Agenda Constructiilor
Miercuri, 24 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - ZIUA Habitat for Humanity pentru echipa Saint-Gobain Romania
ZIUA Habitat for Humanity pentru echipa Saint-Gobain Romania
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 17 Iul 2019 10:09
Nu conteaza daca te pricepi la tencuit, varuit, betonat sau batut cuie. Important este sa vrei sa ajuti. Aici nu a fost vorba despre scoala de meserii, ci despre umanitate, daruire, devotament si responsabilitate. Si inca ceva: despre camaraderie.
A sosit ziua Habitat for Humanity pentru echipa Saint-Gobain Romania. Intr-o dimineata de vineri, pe santierul din Buftea, o echipa de angajati ai companiei a pasit pe terenul de constructii. Peste 40 de voluntari au sosit pe rand, veseli si plini de entuziasm. Erau motivati si isi doreau sa ajute. Urmau sa puna umarul la constructia centrului comunitar pe care Habitat for Humanity il construieste in Buftea cu ajutorul financiar al Grupului Saint-Gobain, intre alele. Dupa deschiderea centrului, 50 de copii din comunitatea defavorizata din Buftea vor primi aici in fiecare zi o masa calda, vor fi ajutati la teme, vor urma cursuri de educatie non-formala, vor vorbi cu un psiholog, daca au nevoie. Alti 150 dintre colegii lor vor beneficia si ei, periodic, de cursuri si ateliere dar si de ajutor la temele de scoala. La intrarea pe santier, fiecare dintre cei 41 de voluntari de la Saint-Gobain primea echipamentul de protectie. Zambitori si relaxati, paseau catre terenul de constructii. Inainte de toate au socializat, si-au facut poze, au baut o cafea si au intrebat daca vine ploaia. Pelerinele de ploaie erau pregatite, intr-adevar, cerul dadea semne sa se scuture.
Roberto Patrascoiu, director national Habitat for Humanity, a tinut un scurt speech de inceput. Imediat, echipa s-a strans pentru o fotografie de grup. Cateva secunde mai tarziu a inceput sa picure. Ploaia a pus pe fuga intreaga echipa Saint-Gobain. Oricum, toti au intrat in viitorul centru comunitar, era timpul sa inceapa lucrul.
Echipati corespunzator cu casca, ochelari, manusi si masca, impartiti pe ateliere, cei 41 de voluntari erau deja la treaba. Unii dintre ei aveau si salopete de protectie, nu puteai lucra cu vata minerala fara acest echipament. In timp ce ei isi faceau “incalzirea” cu uneltele de santier, o echipa TVR transmitea pentru stirile de dimineata. Zumzaiala din santier era acum vazuta si de audienta postului national.:) Cladirea era impanzita de voluntari: doua etaje si mansarda erau deja in lucru. Pentru cei mai multi dintre ei, era prima experienta de voluntariat pe un santier.
Mariana Paste (33 ani) spune ca a fost motivata de gandul ca face bine celorlalti si ca este o stare sufleteasca de bine, pentru ea. Zambind, ea declara ca este o actiune extraordinara si ca o sa fie bine pentru copii, in viitor. Daca ar fi sa convinga pe cineva sa devina voluntar pe santier, ea este cel mai bun exemplu.
Gabriela Patrascu (25 ani) a facut voluntariat de mai multe ori si ii place sa se implice in cat mai multe cauze. Cu hainele usor patate de var, Gabriela tradeaza o fire calda, prietenoasa si sufletista. Stie ca acest centru comunitar este dedicat copiilor “mai putin norocosi”, asa cum ea declara. Lucra ca o albinuta, era tonica in vorbire dar incepuse sa simta oboseala. Motivatia ca face un lucru extraordinar pentru copii o indemna sa lucreze mai departe si sa nu se opreasca din lucru.
La etajul superior l-am intalnit pe Dan Crisan (50 ani). Cand il priveai cum lucreaza, n-ai fi zis ca este prima lui experienta pe un santier de constructii. S-a alaturat acestei actiuni probabil din dragoste pentru copii, si el, la randul lui, fiind tata. Asa cum el declara, este bucuros ca da o mana de ajutor celor mai putin norocosi decat el si isi doreste sa-i indrume pe toti prietenii lui catre voluntariat. Cel mai important, isi indruma copiii sa faca voluntariat, potrivit varstei lor. Desi lucra de cateva ore pe santier, nu simtea oboseala. Ba din contra, atunci cand muncesti cu placere, nimic nu este greu, asa cum el afirma.
Pe acelasi etaj si doar la cativa metri de Dan, lucrau de zor Adina si Iulian. Munca in echipa este intotdeauna mai frumoasa, atunci cand stii ca lucrezi sa schimbi viitorul unor copii nevoiasi. Pentru ei, nu este prima actiune de voluntariat, amandoi au mai fost la actiuni de ecologizat padurile.
La Buftea, cladirea parca se schimba de la o zi la alta si asta datorita celor care sunt alaturi trup si suflet. Fata de munca lor cotidiana de birou, la Buftea este multa munca fizica. “Putina miscare este binevenita. Si cunoscand si cauza, nu simti oboseala. Mai venim si altadata, spune unul dintre voluntari.” ☺
Era ora 16 si ziua de lucru era pe final. Un barbat imbracat intr-o salopeta se apropie de grupul de voluntari. Zambitor dar vizibil obosit, CEO-ul Saint-Gobain – Ovidiu Pascutiu – isi lauda colegii. Ne-a spus ca a fost o zi minunata, un team building diferit pentru echipa Saint-Gobain. Desi este prima actiune de voluntariat pe un santier, dl. Pascutiu se arata bucuros de munca intregii sale echipe. O actiune la care nu a fost nevoie sa duca munca de motivare. Desi initial erau inscrisi 20 de voluntari din compania lor, au venit in numar dublu.
Pe langa ajutorul oferit pe santier, Saint-Gobain a furnizat materiale de constructii din gamele ISOVER, Rigips si Weber si o donatie financiara de 70.000 euro.
 
RAWLPLUGSISECAMALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE
strabag nivel 1
siniat
viarom
noark
leviatan
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
concelex
rigips
CDS
EDIT-Structural
MAKITA
ness project
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
ef-de-n
AICPS_30
ROGBC 2016
econet
top 500
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander