Asigurarea materialelor critice necesare pentru a permite tranzitia net-zero catre o economie cu o amprenta nula de carbon este fundamentala pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris (Green Deal). Echilibrul dintre cererea si oferta unor astfel de materiale implica gestionarea intreruperilor lantului de aprovizionare, a termenelor lungi existente intre explorare si productie, a minereurilor complexe, a cresterilor bruste ale nevoilor comerciale si a concentrarii ofertei in anumite zone geografice. In pofida progreselor recente inregistrate in ceea ce priveste cresterea productiei anumitor materiale, se anticipeaza, in continuare, penurii de aprovizionare pentru multe dintre mineralele si metalele esentiale necesare pentru producerea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon, care sunt esentiale pentru tranzitia energetica. Acest lucru ar putea reduce capacitatea natiunilor de a-si decarboniza economiile. 

 

Liderii mondiali au recunoscut necesitatea de a securiza lantul de aprovizionare al materialelor critice, deoarece consecintele lipsei de actiune ar putea sa se extinda dincolo de tranzitia la emisii reduse de dioxid de carbon a ecosistemului minier si sa cuprinda elemente geopolitice, economice si de mediu. In consecinta, au fost demarate mai multe initiative globale si locale pentru a oferi asistenta tehnica, a promova standardizarea industriei si a impartasi cunostinte prin cercetare si analiza. In 2023, initiativa "Securing Minerals for the Energy Transition (SMET)" a Forumului Economic Mondial (WEF) a fost lansata cu sprijinul McKinsey cu scopul declarat de a creste gradul de constientizare si a incuraja colaborarea in ceea ce priveste solutiile inovatoare si favorabile care ajuta la eliminarea deficitului de aprovizionare cu materiale critice. SMET a discutat riscurile lipsei de actiune, impreuna cu solutii de colaborare pentru gestionarea riscurilor. In cele ce urmeaza, sunt explorate diverse abordari pentru deblocarea aprovizionarii cu materiale critice, fiind identificate barierele din calea investitiilor si a inovarii in acest domeniu de activitate. De asemenea, expertii subliniaza necesitatea unei colaborari globale intre partile active de-a lungul lantului valoric si ecosistemul extins, pentru a reduce barierele si a permite identificarea de solutii viabile la acestea.

Pentru ca tranzitia energetica sa progreseze in ritmul si la scara necesare, este esential ca lantul de aprovizionare cu materiale sa se dezvolte in paralel. Mineralele esentiale si produsele derivate sunt necesare pentru tehnologiile energetice curate, cum ar fi vehiculele electrice (EV) si panourile solare si, prin urmare, reprezinta o parte esentiala a tranzitiei. In prezent cererea de minerale esentiale continua sa creasca, iar oferta s-a majorat de asemenea, dar, in pofida progreselor recente, unele substante se confrunta inca cu o penurie semnificativa. Daca nu sunt controlate dezechilibrele prognozate intre cerere si oferta pentru anumite minerale ar putea aparea riscuri acute, incepand cu intarzieri ale tranzitiei energetice si terminand cu consecinte sociale si de mediu negative. Colaborarea public-privat este, de aceea, esentiala pentru asigurarea unui echilibru care sa asigure in acelasi timp disponibilitatea, accesibilitatea si sustenabilitatea. In absenta acestor minerale, tehnologiile de decarbonizare a sistemelor energetice nu pot fi implementate la scara necesara pentru atingerea obiectivelor internationale subliniate in Green Deal.

Politicile, investitiile si inovarea pot facilita cresterea ofertei primare si secundare si au capacitatea de a promova scaderea cererii, fara a compromite echitatea in ceea ce priveste accesul la tehnologii energetice curate si decarbonizarea sistemelor energetice. Reducerea cererii prin substituire poate acoperi o parte din decalaj si diminua riscul de dezechilibru al pietei. Tendintele si scenariile actuale privind tehnologiile energetice curate indica faptul ca, pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris, va fi necesar sa se investeasca in dezvoltarea de noi mine, in extinderea celor existente si in sprijinirea tehnologiilor inovatoare pentru imbunatatirea productiei pe partea de oferta. Initiativele de politica specifice au potentialul de a facilita aceste rezultate, de a contribui la crearea unor lanturi de aprovizionare globale rezistente si de a asigura beneficii pentru comunitatile locale. 

 

O tranzitie energetica de succes necesita investitii si inovare pentru a debloca lantul de aprovizionare. Tehnologiile energetice nepoluante se bazeaza pe minerale, fie direct, fie in forma prelucrata. Cererea ar putea spori cu 250% pana in 2030, conform scenariului Net Zero Emissions by 2050 (NZE) al Agentiei Internationale pentru Energie (AIE). In pofida progreselor recente inregistrate in investitiile miniere, este posibil ca aprovizionarea cu multe minerale sa nu satisfaca aceasta cerere. De asemenea, exista o volatilitate semnificativa a preturilor, ceea ce reduce apetitul pentru programe mari de investitii de capital multianuale. Restrictiile de pe piata, care rezulta din dezechilibrele dintre cerere si oferta, ar putea pune in pericol ritmul tranzitiei energetice. Continuarea dezechilibrului ar putea provoca o tranzitie dezordonata, caracterizata prin volatilitatea preturilor, riscuri geopolitice si presiuni asupra mediului, care reduc apetitul pentru investitii. In acelasi timp, multi dintre acesti factori ar putea face mai dificila asigurarea disponibilitatii la nivel mondial a mineralelor esentiale, intr-un mod accesibil si durabil. Cererea reala pentru fiecare produs critic va depinde de tehnologiile curate specifice care determina tranzitia energetica si de dinamica unica a cererii si ofertei pentru fiecare dintre acestea. De exemplu, in cazul cuprului, expertii se asteapta ca acesta sa fie deficitar din cauza cererii puternice si in crestere si a numarului mare de proiecte, in timp ce aluminiul ar trebui sa ramana in echilibru. Paladiumul, pe de alta parte, va avea o oferta excedentara in viitor, cu exceptia cazului in care apar noi zone de cerere.

Actiunile pe trei fronturi, realizate in paralel, ar putea contribui la mentinerea echilibrului. Fiecare presupune investitii suplimentare si ar beneficia de inovare si de un sprijin puternic din partea partilor interesate, publice si private. Prima este legata de cresterea ofertei primare prin extragerea mineralelor brute virgine. Reglementarea industriei este extrem de importanta pentru o majorare durabila a ofertei primare. Companiile care exploreaza, extrag si prelucreaza minerale (inclusiv prin metode inovatoare) ar putea contribui la sporirea ofertei primare cu sprijinul actorilor financiari din sectorul public si privat. Cea de-a doua actiune se rezuma la ajustarea pozitiva a ofertei secundare, prin recuperarea mineralelor din deseuri si produse scoase din uz. Intreprinderile care detin reziduuri miniere ar putea explora modalitati inovatoare de a le reprocesa si de a crea o noua valoare, in timp ce companiile nou-infiintate si institutiile de cercetare finantate de stat ar putea contribui la dezvoltarea, imbunatatirea si extinderea tehnologiilor de reciclare. Participarea consumatorilor la programele de reciclare a tehnologiilor ar fi, de asemenea, utila. In fine, reducerea cererii de minerale critice prin minimizarea sau inlocuirea nevoii de asemenea produse in aplicatiile de utilizare finala constituie o alta actiune recomandata. Intreprinderile care produc tehnologii energetice cu emisii reduse de carbon si-ar modifica produsele si procesele de productie prin utilizarea inovatiilor dezvoltate in sectorul public sau privat. Pe masura ce constientizarea problemelor legate de mineralele critice creste, cererea de pe piata pentru tehnologii care se bazeaza mai putin pe mineralele critice ar facilita aceasta solutie. 

 

Este nevoie de investitii imediate in aprovizionarea primara pentru a creste capacitatea acesteia. Analiza McKinsey indica faptul ca ar fi necesare alocari de fonduri in valoare de 300-400 miliarde USD pe an pana in 2030 in minerit, respectiv in activitatile de rafinare si topire, pentru a satisface cererea in crestere, inclusiv prin surse secundare de aprovizionare. Cu toate acestea, investitiile in capacitatea de aprovizionare secundara sunt insuficiente pentru a satisface cererea pe termen scurt, din cauza disponibilitatii limitate a materiilor prime scoase din uz pentru instalatiile secundare. Deficitul de materii prime este cauzat de majorarea cererii si de utilizarea materialelor in echipamentele cu durata lunga de exploatare, ceea ce duce la prelungirea termenelor de productie inainte ca aceste materiale sa ajunga la sfarsitul ciclului normal. Prin urmare, este important sa se construiasca o retea de productie care sa sprijine aprovizionarea secundara - in special pentru minerale "mai noi", cum ar fi litiul sau pamanturile rare - in vederea asigurarii unei circularitati adecvate pe termen mediu si lung. Un sprijin suplimentar pentru echilibrul dintre cerere si oferta este oferit de inovatiile care reduc barierele in calea extinderii lantului de minerale esentiale. Dezvoltarea de noi mine prezinta provocari considerabile, inclusiv calitatea scazuta a minereurilor si costurile ridicate de productie. In timp ce initiativele politice specifice si abordarile bazate pe colaborare ar putea contribui la depasirea unora dintre aceste provocari, abordarea altora va necesita probabil inovare. Cresterea aplicatiilor de inovare necesita investitii in finantarea cercetarii si dezvoltarii in faza incipienta, pentru a sprijini financiar extinderea si implementarea. Este vorba, printre altele, despre modalitati noi si mai eficiente de producere si utilizare a mineralelor critice, care ar putea contribui la cresterea sigurantei, echitatii si durabilitatii sistemului energetic pe masura ce acesta se decarbonizeaza. Pe tot parcursul lantului valoric, inovatiile ar putea contribui la o tranzitie echitabila prin imbunatatirea disponibilitatii mineralelor critice, reducand in acelasi timp costurile, sporind siguranta si minimizand presiunile asupra mediului.

 

Desi exista bariere in calea stimularii competitorilor din industrie si a altor parti interesate importante sa investeasca si sa inoveze, initiativele politice si colaborarea specifice ar putea contribui la depasirea acestor obstacole si la deblocarea mineralelor esentiale. Fiecare bariera este asociata cu potentiale deblocari, ilustrata prin exemple de politici specifice si initiative de colaborare care au avansat progresul pana in prezent. Se stie faptul ca barierele inhiba investitiile in extinderea ofertei si punerea in aplicare a noilor tehnologii care mentin echilibrul dintre cerere si oferta. Asigurarea de capital pentru dezvoltarea minelor, precum si sprijinirea crearii si implementarii de noi tehnologii, poate fi o provocare. Piedicile in calea investitiilor si a inovarii pot complica punerea in functiune a unei noi oferte. Acestea zadarnicesc imbunatatirea productiei de minerale esentiale si optimizarea consumului de minerale esentiale in aplicatiile de utilizare finala. Dinamica respectiva ar putea exacerba dezechilibrele dintre cerere si oferta, pe masura ce tranzitia energetica se accelereaza. Dintre riscurile financiare se remarca cheltuieli de capital ridicate si incerte, in special pentru proiectele miniere aflate in stadiu incipient. Astfel, proiectele miniere necesita investitii semnificative inainte de a putea incepe productia generatoare de venituri. Odata ce explorarea si studiile initiale de incadrare sunt finalizate, se realizeaza studii de fezabilitate pentru a estima necesarul de cheltuieli de capital si a prezice daca extractia este viabila din punct de vedere economic. In timpul etapelor initiale de dezvoltare a proiectului, valoarea totala a capitalului necesar este incerta (desi claritatea creste intre etapele de delimitare initiala a domeniului de aplicare si cele de prefezabilitate si fezabilitate). Cele mai multe costuri sunt suportate in faza de constructie a unui proiect, cand riscurile de depasire a bugetului sporesc incertitudinea. In plus, ratele ridicate ale dobanzilor cresc cheltuielile totale ale proiectului. Adoptarea lor se incadreaza intr-un studiu de rentabilitate pentru implementarea tehnologiei - percepand costurile ca fiind mai mari decat beneficiile imediate si tangibile - iar acestea pot fi descurajate de la implementarea inovatiilor. De asemenea, din cauza unui risc ridicat de esec, este posibil ca investitiile in cercetare si dezvoltare sa nu produca randamente suficiente si sa duca la pierderi financiare. Este posibil ca investitiile in faza incipienta sa nu genereze inovatii utile sau scalabile din punct de vedere comercial. Exista pericole legate de volatilitatea preturilor, atat pentru proiectele noi, cat si pentru inovatiile din cadrul operatiunilor curente. Cunostintele aprofundate necesare cu privire la aceste riscuri pot descuraja investitorii sa intre pe piata. 

 

Din punct de vedere istoric, industria miniera a fost lenta in adoptarea noilor tehnologii, iar inovatiile dovedite nu au fost lansate la scara larga cu o viteza suficienta pentru a satisface cererile previzionate. De exemplu, exista deja inovatii care au un impact pozitiv asupra mediului (cum ar fi reducerea emisiilor de carbon in timpul productiei si reducerea utilizarii apei prin sisteme de prelucrare in circuit inchis). Utilizarea de mai putina apa si reducerea emisiilor de carbon constituie efecte pozitive asupra mediului pe care le genereaza adoptarea acestor tehnologii. Cu toate acestea, atunci cand intreprinderile nu pot determina orizontul de rentabilitate, procesul este limitat. De asemenea, termenele lungi implica riscul de perturbare a investitiilor in inovare, ceea ce determina o abordare expectativa in ceea ce priveste investitiile in inovare. Termenele lungi necesita investitii si adaptari continue si pot descuraja partile interesate sa aloce fondurile necesare pentru dezvoltarea de noutati, cu toate ca aceasta bariera nu tine exclusiv de sectorul mineralelor esentiale. Alte tipuri de piedici sunt reprezentate, de exemplu, de neincredere, data inclusiv de lipsa unor rezultate vizibile in materie de mediu, sociale si de guvernanta (ESG) care sa echilibreze nevoile comunitatilor cu cerintele minerale ale tranzitiei energetice. Desigur, fiecare dintre problemele enuntate anterior are solutii, printre acestea remarcandu-se politicile publice favorabile si colaborarea intre partile interesate, asigurarea unui mediu propice de dezvoltare, ridicarea stachetei ESG, crearea de parteneriate strategice, explorarea optiunilor de realizare a unor organizatii de tip joint venture etc.