Situatia fiscal-bugetara a Romaniei a ajuns in punctul in care numeroasele probleme acumulate in ani de zile au generat o criza ce trebuie corectata urgent. Lipsa de predictibilitate alimentata de modificari legislative si fiscale frecvente si fara studii de impact, cresterea nesustenabila a cheltuielilor publice, intarzierile foarte mari in modernizarea si dotarea cu tehnologiei a administratiei fiscale sunt doar cateva dintre cauzele care au generat inechitate fiscala in economie si de remunerare in sistemul public, colectare insuficienta a veniturilor statului si deficite tot mai mari, mai greu de finantat si, implicit, o stare de nemultumire a multor categorii sociale.

Cu cateva zile inainte de Consiliul Ecofin, guvernul a anuntat ca vor fi aplicate trei pachete de masuri in urmatoarele luni, primul cuprinzand o serie de cresteri de fiscalitate – doua cote de TVA de 11% si 21%, accize majorate cu 10%, impozit pe dividende de 16%, suprataxarea bancilor, CASS pentru pensii etc – si cateva ajustari ale cheltuielilor. Cu acest pachet, guvernul estimeaza in acest an venituri bugetare mai mari cu 10,6 miliarde lei si cheltuieli mai mici cu 12,7 miliarde lei. Celelalte doua pachete de masuri ar urma sa se concentreze asupra cheltuielilor si a companiilor de stat, insa detaliile lipsesc deocamdata.

Crizele suprapuse incepand din 2020 au venit dupa o perioada inceputa din 2016, in care politica fiscala s-a relaxat, introducandu-se multe scutiri de taxe si exceptii, si in care majorarile de salarii, pensii si alte forme de sprijin financiar au luat avant fara a tine seama de limitele bugetare. Ca urmare, deficitul bugetar a depasit plafonul de 3% din PIB, cerut prin tratatul de la Maastricht statelor membre UE si, din primavara lui 2020, Comisia Europeana (CE) a declansat procedura de deficit excesiv. Romania urma sa ia o serie de masuri pentru a diminua deficitul, insa criza pandemica, apoi razboiul din Ucraina si criza energetica au dus la o abordare toleranta a CE, mai ales ca mai multe state UE au inregistrat deficite mai mari de 3% din PIB. In 2021-2022, Romania a facut o ajustare conform recomandarilor si a redus deficitul, dar din 2023 si mai ales din 2024, deficitului bugetar s-a adancit pana la recordul de 9,3% din PIB, pe fondul unei perioade electorale prelungite in care responsabilitatea fiscala a fost ignorata.

Ca urmare, in toamna anului trecut, CE a mai dat o derogare, asteptand ca guvernul sa ia masuri de reducere a deficitului pana la 1 aprilie 2025. Dar amanarea alegerilor prezidentiale si provizoratul guvernarii au inghetat deciziile. Practic, Romania a primit prea multe amanari si de aici urgenta din ultimele saptamani de a gasi acele masuri care sa reduca deficitul bugetar la 7-7,5% in acest an. O astfel de reducere este insa dificil de facut in doar jumatate de an si categoriile vizate de cresteri de taxe sau de taieri de cheltuieli se simt nedreptatite.

In orice caz, guvernul, prin planul fiscal pe termen mediu agreat cu CE, s-a angajat ca va reduce cheltuielile bugetare pana in 2031, cu peste 5 puncte procentuale din PIB. Sunt vizate reduceri graduale de 1 punct procentual ale cheltuielilor de personal, de 2 puncte procentuale din PIB ale cheltuielilor cu asistenta sociala si cu alte 2 puncte procentuale ale investitiilor publice. In acelasi timp se mai estimeaza un plus, tot pana in 2031, de 2-3 puncte procentuale din PIB din reforma fiscala, respectiv eliminarea inechitatilor, scutirilor, exceptiilor din Codul fiscal si din reforma si digitalizarea administratiei fiscale. 

Astfel, rezulta din planul fiscal pe termen mediu ca miza mai mare este reducerea cheltuielilor bugetare decat cresterea poverii fiscale. Intre timp acest plan a fost reevaluat, fiind considerat prea optimist. Totusi, de principiu, atentia asupra cheltuielilor are sens daca analizam cum au evoluat veniturile si cheltuielile bugetare in ultimii zece ani, in care am experimentat pe rand atat cresteri de taxe, cat si relaxare fiscala.   

Observam ca indiferent cat au crescut veniturile din taxe, cheltuielile au avut un ritm de crestere superior. Sa luam exemplul anului trecut cand a fost majorata fiscalitatea (impozitul minim pe cifra de afaceri, microintreprinderi, salarii din IT, constructii etc) care a condus la incasari din taxe si impozite mai mari cu 17,4% decat in 2023, in timp ce cheltuielile de personal s-au majorat cu 24%. Daca ne uitam la ultimii cinci ani, vedem ca aceasta tendinta se mentine de la an la an: incasarile cresc, dar cheltuielile cresc si mai mult. Al doilea lucru important care merita analizat este acela ca ponderea in PIB a veniturilor totale ale statului este de circa 32%, in timp ce cheltuielile cu personalul si pensiile reprezinta 22%. Mai mult, daca raportam aceste cheltuieli doar la veniturile fiscale si din contributii de asigurari, adica la ceea ce colecteaza efectiv ANAF, apare un semnal de alarma. Statul strange din taxe si contributii de asigurari 27% din PIB, iar alte 5 procente pana la 32%, sunt venituri nefiscale. Prin urmare, daca nevoile de cheltuieli se mentin sau cresc, este evident ca va trebui ca si ponderea veniturilor fiscale sa creasca pentru a avea un deficit bugetar sustenabil, adica de cel mult 3% din PIB conform standardelor europene. Totusi, avand in vedere ca economia a crescut anul trecut cu doar 0,8%, iar previziunile pentru acest an sunt in scenariul optimist in jurul a 1%, cresterea fiscalitatii pune o frana mediului privat si risca sa conduca la recesiune. Asadar cresterea poverii fiscale trebuie limitata.

Cauzele veniturilor bugetare reduse sunt multe, cele mai evidente fiind numarul redus de contribuabili raportat la marimea populatiei, capacitatea de colectare slaba a ANAF, evaziunea fiscala, fenomenul muncii la negru.

De exemplu, numarul contribuabillor persoane juridice este de circa 1,1 milioane de persoane. Dintre acestea, peste 300 mii sunt microintreprinderi, restul fiind platitori de impozit pe profit, cel putin in teorie, pentru ca multi inregistreaza pierdere. In cazul persoanelor fizice, sunt circa 700 de persoane fizice autorizate in evidentele ANAF si cam 5,5 milioane de salariati, la o populatie de 19 milioane de persoane, din care 5 milioane sunt pensionari si aproape 3 milioane copii. 

Pe langa faptul ca numarul de contribuabili este destul de mic, au fost si multe exceptii, scutiri la toate capitolele Codului fiscal pentru anumite categorii de persoane sau de bunuri ori servicii: la impozitul pe venit, contributii de asigurari, TVA si altele. Practic, numarul celor care datoreaza taxe s-a tot diminuat din 2016 sau unii au beneficiat de facilitati. Totodata, Romania are un decalaj de incasare a TVA de 36%, deci mai mult de o treime din TVA nu ajunge la buget, in timp ce media UE este de 5,4%. Statele cu decalaje similare cu ale Romaniei au luat masuri foarte eficiente. De exemplu, Bulgaria, care se clasa mai rau decat Romania la colectarea TVA, a ajuns la un decalaj de incasare a TVA sub media UE. Polonia a reusit sa il diminueze de la 25% la 3,3%. Ambele au reusit printr-un mix de reforme si digitalizare a administratiilor fiscale. Astfel, atingem un alt punct nevralgic, administrarea fiscala, unde desi s-au facut multe reforme, prin masuri precum casele de marcat electronice, e-factura, SAF-T, e-transport si altele -, nefiind operationalizata analiza modulelor de date pentru a tinti direct zonele de evaziune, nu au generat inca rezultatele dorite. 

In ce priveste cresterea taxelor, asa cum stim, in documentele Ministerul de Finante este mereu amintita analiza Bancii Mondiale care sustine atat eliminarea exceptiilor si scutirilor de la toate categoriile de taxe si impozite, (de altfel multe au fost deja eliminate), cat si introducerea impozitarii progresive a veniturilor si majorarea cotei standard de TVA. Eliminarea distorsiunilor din sistemul fiscal si asigurarea echitatii sunt principii corecte care trebuie puse in practica si, fiind asumate prin PNRR, erau si predictibile. Acum vedem modificarile la TVA, va urma impozitarea progresiva?

Toate cele mentionate mai sus nu se pot rezolva prin masuri rapide pe termen scurt. Multe dintre ele au radacini adanci care tin de arhitectura institutionala si legislativa. Prin urmare ele necesita reforme pe termen lung, cu o viziune de dezvoltare. O multime de schimbari afecteaza si vor afecta si mai pregnant lumea si, implicit, Romania. Astfel, convulsiile din comertul global, razboiul tarifar, modificarea lanturilor de aprovizionare, relocarea productiei, toate au impact asupra industriei europene si mai ales al celei germane de care Romania este dependenta in mare masura si trebuie analizate pentru a fi luate acele decizii care, pe termen mai lung, pot sprijini economia romaneasca sa se dezvolte. De asemenea, demografia este un alt factor de risc, din cauza imbatranirii populatiei si a nevoii de asigura pensii si asistenta medicala. Forta de munca este sub presiunea AI si a altor tehnologii, care nu vor ”fura” neaparat locurile de munca, dar care le vor transforma dramatic in timp si vor impune noi competente si, deci, o alta piata a fortei de munca si un alt model educational. 

Politica bugetara si fiscala trebuie sa sprijine aceste demersuri si nu sa fie o povara pentru economie. Toate aceste schimbari necesita o viziune si, evident, investitii din fonduri publice, dar mai ales private care trebuie atrase, stimulate pentru a contribui la cresterea economica si pentru a evita ca Romania sa intre in capcana venitului mediu, adica a stagnarii economice. Desigur acesta este un subiect separat care merita o analiza in sine, insa trebuie sa privim mai departe de orizontul lui 2025. Daca rezolvam acum problema deficitului, eventual cu aceleasi metode folosite in trecut care nu pot avea decat aceleasi efecte pe care le stim, nu vom iesi cu adevarat din cercul vicios al crizelor bugetare, al cresterii ad hoc a taxelor si al cheltuielilor ineficiente. Insa trebuie sa ne gandim si la ceea ce avem de facut odata ce trecem de acest impas, pe de o parte pentru a nu mai face aceleasi erori, iar pe de alta parte pentru a ne conecta mai bine la realitatile economice globale astfel incat sa ramanem pe tendinta de crestere economica si de recuperare a decalajelor fata de restul UE. Potentialul exista, dar trebuie valorificat.