Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Utilaje & Echipamente - DOKA: Solutii rapide de cofrare, pentru Catedrala Mantuirii Neamului
DOKA: Solutii rapide de cofrare, pentru Catedrala Mantuirii Neamului
Utilaje & Echipamente Publicat de Elena Icleanu 13 Iul 2018 08:06
Grupul austriac Doka furnizeaza sistemele de cofrare pentru constructia Catedralei Mantuirii Neamului, pe santier fiind utilizate atat schele portante Staxo 100 si Staxo 40, cat si cofraje pentru fatade (Top 50), cu panouri (Framax Xlife) si de planseu (Dokaflex). Compania lucreaza in parteneriat cu Strabag, antreprenorul general al constructiei.
"Panourile pentru elementele geometrice complexe ale cladirii, cum sunt arce, cupole, jumatati de domuri, inele si alti pereti cu forme cilindrice au fost proiectate in Amstetten de biroul de inginerie al Doka pentru Europa de Est, alaturi de ingineri din Bulgaria si Ucraina, in colaborare cu departamentul de inginerie structurala al companiei. Cladirea a fost impartita in sapte sectiuni constructive pentru o coordonare mai eficienta a procesului de constructie si de gestionare a materialelor. Alaturi de provocarile tehnice legate de geometria spatiului, a existat si problema unui program strict, care a necesitat aproximativ 8.000 de ore de inginerie intr-o perioada de 10 luni. Clientul a afirmat ca, in total, in structura constructiei vor intra 100.000 mc de beton, 3.800 de tone de armaturi rigide si aproximativ 38.000 de tone de armaturi flexibile", au precizat reprezentantii Doka.
Conform datelor furnizorului austriac, schelele portante Staxo 100 si cofrajul pentru fatade Top 50 sunt utilizate atat la interior (pana la o inaltime de 27 de metri), cat si la exterior (pana la inaltimea de 124 de metri). Pentru a permite o utilizare cat mai buna a elementelor deasupra nivelului solului din interiorul catedralei, la inaltimea de 27 de metri, schelele Staxo 100 sunt ridicate pe platforme de otel. Ramele Staxo 100 sunt din otel zincat, fiind potrivite pentru lucrul la inaltime si cu sarcini mari. Sistemul contribuie, de asemenea, la accelerarea procesului general de constructie, deoarece stivuirea verticala este facila si asamblarea se realizeaza fara alte unelte sau scule. Scarile integrate permit muncitorilor sa ajunga usor si in siguranta la zonele de lucru. 
Pentru cofrarea peretilor si coloanelor se lucreaza cu sistemul usor Frami Xlife, cu cadru metalic robust, zincat la cald, precum si cu cofrajele cu panouri Framax Xlife, cu rama metalica de inalta performanta, pentru cofrarea de suprafete mari cu ajutorul macaralei.
Constructia Catedralei Mantuirii Neamului a inceput in decembrie 2010, lucrarile la structura fiind programate pentru finalizare pana la sfarsitul acestui an.
Parte a grupului Umdasch, un business de 1,44 miliarde euro conform rezultatelor din 2017, Doka a inregistrat un record in ceea ce priveste vanzarile anului trecut. Potrivit raportului oficial al companiei, vanzarile din 2017 au crescut cu aproape 17% in Europa si cu 7% pe pietele externe. Evolutia optima se reflecta inclusiv in utilizarea capacitatilor de productie din Amstetten si din Slovacia, care si-au majorat productia cu 18% anul trecut.
In Romania, Doka a incheiat anul 2017 cu o cifra de afaceri de 38,9 milioane de lei, in crestere cu 17% fata de anul anterior, si cu un profit net de 3,3 milioane de lei.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
theda mar
Ubitech
rigips
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
viarom
ness project
leviatan
siniat
strabag nivel 1
EDIT-Structural
quadratum
CDS
concelex
noark
CONCEPT STRUCTURE

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
econet
AICPS_30
ef-de-n
top 500
top 500
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander