Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Izolatii & Finisaje - SAINT-GOBAIN: Crestere organica de 3,5% a cifrei de afaceri in semestrul intai
SAINT-GOBAIN: Crestere organica de 3,5% a cifrei de afaceri in semestrul intai
Izolatii & Finisaje Publicat de Cosmin Dincu 02 Aug 2019 06:45
Grupul francez Saint-Gobain, liderul pietei mondiale de habitat, a anuntat pentru semestrul intai al acestui an o crestere organica de +3,5% a cifrei de afaceri (pe baze comparabile tip like-for-like - LFL), pe fondul unei influente pozitive date de accelerarea activitatii strategice a corporatiei si de majorarea cantitativa a livrarilor, concomitent cu o atenuare a inflatiei in cadrul multor piete-tinta, in pofida unui efect calendaristic negativ. „In perioada analizata, corporatia a continuat sa se inscrie pe traiectoria de crestere a vanzarilor, in pofida unei baze de comparare solide (recalculate). Focalizarea pe masurile de ajustare a raportului dintre costurile operationale si pretul de vanzare continua sa asigure rezultatele scontate. Initiativele strategice anuntate anterior isi urmeaza cursul, ajutand grupul sa accelereze cresterea profitului, iar noua organizare se bazeaza pe masuri ce vor determina, in acest an, economii evaluate la mai mult de 80 de milioane de euro, fata de 50 de milioane de euro, cat a reprezentat tinta initiala. Ca urmare a acestor realitati de necontestat, daca in primele sase luni ale lui 2018 la nivelul grupului s-au inregistrat vanzari (recalculate) de 20,787 miliarde euro, rulajul din semestrul intai al lui 2019 indica un nivel de 21,677 miliarde euro (+4,3% la o baza actuala de calcul, +4,1% pentru una comparabila sau +3,5% prin metoda LFL). Pentru exercitiul financiar in curs, suntem in masura sa reconfirmam obiectivele anuntate anterior, la nivelul diviziilor restructurate, estimand o crestere LFL a profitului operational la nivelul lui 2019, desi preconizam, in acelasi timp, majorari atat ale costurilor, cat si de pret, intr-un context economic global influentat, mai degraba, de inflatie. Mediul de afaceri ar trebui sa ramana pozitiv, in general, cu toate ca unele piete-tinta vor fi marcate de incertitudine. O nota pozitiva este insa data de faptul ca avansul excelent al planului de transformare corporatista genereaza rezultate pozitive mult mai rapid decat ne-am asteptat, in timp ce programul de rotatie a portofoliului, anuntat cu un an in urma, se implementeaza in mod sustinut, astfel incat, pana la finele anului in curs, prin renuntarea la anumite afaceri mai putin profitabile, la vanzarile nete se vor adauga incasari evaluate la trei miliarde euro”, a declarat Pierre-AndrĂ© de Chalendar, presedinte si CEO al Saint-Gobain.
Potrivit unui comunicat al corporatiei, vanzarile de 21,677 miliarde euro din ianuarie-iunie 2019 includ un impact pozitiv al cursului de schimb (+0,6%), indus ca urmare a aprecierii dolarului american fata de moneda unica europeana, in pofida devalorizarii realului brazilian, coroanei din unele state nord-europene si altor monede asiatice sau ale unor tari emergente. Totodata, impactul pozitiv dat de modificarile structurii grupului (+0,2%) reflecta activitatea ce a presupus efectuarea unor achizitii strategice in Asia si in statele emergente (Join Leader - adezivi), respectiv investitiile efectuate in noi tehnologii si servicii strict specializate, de nisa (Kaimann – izolatii tehnice), precum si consolidarea pozitiei pe care Saint-Gobain o detine cu divizia de distributie a materialelor de constructii, dar si a activitatii unor entitati renumite (Hunter Douglas – plafoane speciale). Acestea au fost atenuate doar partial si nesemnificativ de renuntarea la anumite afaceri, mai putin profitabile, cum ar fi cele cu tubulatura din Xuzhou – China, cu silicon-carbid, respectiv operatiunile de instalare a vitrajelor in Marea Britanie si cele de procesare a sticlei in Suedia si Norvegia. Pe baze LFL, insa, vanzarile au fost mai mari cu +3,5%, stimulate de majorarea cantitativa de +1,2% la nivelul tuturor diviziilor si regiunilor. Intr-un mediu de afaceri caracterizat de o inflatie a costurilor operationale (fenomen ce s-a mai atenuat, cu precadere in trimestrul al doilea), preturile au continuat sa se majoreze cu +2,3%, ceea ce a adus un aport pozitiv la rulajul grupului.
In plus, la finele lui 2018, s-au pus bazele noii organizatii, aceasta functionand actualmente cu cinci unitati (divizii) de raportare, patru regionale si unitatea globala High Performance Solutions (HPS), care, de la 1 ianuarie a.c., au inlocuit cele trei sectoare de business si 14 delegatii, rezultand astfel o structura mult mai flexibila a grupului, orientata spre digitalizare.
Analizand rezultatele pe divizii, unitatea globala HPS si-a majorat vanzarile cu +1% LFL, pe baza sporirii cererii din diversele industrii careia i se adreseaza, cu exceptia celei auto si de materiale ceramice, dar au fost necesare si ajustari pozitive ale pretului. In acest sens, s-a subliniat ca activitatile ce deservesc industria constructiilor au cunoscut un progres accentuat in majoritatea regiunilor europene si in ambele Americi, ca urmare a trendului ce presupune folosirea pe scara tot mai larga a sistemelor complexe de izolare ETICS. In Europa de Nord, cresterea a fost de +3,6% LFL, in general pe seama distributiei (gips, mortar, materiale de izolare), fiind nominalizate ca performante pietele de constructii ale statelor nordice (unde lucrarile de inovare se intensifica rapid), Germania si majoritatea statelor din regiunea Europei de Est (cu toate ca in acest caz baza de raportare a fost mai putin solida, din cauza unor reparatii in ianuarie-iunie 2018 la doua linii float din Polonia si Romania, iar astfel, cresterea din cele doua tari a fost ceva mai accentuata). Acelasi trend s-a raportat si pentru Europa de Sud, Orientul Mijlociu si Africa (+4,2% LFL), vanzarile de mortar, gips si materiale de izolare fiind optime, in timp ce pe segmentul de tubulatura se fac eforturi de crestere a competitivitatii, in conditiile unei sporiri usoare a vanzarilor. Printre tarile nominalizate pentru activitatea sustinuta atat in ceea ce priveste noile constructii, cat si renovarile, se afla Franta (unde materialele de izolare pentru reabilitare termica au un mare succes), Spania, Italia si statele Benelux. In Orientul Mijlociu si Africa a avut loc o scadere usoara si punctuala, determinata mai ales de regresul din Turcia. In cele doua Americi, afacerile grupului s-au majorat cu +2,6% LFL, in acest caz beneficiindu-se de majorarea pretului in detrimentul cresterii cantitative, mai ales la produsele pentru exterior (in America de Nord, unde vanzarile s-au stabilizat pe segmentul respectiv) sau de trendul ascendent relativ generalizat din America Latina, cu precadere in ceea ce priveste sticla arhitecturala, mortarul etc. In Asia-Pacific rezultatele financiare au crescut cu +6% LFL, cu vanzari majore de gips in India, respectiv cu un impuls puternic dat de deschiderea celei de-a cincea linii de sticla float pe subcontinentul indian si cu o ascensiune deosebita in China.
***
Dupa cum se arata in cadrul unor comunicate anterioare, in 2014 afacerile grupului Saint-Gobain au totalizat 41 miliarde euro (rectificate la 38,34 miliarde euro intr-un document dat publicitatii in februarie 2016), iar in tara noastra toate cele sapte activitati (Abrasives, Brodrene Dahl, Glass, Isover, PAM, Rigips si Weber) au consemnat rezultate pozitive, vanzarile depasind astfel 163 milioane de euro (+4%), comparativ cu aproape 156,7 milioane de euro in 2013 (+5%). De asemenea, la nivelul lui 2015, Saint-Gobain a consemnat un rulaj de 39,62 miliarde euro, in conditiile unei cresteri de +35,9% a profitului net, de la 953 milioane de euro la 1,29 miliarde euro. In acelasi timp, in 2016, cifra de afaceri a grupului s-a plasat la 39,09 miliarde euro, iar profitul net s-a majorat usor, cu +1,2%, ajungand la 1,31 miliarde euro, pentru ca in 2017 sa se ajunga la un rulaj de 40,81 miliarde euro (+4,4%) si la 1,56 miliarde euro profit net (+19,5%), dupa care in 2018 s-au raportat vanzari de 41,77 miliarde euro (+2,4%) si un profit net de 420 milioane de euro (-73,2%). Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
concelex
quadratum
theda mar
strabag nivel 1
rigips
Ubitech
viarom
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
noark
ness project
MAKITA

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
ef-de-n
top 500
econet
AICPS_30
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander