Robotica avansată și, în special, dezvoltarea rapidă a sistemelor umanoide marchează următoarea etapă a automatizării. Bosch joacă deja un rol important în modelarea acestei evoluții și susține dezvoltarea tehnologiilor-cheie din domeniu.
„Tehnologia avansată a senzorilor, software-ul și conversia eficientă a energiei electrice în mișcare nu sunt doar strâns legate de mobilitatea automatizată – ele reprezintă fundamentele roboticii moderne”, a declarat Stefan Hartung, președintele Consiliului de Administrație al Robert Bosch GmbH, în cadrul evenimentului Bosch Connected World (BCW) de la Berlin. Bosch a reacționat rapid la cererea tot mai mare pentru tehnologii de automatizare și robotică, fiind deja un partener de comerț și furnizor de componente foarte apreciat la nivel global. „Odată cu apariția roboticii umanoide, cererea pentru componentele și soluțiile Bosch este în creștere”, a adăugat Hartung. Prin expertiza extinsă a companiei, aceasta beneficiază de creșterea pieței roboticii. Bosch anticipează în acest domeniu o oportunitate de afaceri de ordinul miliardelor. Pentru a atinge acest obiectiv, compania mizează pe efectele de sinergie. „Combinăm tehnologii consacrate din diverse sectoare de activitate cu inovații vizionare pentru a accelera extinderea la scară industrială a roboticii – mergând până la roboții umanoizi”, susține Hartung. „Sperăm, de asemenea, că susținerea acestei direcții va consolida poziția Europei ca centru tehnologic”.
În plus, Bosch folosește automatizarea în mod strategic pentru a crește competitivitatea fabricilor sale din Germania în raport cu restul lumii și pentru a contracara deficitul tot mai acut de forță de muncă specializată.

Robotica cere precizie și finețe
„Bosch pune viitorul în mișcare – pe roți și brațe”, declară Tanja Rueckert, membră a Consiliului de Administrație al Robert Bosch GmbH. Compania își pune în valoare expertiza interdisciplinară în automatizare – de la automobile la fabrici și locuințe – ca un avantaj în modelarea acestei piețe aflate în creștere. Bosch nu se poziționează ca producător de roboți umanoizi, ci ca furnizor și partener de referință pentru „creierul și sistemul nervos” ale automatizării și roboticii moderne.
În centrul acestor soluții flexibile se află platforma Bosch deschisă, ctrlX AUTOMATION. „Aceasta face robotica accesibilă, modulară și rapid de integrat. Le oferim deja clienților posibilitatea de a combina sisteme autonome de transport cu brațe robotice de înaltă precizie, care pot prelua sarcini în procesele existente într-un mod stabil și flexibil”, explică Rueckert. Divizia Bosch Rexroth implementează în prezent o gamă largă de proiecte în acest domeniu, pentru clienți.
Roboții au nevoie de un simț tactil bine dezvoltat pentru a putea interacționa cu obiectele din jur în siguranță și cu precizie, atât în fabrici, cât și în locuințe. O tehnologie minusculă, dar extrem de necesară le oferă roboților tocmai acest simț tactil: sistemele microelectromecanice, cunoscute sub denumirea de senzori MEMS. Prin intermediul lor, roboții pot manipula obiecte cu finețe și pot reacționa sensibil la contactul fizic. De exemplu, acești senzori le permit să își ajusteze inteligent forța de prindere, fie că este vorba despre un pahar robust pentru apă, fie un pahar delicat cu picior.

Bosch este lider mondial pe piața tehnologiei de senzorii MEMS care joacă un rol central pentru fabrica de semiconductori a companiei din Reutlingen. „Oamenii au 4 milioane de receptori tactili. Dacă am construi roboți cu același număr de senzori, atunci producția mondială de senzori pe parcursul a patru ani ar fi suficientă pentru doar 12.500 de roboți”, afirmă Hartung. Această cifră arată potențialul enorm al viitorului în automatizare și robotică, alături de rolul esențial pe care Bosch îl va avea în industrie.
Potrivit companiei de cercetare de piață și consultanță strategică, Yole Group, piața senzorilor MEMS este estimată să depășească 19,2 miliarde de dolari până în 2030 și să înregistreze o rată medie anuală de creștere de 4 procente.

Bosch lucrează la dezvoltarea roboților cognitivi
Pentru a accelera dezvoltarea în domeniul automatizării și roboticii, Bosch mizează pe o strategie ce îmbină inovația internă cu deschiderea către parteneriate. Un pas concret în această direcție este înființarea Robert Bosch Robotics GmbH, o unitate specializată ce se va concentra pe dezvoltarea și comercializarea noilor soluții robotice.
În paralel, Bosch susține scalarea industrială prin parteneriate strategice. Compania nu doar că dezvoltă roboți cognitivi în colaborare cu start-up-uri precum Neura Robotics din Germania, ci își folosește și vasta expertiză în producție pentru a sprijini companii de top din domeniu. Astfel, Bosch devine un partener cheie pentru start-up-uri inovatoare din întreaga lume: de la Humanoid din Marea Britanie la parteneri din SUA și China, ajutându-le să transforme prototipurile în produse de serie. Un exemplu al acestei strategii este consolidarea prezenței în China prin noul centru Bosch Robotics Center China (BROC). Inaugurat la începutul anului, centrul impulsionează dezvoltarea inteligenței artificiale fizice și comercializarea soluțiilor de robotică pe această piață strategică.
Pe lângă „inteligența” roboților, punctul forte al companiei Bosch constă în componentele care le asigură roboților performanța fizică. Bosch Rexroth oferă un portofoliu complet de elemente esențiale pentru robotica modernă, de la motoare electrice de înaltă precizie și servo-motoare puternice, la platforma ctrlX AUTOMATION pentru un control inteligent și flexibil. Aceste ansambluri și subsisteme complexe, considerate „coloana vertebrală” tehnologică pentru automatizare, le oferă roboților puterea, viteza și precizia necesare. În plus, prin sistemele de transport Rexroth, Bosch poate susține inclusiv echipamentele destinate producției de roboți.

Un tezaur unic de date din peste 230 de fabrici la nivel global
Inteligența artificială (IA) este motorul care redefinește capacitățile automatizării și roboticii. „Combinația dintre electronică, mecanică de ultimă generație și IA face posibile progresele tehnologice remarcabile. Aceasta le permite roboților să fie conștienți de mediul din jur, să înțeleagă procesele și să învețe din experiență”, explică Tanja Rueckert.
Bosch a integrat riguros această tehnologie în strategia sa, aplicând-o pe două niveluri: pe de o parte, încorporează modele IA direct în produsele sale pentru a permite operarea automatizată. Pe de altă parte, folosește deja IA pe scară largă în propriile fabrici pentru optimizarea proceselor, pentru mentenanța predictivă și pentru detectarea din punct de vedere optic a defectelor. La baza acestor sisteme se află un tezaur de date unic în industrie, colectat din cele peste 230 de fabrici Bosch din întreaga lume. „Avantajul nostru competitiv nu stă doar în utilaje, ci și în datele din rețeaua globală de producție. Resursa aceasta este materia primă din care dezvoltăm soluțiile inteligente de automatizare ale viitorului”, subliniază Rueckert.
Pe tema IA, Bosch Tech Compass, un sondaj realizat pe un eșantion de peste 11 mii de persoane din 7 țări din întreaga lume, arată că majoritatea oamenilor consideră IA cea mai influentă tehnologie. Una dintre concluziile studiului arată că entuziasmul pentru IA este în creștere la nivel global, iar 70 de procente din respondenți o consideră esențială pentru viitor.




