sustenabilitatii si cu premiere la nivel national atinse pe aceasta directie. Un proiect care a adus la Iasi primele sedii din regiune ale unor companii puternice si a sustinut dezvoltarea celor care sunt deja prezente in polul regional de business crescut, in ultimul deceniu, la Palas Iasi”.
Palas Campus este o continuare a primului proiect mixed-use de regenerare urbana din Romania - Palas Iasi-, din imediata vecinatate, beneficiind de multiplele functiuni ale ansamblului. O investitie de peste 320 milioane de euro, Palas Iasi inseamna o comunitate de business regionala, cu 7 cladiri de birouri clasa A (75.000 mp - 60 de companii, 9.000 angajati); principala destinatie de shopping si entertainment din nord-estul tarii (63.000 mp - 270 de branduri, servicii, restaurante si cafenele concept); o gradina urbana de 5 hectare, care gazduieste zeci de evenimente anual si facilitati de petrecere a timpului liber.
In total, hub-ul de business dezvoltat in centrul Iasului de compania IULIUS, in Palas Campus si Palas Iasi, integreaza 8 cladiri si 130.000 mp de birouri clasa A, care gazduiesc peste 70 de companii din cele mai dinamice si creative sectoare, sporind atractivitatea Iasului si pozitia sa de lider regional in domeniul tehnologiei si inovatiei.
La Palas Campus si-au stabilit sediul 13 companii, din SUA, Germania, Franta, Norvegia, Elvetia si Romania, unele cu primul lor birou din regiune, fiind atrase de infrastructura office moderna si de oferta generoasa a centrului universitar in materie de forta de munca.
In 2005, Amazon si-a deschis in Romania, la Iasi, centrul dedicat pentru cercetare si dezvoltare, primul de acest fel din Europa de Est. Amazon este prezent in ansamblul Palas din anul 2010, iar acum isi reuneste angajatii din oras sub un singur acoperis.
Cristian Josan, Managerul General al Amazon Development Center Romania: „Noul sediu va constitui un centru de inovatie pentru peste 2.000 de colegi care inventeaza noi tehnologii interesante in materie de cloud computing, machine learning, information security si data analysis. Acest campus ultramodern ne va asigura la Iasi un camin extraordinar si reprezinta un nou moment marcant pentru angajamentul nostru fata de Romania.”
5.000 de oameni lucreaza in Palas Campus
Palas Campus este inchiriat integral si include companii multinationale din domenii precum IT, automotive si asigurari, care totalizeaza peste 5.000 de angajati:
- Amazon Development Center Romania - centrul de cercetare si dezvoltare al companiei Amazon
- AMD - Advanced Micro Devices - companie americana producatoare de semiconductori, care proiecteaza solutii de calcul adaptive si de inalta performanta
- Allianz-Tiriac - parte din grupul german Allianz, cea mai valoroasa marca de asigurari din lume
- Cognizant Softvision - unul dintre cei mai mari angajatori din domeniul ingineriei software din Romania si parte din Cognizant, compania globala de servicii profesionale si de IT
- Expleo - companie globala din domeniul ingineriei, al tehnologiei si consultantei, cu sediul in Franta
- HELLA Romania - furnizor international din domeniul automotivelor, sub umbrela brandului FORVIA
- HEITS.digital - start-up tech din Cluj, specializat in solutii AI si Machine Learning
- HTEC Group - companie globala de consultanta, inginerie software si dezvoltare de produse digitale
- Microsoft - companie americana, cel mai mare producator de software din lume
- Profidata Dev - companie elvetiana care livreaza solutii software si servicii pentru industria financiara
- Safeguard Global - companie americana specializata in servicii de HR si payroll
- Visma Software Romania - (companie originara din Norvegia) furnizor de produse software pentru automatizarea si gestionarea proceselor de management in afaceri
- Bandwidth - companie globala de comunicatii
Palas Campus este compus din 6 corpuri cu inaltimea maxima de 6 etaje, conectate la parter si la primele trei etaje, cu o suprafata inchiriabila de 60.000 mp, desfasurata pe orizontala, dintre care 54.000 mp office si 6.000 mp retail. Campusul este conceput ca un proiect mixt integrat, incluzand, la parter, restaurante, cafenele, un supermarket, o sala de fitness, un centru medical si o zona de servicii.
Dubla certificare green si panouri fotovoltaice
Asemenea altor proiecte de regenerare urbana realizate de compania IULIUS, Palas Campus are o puternica amprenta verde. In 2021, cladirea a beneficiat de primul credit verde acordat unei companii romanesti de catre IFC (International Finance Corporation, membra a Grupului Bancii Mondiale), in valoare de 72 milioane de euro.
Palas Campus a fost construit cu respectarea principiilor celor mai ridicate standarde de sustenabilitate aplicabile cladirilor verzi, fiind unicul proiect din Romania care se afla in dublu proces de certificare green:
- EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) din partea IFC; certifica atingerea unor parametri de economisire a resurselor si eficienta in operare;
- LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al US Green Building Council; certifica sustenabilitatea in proiectare, constructie si operare.
O premiera o reprezinta si terasele verzi amenajate la inaltime, la etajul patru. De asemenea, Palas Campus beneficiaza si de peste 1.200 de panouri fotovoltaice montate pe acoperis, cu o putere instalata de 500 kWp.
 
Alte elemente green care sustin sustenabilitatea Palas Campus:
- peste 4.500 mp de spatii verzi, o investitie de 2,8 milioane de euro
- peste 200 de arbori plantati si 7.000 de arbusti
- piste de ciclism de aproape 650 de metri
- circa 500 de spatii pentru biciclete si sase vestiare dotate cu dusuri
- 16 statii de incarcare pentru automobile electrice
Solutii pentru mobilitate alternativa si parcare subterana
Chiriasii din Palas Campus beneficiaza de o parcare subterana pe doua niveluri, cu 625 de locuri, care a presupus o investitie de peste 33 milioane de euro.
Pentru a spori conectivitatea zonei Sf. Andrei, cinci strazi adiacente au fost fie largite, fie modernizate (Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu Bacalu, Buznea, Tanasescu). In plin proces de amenajare se afla o noua artera de circulatie, cu sens unic, care va conecta Bulevardul Anastasie Panu de strada Sf. Andrei. Aceasta va avea 220 metri lungime si doua benzi de circulatie. Pentru lucrarile privind infrastructura au fost alocate peste 4,5 milioane de euro.
Investitia in Palas Campus va genera anual peste 780.000 de euro din impozitul pe cladire si terenuri. Totodata, in timpul lucrarilor, contributiile directe la bugetul statului au fost de aproximativ 1,3 milioane de euro prin taxe, autorizatii si avize.
Palas Campus face parte dintr-un plan mai amplu de reconfigurare a zonei Sf. Andrei. Compania IULIUS va continua dezvoltarile de regenerare urbana din zona centrala a Iasului cu proiectul rezultat in urma concursului international de arhitectura organizat in 2022, precum si cu alte investitii de impact.
 
ALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
strabag nivel 1
concelex
EDIT-Structural
viarom
ERBASU CONSTRUCT
rigips
CDS
noark
siniat
leviatan
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
quadratum
ness project
MAKITA

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
econet
AICPS_30
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander