Constanța a găzduit, în perioada 24–29 august 2026, cea de-a 20-a ediție a The BIM Challenge, eveniment organizat de Allbim Net și dedicat transformării digitale a industriei construcțiilor și utilizării informației pe întregul ciclu de viață al unei construcții.
Ajuns la o ediție aniversară, evenimentul a avut în acest an și o dimensiune internațională, reunind profesioniști din construcții, proiectare, infrastructură, management de proiect și tehnologie. Dincolo de prezentarea instrumentelor și soluțiilor digitale, programul a pus accent pe modul în care informația poate fi utilizată în procesele reale de proiectare, execuție și exploatare și, mai ales, pe felul în care datele pot contribui la decizii mai bine fundamentate în proiectele complexe.
Una dintre discuțiile care au dus această perspectivă în zona concretă a investițiilor a fost panelul „Proiecte mari, decizii grele: ce date contează când banii sunt ai tăi?”, dedicat rolului informației în proiectele în care valoarea investiției, riscurile tehnice și consecințele unei decizii greșite sunt semnificative.
Mariana Garștea, despre rolul monitorizării structurale și geotehnice
În cadrul panelului a participat Mariana Garștea, președinta Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), alături de Andreea Cincă, Olivia Collavini, Dragoș Marcu și Irina Odor. Discuția a fost moderată de Dan Moraru, iar perspectiva adusă în discuție de Mariana Garștea a fost legată de un domeniu care, deși are o istorie îndelungată în practica inginerească, este încă insuficient integrat în procesele de decizie ale marilor investiții: urmărirea comportării construcțiilor.
În România, monitorizarea este asociată adesea cu o cerință tehnică sau cu necesitatea de a întocmi documentația prevăzută de reglementări. În realitate, datele obținute prin urmărirea comportării pot avea o valoare mult mai mare. Atunci când sunt colectate cu o precizie adecvată, interpretate de specialiști și puse în legătură cu ipotezele de proiectare și cu evoluția lucrărilor, ele pot oferi beneficiarului o imagine obiectivă asupra modului în care construcția se comportă în timp.
Această diferență de perspectivă a fost una dintre ideile centrale ale discuției: monitorizarea nu ar trebui să se încheie cu producerea unui raport, ci să fie gândită de la început în funcție de deciziile pe care informațiile obținute le pot susține. În cazul unui proiect important, valoarea datelor nu rezultă din volumul lor, ci din capacitatea de a reduce incertitudinea și de a oferi un răspuns documentat la întrebări privind siguranța, exploatarea și necesitatea unor intervenții.
P130-2025 aduce o actualizare necesară, dar nu schimbă principiul urmăririi
În acest context a fost discutat și P130-2025, normativul privind urmărirea comportării în timp a construcțiilor. Adoptarea sa reprezintă o actualizare necesară a cadrului tehnic, însă nu marchează începutul urmăririi comportării în România. Această obligație există de aproximativ trei decenii, iar programul de urmărire, precum și obligațiile privind cartea tehnică a construcției, erau prevăzute și în reglementările anterioare.
Noul normativ actualizează cerințele și le adaptează unui context tehnologic și profesional diferit de cel în care a fost elaborat cadrul anterior. În ultimii ani, echipamentele de măsurare au devenit mai precise, achiziția automată de date s-a generalizat, iar posibilitățile de transmitere, stocare și analiză a informațiilor s-au schimbat radical. În acest sens, P130-2025 reprezintă o modernizare importantă și necesară.
Dificultatea principală a urmăririi comportării nu a fost însă niciodată absența unei norme. Problema a fost, în mare măsură, aplicarea neuniformă a obligațiilor existente și faptul că monitorizarea a fost tratată în numeroase situații ca o cerință de conformare, fără ca datele obținute să fie integrate în procesul efectiv de administrare a construcției.
Din această perspectivă, schimbarea adusă de noul cadru legislativ este poate mai importantă decât actualizarea tehnică a normativului.
CATUC consolidează responsabilitatea privind urmărirea comportării
Odată cu intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), urmărirea comportării în timp beneficiază de o reglementare explicită în cadrul Codului, cu responsabilități distribuite mai clar între participanții la procesul de construire.
Pentru construcțiile încadrate în clase de consecințe ridicate, prevederile referitoare la urmărirea specială capătă o importanță deosebită. Legarea acesteia de încadrarea construcției schimbă inclusiv modul în care trebuie privită planificarea resurselor. Monitorizarea nu mai poate fi considerată o componentă care este introdusă sau eliminată în funcție de negocierile de buget din etapele ulterioare ale proiectului, ci trebuie avută în vedere încă din faza de definire a investiției.
La fel de relevantă este obligația proiectantului de a preciza nivelul de precizie urmărit pentru măsurători. Cerința are consecințe directe asupra modului în care sunt definite serviciile de monitorizare și asupra criteriilor după care acestea sunt achiziționate. O solicitare generică pentru „monitorizarea construcției” spune foarte puțin despre rezultatul așteptat. În schimb, definirea preciziei necesare și a parametrilor care trebuie urmăriți permite formularea unei cerințe tehnice raportate la scopul monitorizării și la deciziile pe care aceasta trebuie să le susțină.
Este o schimbare importantă pentru piață, deoarece mută o parte din discuția privind achiziția serviciilor de la furnizor și echipamente către rezultatul efectiv al serviciului. Beneficiarul trebuie să știe nu doar cine va realiza măsurătorile, ci și ce informație trebuie să primească și cât de precisă trebuie să fie aceasta pentru a avea valoare în contextul proiectului.
Echipamentele nu pot înlocui competența
Această evoluție legislativă pune inevitabil și problema competenței profesionale. Dezvoltarea tehnologiei de măsurare a făcut posibilă colectarea unui volum de date care, în urmă cu câteva decenii, ar fi fost dificil sau imposibil de obținut. Un sistem modern poate efectua măsurători automat, poate transmite valorile în timp aproape real și poate genera serii istorice și reprezentări grafice fără intervenție umană permanentă.
Interpretarea acestor date rămâne însă o activitate inginerească. Pentru a putea aprecia semnificația unei variații este necesară înțelegerea comportării structurii sau a terenului, a condițiilor în care se realizează măsurarea și a relației dintre rezultatul observat și ipotezele de proiectare. O valoare care pare neobișnuită poate fi efectul unei condiții normale de exploatare, după cum o modificare aparent redusă poate deveni relevantă atunci când este analizată ca parte a unei tendințe.
Prin urmare, un sistem de monitorizare performant nu poate fi redus la lista echipamentelor instalate. Valoarea lui depinde în aceeași măsură de capacitatea oamenilor care proiectează programul de urmărire, interpretează rezultatele și stabilesc ce semnificație au acestea pentru construcția monitorizată.
Aici se află una dintre provocările importante ale industriei din România, iar profesionalizarea domeniului reprezintă una dintre direcțiile în care Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS) poate avea un rol important.
Monitorizarea trebuie să intre în fluxul informațional BIM
Discuția despre BIM aduce o a doua provocare: integrarea datelor de monitorizare în fluxul informațional al construcției.
Dacă BIM este utilizat pentru a crea și administra informații de-a lungul ciclului de viață al unui activ, este dificil de justificat păstrarea în afara acestui ecosistem tocmai a datelor care descriu comportarea reală a construcției. După finalizarea lucrărilor, construcția continuă să genereze informații, iar acestea pot fi relevante pentru administrator, proprietar, proiectant sau pentru specialiștii implicați în intervenții ulterioare.
Tasările, deplasările, înclinările, vibrațiile, temperaturile sau alți parametri urmăriți pot fi înregistrați în serii temporale și corelați cu alte informații despre construcție. Într-un astfel de sistem, datele de monitorizare nu mai reprezintă doar documente care trebuie păstrate, ci devin parte din istoricul digital al activului.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, integrarea trebuie însă gândită încă din etapa de definire a proiectului. Nu este suficient să existe ulterior o platformă capabilă să importe date. Beneficiarul trebuie să stabilească din timp ce informații dorește, care este nivelul de precizie necesar, cât de frecvent trebuie furnizate și cine trebuie să le primească și să acționeze în baza lor.
De aceea, integrarea monitorizării în BIM începe mai degrabă cu cerințele de informație ale beneficiarului decât cu alegerea unei soluții software.
De la raport la istoria comportării construcției
Privită prin această lentilă, diferența dintre monitorizarea ca obligație și monitorizarea ca instrument de decizie devine evidentă.
În primul caz, rezultatul principal este un set de rapoarte care consemnează măsurătorile și demonstrează realizarea programului de urmărire. În al doilea, acumularea datelor în timp permite construirea unei imagini asupra comportării reale a construcției și compararea acesteia cu ceea ce a fost anticipat în faza de proiectare.
Această comparație poate răspunde unor întrebări cu implicații directe asupra investiției: în ce măsură se confirmă ipotezele de calcul, dacă evoluția observată se încadrează în comportarea așteptată, dacă apar tendințe care necesită investigații suplimentare și când poate fi justificată o intervenție.
În acest sens, monitorizarea creează o legătură între trei momente care sunt adesea tratate separat: ce a fost calculat, ce a fost construit și ce se întâmplă efectiv în timp.
Este tocmai această continuitate a informației care îi poate conferi monitorizării o valoare mult mai mare decât aceea de simplă documentare tehnică.
Datele relevante sunt cele care pot susține o decizie
Întrebarea din titlul panelului de la The BIM Challenge - „ce date contează când banii sunt ai tăi?” - capătă astfel un răspuns care depășește sfera monitorizării propriu-zise.
În proiectele cu investiții importante, datele relevante sunt cele care contribuie la reducerea incertitudinii și permit beneficiarului să înțeleagă mai bine starea și evoluția activului pe care îl deține. În cazul monitorizării, acest lucru înseamnă nu doar colectarea unor valori, ci stabilirea încă de la început a legăturii dintre măsurătoare și decizie.
Un prag fără un responsabil și fără o procedură de răspuns este doar o valoare într-un sistem. O măsurătoare interpretată în context, comparată cu evoluția anterioară și corelată cu o acțiune posibilă devine informație utilă.
De aceea, următorul pas pentru domeniul monitorizării nu este neapărat colectarea unui volum mai mare de date, ci definirea unor sisteme mai bine gândite: cu obiective clare, precizie adecvată, competență în interpretare și integrare în fluxul informațional al proiectului.
Discuția de la Constanța a arătat că această transformare este deja susținută de două evoluții care se întâlnesc în același punct: pe de o parte, un cadru legislativ care definește mai clar responsabilitățile privind urmărirea comportării, iar pe de altă parte, maturizarea tehnologiilor digitale și a conceptului BIM.
În acest context, monitorizarea poate ieși din zona în care a fost adesea confinată - aceea a unei obligații tehnice care trebuie demonstrată prin documente - și poate deveni ceea ce ar trebui să fie în proiectele importante: o sursă de informații despre comportarea reală a construcției și un instrument pentru decizii mai bine fundamentate asupra unei investiții.
Ca reprezentant APMGS vreau să mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a participa la această ediție aniversară, precum și lui Dan Moraru pentru invitație, pentru moderarea panelului și pentru comunitatea profesională pe care o construiește în jurul acestor evenimente. Mulțumesc, de asemenea, colegilor de panel - Andreea Cincă, Olivia Collavini, Dragoș Marcu și Irina Odor - pentru dialogul deschis și pentru perspectivele aduse în discuție.
Dar, mai presus de toate, este o ocazie de a mulțumi tuturor celor care contribuie, prin competență, responsabilitate și profesionalism, la înțelegerea și supravegherea comportării construcțiilor. Este un domeniu în care rezultatele muncii noastre nu sunt întotdeauna vizibile, dar în care rigoarea, atenția la detalii și capacitatea de a interpreta corect ceea ce ne spun datele pot face diferența.
Ca profesioniști, avem responsabilitatea de a continua să ridicăm standardele, să dezvoltăm competența și să folosim tehnologia nu ca scop în sine, ci pentru a obține informații mai bune și pentru a lua decizii mai bune. În cele din urmă, toate aceste eforturi converg către același obiectiv: un mediu construit mai sigur, mai bine înțeles și mai bine administrat, pentru cei care îl folosesc astăzi și pentru generațiile care îl vor folosi mâine.
