Agenda Constructiilor
Vineri, 07 Octombrie 2022
GRUNDFOS
Home - Stiri - Izolatii & Finisaje - VEROTHERM: Majorari succesive de livrari, pe fondul cresterii calitatii produselor
VEROTHERM: Majorari succesive de livrari, pe fondul cresterii calitatii produselor
Izolatii & Finisaje Publicat de Ovidiu Stefanescu 02 Aug 2022 06:25
Infiintata in anul 1998 in Ramnicu Valcea, compania VeroTherm a inregistrat in ultimele doua decenii o dezvoltare constanta. La momentul actual, societatea dispune de aportul unui personal inalt calificat, este dotata cu tehnologii de fabricatie de ultima generatie, detine spatii proprii de productie si depozitare, precum si un parc auto consistent. Firma livreaza sisteme de termoizolare catre o serie de parteneri majori activi pe plan national, carora le asigura produse si servicii de calitate optima. Livrarea de materiale si accesorii pentru termosisteme (polistiren expandat ignifugat, plasa din fibra de sticla, dibluri si adezivi) a demarat in urma cu sapte ani, in prezent Verotherm fiind unul dintre cei mai dinamici competitori activi pe piata de profil din Romania. In continuare, Vicentiu Mocanu, managerul general al companiei, se refera in mod detaliat la conditiile actuale de piata, performanta financiara si perspectivele de dezvoltare pe termen mediu si lung, in special avand in vedere noile standarde de eficienta, sustenabilitate si protectie climatica.
Interviu cu Vicentiu Mocanu (48 de ani), General Manager Verotherm si manager cu o experienta profesionala de 21 de ani in industria materialelor de constructii.
 
- Ce evolutie au consemnat rezultatele financiare in 2021 si primul trimestru al exercitiului fiscal curent?
- Anul trecut, Verotherm a vandut peste 300.000 mc de polistiren si are ca tinta, pentru 2022, o majorare cu 35% a livrarilor pe acest segment. In ceea ce priveste primele doua luni din 2022, practic ne-am dublat atat cifra de afaceri, cat si profitul operational. Desi piata materialelor de constructii a fost afectata de criza provocata de pandemia Covid-19, de razboiul din Ucraina si de cresterile importante ale preturilor la materiile prime, am reusit sa ne mentinem dinamica accelerata a vanzarilor datorita capacitatii sporite de productie si a stocurilor de materiale pe care le detinem in depozitele noastre. Cresterea pietei de bricolaj, continuarea proiectelor majore de constructii la nivel local, inclusiv pe segmentul rezidential, precum si programele pentru imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor - toate acestea au avut un impact pozitiv asupra volumului de vanzari realizate de Verotherm. Sesizam, de asemenea, o sporire importanta a afacerilor companiei si in prima parte a lui 2022 fata de aceeasi perioada a anului trecut si speram sa mentinem acest ritm si in continuare. Optimismul este insa unul rezervat, intrucat sunt mai multe variabile de care trebuie sa tinem cont, mai ales in contextul geopolitic actual. Totodata, este necesar sa urmarim cu atentie evolutia preturilor la materiile prime. Spre exemplu, in decembrie 2021, pretul la granulele de polistiren a crescut cu aproximativ 60% fata de ianuarie 2021.
 
 
- Ce tipuri de produse din oferta companiei au fost preferate de clienti? Care sunt premisele de dezvoltare pentru acest sector, in 2022?
- In ceea ce-i priveste pe partenerii nostri, observam o evolutie in preferintele lor de materiale de constructii, care vine impreuna cu exigente sporite. Concret, cererea clientilor se indreapta spre produse EPS de calitate superioara, clasele solicitate sporind de la 80 la 200. In mod similar, in ceea ce priveste gama de mortare si adezivi, preferintele se indreapta spre solutiile care includ fibre. Avand in vedere experienta practica, precum si studiile de piata disponibile, estimam ca in 2022 sectorul de nisa al materialelor termoizolante va avea o crestere cantitativa de 10%.
 
- Cum se resimt, in cadrul companiei, efectele majorarilor de preturi si ale dificultatilor consemnate pe lanturile de aprovizionare?
- Inflatia preturilor la materiile prime folosite in domeniul constructiilor are efecte vizibile asupra afacerilor noastre. Dezvoltatorii, care sunt principalii nostri clienti, in special cei care deruleaza proiecte de mare anvergura, amana inceperea acestui tip de obiective si stopeaza, in mod inerent, comenzile de materiale de constructii. In acelasi timp, dezvoltatorii de mai mici dimensiuni amana achizitia produselor de termo­izolante, cu speranta ca pretul acestora va scadea mult si destul de rapid. Pe fondul majorarii constante a pretului petrolului, consumul specific a scazut, pretul utilitatilor a crescut, iar astfel am intampinat dificultati majore in ceea ce priveste capacitatea de achizitie a materiilor prime. Aceste lucruri au atras de la sine inclusiv lipsa de elemente derivate din rafinarea petrolului, cum ar fi stirenul sau PVC-ul. Din pacate, resimtim cu totii impactul razboiului de la granita Romaniei. In materie de consum, costurile energiei electrice si tarifele la gaze naturale s-au triplat, consecintele fiind reprezentate de cresterea preturilor la producatorii de materiale de constructii, scaderea interesului pentru achizitia de active imobiliare, incetinirea acordarii creditelor de catre institutiile financiare pentru dezvoltarea proiectelor. Consideram asadar ca vom continua sa asistam la o contractie a pietei materialelor de constructii in lunile care urmeaza.
 
 
- Ati inregistrat schimbari in ceea ce priveste cererea de produse cu eficienta energetica ridicata, la un an de la intrarea in vigoare a standardelor nZEB?
- Standardul nZEB prevede ca locuintele sau cladirile sa aiba un consum de energie apropiat de zero, ceea ce presupune ca dezvoltatorii sau constructorii sa se aprovizioneze cu materiale premium de termoizolatie. Doar astfel consumul de energie poate fi redus masiv. Cele mai performante produse din portofoliul Verotherm, care ating aceste standarde, sunt polistirenul grafitat si produsele EPS cu o clasificare mai mare de 80. In general, este vorba despre placi expandate din perle de stiren care sunt invelite intr-un strat de grafit, in scopul cresterii rezistentei termice a stratului termoizolant. De asemenea, tot in scopul atingerii obiectivelor nZEB se poate recurge la adoptarea unor surse de energie alternativa, cum ar fi panourile fotovoltaice, pompele de caldura etc. Verotherm s-a aliniat deja acestui trend atat prin proiectul "Electric UP", cat si printr-o serie de investitii proprii, prin care si-a propus folosirea energiei solare pentru crearea unui mecanism de asigurare suficienta a consumului energetic aferent unitatilor proprii de productie.
Proiectul a inceput deja sa fie implementat si cuprinde, in prima sa faza, aproximativ 350 de panouri fotovoltaice (cu o putere instalata de 150 kW) si o statie dubla de incarcare rapida, de 22 kW. Astfel, ne vom atinge obiectivul de independenta energetica, urmand ca resursele neconsumate sa fie stocate in baterii, utilizate pentru mentinerea in functiune a consumatorilor vitali, atunci cand va fi cazul.
 
- Ce obiective de investitii aveti planificate pentru anii urmatori?
- Cautand sa ne adaptam la piata si sa raspundem cererii tot mai mari, am inceput sa alocam fonduri importante pentru retehnologizarea capacitatii de productie, inca de la sfarsitul anului 2021. Procesul a continuat si in prima parte a lui 2022. Cele mai recente investitii in tehnologizarea fabricii au fost reprezentate de o instalatie de expandare de mare precizie marca Hirsch si de o linie complet automata de debitat si ambalat. De asemenea, intentionam sa eficientizam livrarea produselor catre clienti, prin achizitia a patru autocamioane noi de 20 tone. In acest sens, am stabilit un buget de aproximativ 0,9 milioane de euro pentru anul 2022. Mai trebuie mentionat faptul ca urmarim finalizarea programelor "Electric UP" (atat proiectul Green, cat si investitia proprie) pana in 2023, precum si Verotherm Villas - un cartier rezidential din Craiova, ce cuprinde peste 300 case, spatii de joaca, magazine si spatii comerciale. Acesta din urma se va derula in urmatorii ani. In plus, ne propunem o extindere pe plan international in perioada imediat urmatoare, vizand accesarea de noi piete externe si deschiderea a doua depozite proprii de materiale de constructii, ce urmeaza a fi amplasate in zona de nord a Italiei.
 
ALLBIMTERAPLASTVideoConfAC-iulAUTODESK
ROCKWOOL 196
TOP-500-CONTRACTORS
A aparut editia
SEPTEMBRIE
2022!
 
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
viarom
ERBASU CONSTRUCT
hilti
Acvatot 2019
strabag nivel 1
FRONTALE
CELCO 2020
CONCEPT STRUCTURE
leviatan
leviatan
MAKITA
BMI_Icopal
Ubitech
rigips

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
FPSC_2019
ef-de-n
econet
ROGBC 2016
AICPS_30
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere