Derulată sub motto-ul "Breaking Walls", ediția din 2026 a conferinței INNOCONSTRUCT a confirmat trecerea industriei construcțiilor din România într-o etapă în care inovația nu mai poate fi percepută ca un domeniu conex, rezervat companiilor tehnologice sau specialiștilor BIM, ci ca o condiție structurală pentru funcționarea întregului lanț investițional. Dacă la edițiile anterioare accentul a fost pus pe digitalizare, gemeni digitali și nevoia de a scoate sectorul construcțiilor din zona reflexelor sale tradiționale, întâlnirea din acest an a împins discuția într-o zonă mai dificilă. În esență, nu tehnologia în sine este problema centrală, ci capacitatea beneficiarilor, proiectanților, constructorilor, administratorilor publici și operatorilor de clădiri de a lucra împreună după reguli mai precise, într-un cadru în care performanța, costul pe durata de viață, mentenanța, sustenabilitatea, trasabilitatea și competențele profesionale devin elemente obligatorii ale investiției și nu simple aspirații declarative.
Tehnologia și cultura performanței în construcții
Această schimbare de accent este importantă, întrucât, în realitate, sectorul construcțiilor nu se mai află doar în fața unei tranziții tehnologice, ci a uneia culturale. Trecerea de la clădirea definită minimal prin funcțiune la clădirea definită prin performanță implică o modificare a tuturor etapelor. Astfel, tema de proiectare trebuie formulată mai riguros, caietele de sarcini trebuie să iasă din logica prețului minim, studiile de fezabilitate trebuie să includă scenarii reale de mentenanță și costuri de operare, iar administrațiile publice trebuie să devină beneficiari competenți, capabili să solicite nu doar obiecte construite, ci sisteme funcționale pe termen lung. Din acest punct de vedere, formula "Breaking Walls" a avut o semnificație mai extinsă decât cea strict simbolică. A fost vorba despre "zidurile" dintre sectorul public și cel privat, dintre proiectare și execuție, dintre investiție și operare, dintre sustenabilitate declarată și performanță măsurabilă, dintre standarde europene și practici administrative încă insuficient adaptate. Evenimentul, desfășurat în intervalul 14-15 mai, la Nord Events Center by Globalworth, sub coordonarea clusterului TEC (Technology Enabled Construction), a avut o agendă construită în jurul schimbărilor pe care le va aduce CATUC (Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor). Alte subiecte au fost constituire de creșterea nivelului de responsabilitate, transparență și trasabilitate, precum și de certificarea constructorilor pe tipuri de lucrări. Programul oficial a plasat în centrul dezbaterii o întrebare esențială: este piața pregătită să opereze într-un cadru în care libertatea tehnică din proiectare crește, dar constrângerile economice devin mai ferme și solicită planificare riguroasă încă din faza de definire a temei unui proiect?
De la agenda digitalizării la cea a responsabilității
Prima zi a conferinței a fost structurată în patru paneluri, construite gradual, de la beneficiari și administrație către proiectare, execuție și tehnologii. Primul panel, intitulat "Beneficiarii ca artizani ai orașelor și clădirilor inteligente", a avut ca temă trecerea de la definirea obiectului construit în termeni de funcționalitate la definirea acestuia în termeni de performanță, integrarea costului pe durata de viață a investiției în procesul decizional și identificarea instrumentelor necesare pentru schimbarea de paradigmă. În această secțiune și-au exprimat opiniile Alexandru Fulga - președintele Patronatului Proiectanților în Construcții din România (PPC), Cătălin Vișan - deputy CEO Concelex, Ciprian Ciucu - primarul Capitalei, Claudiu Salanță - arhitect-șef al Consiliului Județean Cluj, Cristian Erbașu - președinte FPSC și CAIR, Dragoș Marcu - președinte AICPS, Gabriel Diaconu - responsabil al Unității de Supervizori din cadrul Companiei Naționale de Investiții (CNI) - director în cadrul Companiei Naționale de Investiții (CNI), și Rodica Lupu - director al clusterului TEC.
Panelul al doilea, denumit "Arhitecții și proiectanții ca artizani ai sustenabilității și circularității", a mutat discuția spre proiectarea performanței energetice, integrarea inovării și a circularității, calitatea experienței utilizatorului și costul pe durata de viață a obiectului construit. Au fost incluse intervenții ale lui Andrei Crișan - director CITT din cadrul Universității Politehnice din Timișoara, Cătălin Lungu - președinte OAER, Claudiu Salanță, Emil Ivănescu - președinte OAR București, Orsolya Kövér - secretar de stat în cadrul MDLPA, Radu Florea - BIM Manager Tesseract Architecture, Sorin Lulciuc - coordonator BIM CDS și Viorel Cun - Country Manager Dalux.
Cel de-al treilea panel - "Constructorii ca artizani ai eficienței economice" - a fost dedicat preciziei în execuție, economiei de resurse, reducerii amprentei de carbon, certificării pe tipuri de lucrări, marjei optime de profit și competențelor necesare pentru digitalizarea practică a execuției. În cadrul său au luat cuvântul Adrian Ghencea - Learning & Growth Partner ALLBIM NET, Alex Olaru - General Manager Self Design & Engineering, Anca Ginavar - director al Direcției Urbanism și Construcții din cadrul MDLPA, Angela Niță - director business development WEMAT, Cătălin Homeag - director tehnic TerraGaz Construct și Ioan Doboși - președintele AIIR.
În fine, panelul al patrulea, "Tehnologiile care schimbă paradigma", a abordat problematica soluțiilor digitale capabile să asigure transparență și interconectare pe parcursul întregului ciclu de viață al proiectului și al obiectului construit, integrările, interoperabilitatea, securitatea datelor, tehnologiile inovatoare de construire și soluțiile care pot reduce consumul de resurse și amprenta de carbon. Printre speakeri s-au numărat Aurel Meiroșu - manager dezvoltare afaceri certSIGN, Cezar Vlăduț - prorector UTCB, Dan Moraru - CEO ALLBIM NET, Daniel Gheorghe - Technical Specialist BIM Graitec România, Marcel Ionescu - CEO Europlastic, Tudor Saidel - fondator și director general Saidel Engineering și Gabriel Antoneac - fondatorul Aluvista.
Cea de-a doua zi a conferinței a avut un format axat pe interacțiune și schimb de idei. Programul a inclus workshopul "Cum comunicăm astfel încât să fim văzuți, auziți și ascultați?", susținut de Viorel Cun, dedicat tacticilor inteligente de promovare pe LinkedIn. Totodată, Iulia Enea, Deputy Country Manager Instant Factoring, a vorbit despre soluțiile de încasare rapidă a facturilor în domeniul construcțiilor. Agenda a fost completată de mai multe mese rotunde, care au abordat teme precum proiectele-pilot cu cerințe BIM, construcțiile din sectorul sănătății, dificultățile întâmpinate în elaborarea propunerilor tehnice, reciclarea deșeurilor din construcții, fațadele ventilate și susținerea concretă a sustenabilității. În paralel, a fost organizată conferința "Competențe necesare în sector. Abordări strategice pentru implementarea Foii de parcurs și a corelării cu practicile la nivel european", urmată de grupuri de lucru privind cartografierea competențelor, tehnicile inovatoare de formare a adulților, micro-certificarea, implementarea foilor de parcurs, sinergiile cu politicile europene și digitalizarea competențelor.
Administrația, primul beneficiar care trebuie profesionalizat
Una dintre cele mai consistente direcții ale dezbaterii a vizat rolul administrației publice ca beneficiar. În mod firesc, această temă a apărut încă din primul panel, deoarece majoritatea problemelor de calitate, cost și termen nu apar doar pe șantier, ci mult mai devreme, în felul în care este formulată tema de proiectare, în modul de întocmire a caietului de sarcini, în capacitatea autorității contractante de a înțelege ce solicită și în modul în care investiția este gândită pentru exploatare. Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a pus problema într-o formă directă, arătând că administrațiile locale sunt dependente de ceea ce se întâmplă în industrie, deoarece nu dispun, în interior, de toate capacitățile necesare pentru gestionarea proiectelor mari. În acest context, orice inovație adusă de mediul privat poate deveni utilă, dar numai dacă este integrată corect în administrație. A fost observat, în același timp, că anumite competențe nu se mai regăsesc suficient în sistemul public, iar tehnologia poate compensa parțial acest deficit. "Noi, primarii, suntem dependenți de ce se întâmplă în industrie", a fost una dintre ideile-cheie ale intervenției, completată de observația că "dacă aduci tehnologia în proiecte, poate să compenseze competența". Formularea nu idealizează tehnologia, ci o plasează într-un raport pragmatic cu lipsa de resurse umane calificate. Din perspectiva administrației locale, a fost subliniată și problema operării după finalizarea construcției. În cazul clădirilor cu sisteme tehnice complexe, recepția lucrării nu ar trebui să fie finalul relației dintre constructor, proiectant și beneficiar, ci începutul unei perioade în care operatorii trebuie formați, iar autoritatea publică trebuie asistată pentru a utiliza corect investiția. S-a arătat, în acest sens, că pregătirea personalului care urmează să opereze sistemele ar trebui să fie inclusă cel puțin la momentul recepției, prin cursuri minime de formare profesională. Altfel, echipamente scumpe, soluții tehnice sofisticate și clădiri proiectate la standarde superioare riscă să fie exploatate sub nivelul pentru care au fost realizate. O idee apropiată a fost dezvoltată și de Rodica Lupu, care a insistat asupra reformării culturii administrative. Din intervenția sa a rezultat că schimbarea nu poate fi produsă doar prin noi reglementări sau prin tehnologii impuse din exterior, dacă funcționarul public rămâne captiv unui reflex instituțional de tip vertical, în care statul este perceput ca autoritate dominantă, nu ca serviciu în beneficiul comunității. A fost formulată, în acest sens, una dintre cele mai clare concluzii ale panelului: funcționarul public trebuie înțeles ca parte a unui "public service", adică drept persoană aflată în serviciul comunității, nu în poziția simbolică a unui reprezentant al statului-stăpân. Această repoziționare culturală a administrației a fost considerată indispensabilă pentru orice modernizare reală a investițiilor publice. Astfel, dacă administrația nu dispune de criterii clare de performanță și de mecanisme de evaluare, dialogul cu mediul privat rămâne dezechilibrat. În companii, performanța este evaluată, iar consecințele sunt directe. În administrație, absența unor criterii similare întreține o zonă de confort procedural, în care schimbarea este încetinită sau blocată. A fost indicată nevoia unor programe serioase de formare, realizate prin colaborarea dintre mediul privat, universități, organizații profesionale și instituțiile publice. Fără o astfel de masă critică de competență în administrație, digitalizarea riscă să rămână o infrastructură tehnologică aplicată peste o cultură instituțională neschimbată.
Caietul de sarcini, punctul în care performanța este câștigată sau compromisă
Un alt subiect major al conferinței a fost legat de calitatea temelor de proiectare și a caietelor de sarcini. În mod repetat, s-a arătat că performanța nu poate fi stabilită târziu, în faza de execuție, dacă nu a fost definită încă din etapa de pregătire a investiției. Din intervențiile experților prezenți a rezultat că multe proiecte publice pornesc cu obiective generale, slab formulate, fără criterii de performanță, fără scenarii de cost pe ciclul de viață și fără o implicare suficientă a celor care vor opera ulterior clădirea. Dragoș Marcu a atras atenția asupra lipsei unei culturi solide a temei de proiectare, problemă care nu este specifică doar sectorului public, ci apare și în zona privată. Potrivit acestuia, de la început "lucrurile pornesc greu": se știe că trebuie realizată o clădire, se fixează câteva obiective generale, dar sunt definite prea puține criterii de performanță. În plus, caietele de sarcini sunt adesea întocmite într-un anumit moment și aplicate mult mai târziu, într-o realitate economică, tehnologică și bugetară deja modificată. A fost dat exemplul investițiilor gândite pe bugete din 2018-2019 și construite în 2024, situație care produce inevitabil decalaje între intenție, proiect și execuție.
În aceeași logică, Cătălin Vișan a susținut că problema trecerii de la funcționalitate la performanță apare în majoritatea caietelor de sarcini. "În foarte multe situații nu există o componentă reală de performanță, iar ofertanții nu pot propune decât ceea ce este cerut efectiv. Dacă beneficiarul solicită doar o funcțiune, nu poate obține, în mod miraculos, o clădire performantă. În cazul investițiilor complexe - școli, spitale, clădiri publice sau infrastructuri cu operare intensivă -, ar trebui prezentate încă din faza inițială mai multe scenarii: o variantă minimală, centrată pe costul de investiție, și una sau mai multe variante care includ performanța, sustenabilitatea, întreținerea și costul pe durata de viață. Numai astfel decizia publică poate deveni una comparativă și responsabilă, nu doar o alegere administrativă bazată pe cel mai mic preț", a afirmat Cătălin Vișan. Din această perspectivă, conferința a făcut vizibilă una dintre contradicțiile majore ale pieței românești. Toate părțile implicate declară că își doresc calitate, dar mecanismele de achiziție și de pregătire a investiției continuă să privilegieze costul inițial. Totuși, calitatea unei clădiri nu este egală cu valoarea contractului de execuție, ci cu raportul dintre investiție, performanță, durată de exploatare, costuri de operare și capacitatea clădirii de a răspunde utilizatorilor. Fără această schimbare de criteriu, sustenabilitatea rămâne o formulă invocată în discurs, dar insuficient transpusă în practică.
Mentenanța, veriga lipsă a investiției publice
Unul dintre cele mai aplicate subiecte abordate în dezbatere a fost mentenanța. Cristian Erbașu a arătat că "proiectele publice sunt tratate, de multe ori, ca investiții al căror parcurs încheie la recepție, deși valoarea lor reală se verifică după intrarea în exploatare. Dacă operatorul final nu este implicat încă din faza studiului de fezabilitate și a caietului de sarcini, investiția pornește strâmb și este greu de corectat ulterior". Președintele FPSC a realizat comparația cu un copac care crește greșit din start și care nu mai poate fi îndreptat fără consum disproporționat de energie. Din această discuție a rezultat ideea că modelul de tip proiectare - execuție ar trebui completat, în anumite cazuri, cu componenta de operare și mentenanță, cel puțin pe perioada garanției. Argumentul este simplu: dacă proiectantul și constructorul știu că soluția propusă va trebui operată, întreținută și justificată prin costuri anuale, decizia tehnică devine mai responsabilă. În plus, beneficiarul public ar avea timp să-și formeze oamenii, să înțeleagă sistemele și să preia investiția în condiții reale de competență. În lipsa acestui interval de transfer, clădiri scumpe și dotări performante pot fi exploatate neprofesionist, cu pierderi rapide de valoare. De asemenea, Cristian Erbașu a mai afirmat că "România nu dispune încă de suficiente tipare de operare și mentenanță pentru diferite categorii de investiții. O școală, un spital, un aeroport, o autostradă sau o clădire administrativă au nevoi complet diferite. Prin urmare, nu este realist să ne așteptăm ca o administrație locală să poată defini singură, de la caz la caz, toate procedurile de operare necesare. Ar fi nevoie de instrumente parametrizate, capabile să conducă beneficiarul de la întrebarea inițială - ce se dorește să fie construit - până la o temă de proiectare coerentă, care să includă încă din fazele incipiente cerințele de exploatare, întreținere, sustenabilitate și performanță". Concluzia implicită a fost clară: în lipsa unei culturi a mentenanței, investiția publică poate fi corectă juridic, finalizată administrativ și totuși ineficientă din punct de vedere economic.
CATUC, Registrul Național al Construcțiilor și platforma digitală publică
Dimensiunea legislativă și instituțională a schimbării a fost prezentă în intervenția Orsolyei Kövér, secretar de stat în cadrul MDLPA, care a subliniat că "din perspectiva Ministerului, este clară nevoia unei baze legale unitare, aplicabile la nivel național, nu doar a unor proiecte punctuale reușite în câteva administrații locale. După partea legislativă, următorul pas trebuie să fie crearea unei baze digitale pe care să se sprijine emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire în mediu digital, în legătură cu Registrul Național al Construcțiilor, aflat în elaborare". Oficialul Guvernului a precizat că discuțiile cu autoritățile care implementează proiecte finanțate prin PNRR au început deja, iar primul pas urmărit este popularea registrului cu date despre construcțiile eficientizate energetic, renovate și consolidate prin finanțări europene. Mai departe, se dorește dezvoltarea unei platforme BIM conectate cu acest registru, capabilă să includă informații despre construcțiile existente, dar și despre cele aflate în fază de autorizare. În momentul în care documentațiile ar fi încărcate și validate în platforma de autorizare, acestea ar putea intra automat în registru, devenind parte a unei baze de date naționale coerente. Importanța acestei direcții depășește simpla digitalizare a procedurilor administrative. Dacă registrul și platformele asociate vor fi folosite doar ca depozite de date, efectul va fi limitat. Dacă însă vor fi utilizate pentru implementarea efectivă a obiectivelor finanțate din bugete publice sau europene, ele pot deveni instrumente de optimizare, control, trasabilitate și planificare. Aici apare însă una dintre dificultățile reale: multe autorități locale încă percep digitalizarea ca pe o povară suplimentară, nu ca pe un instrument de sprijin. Această rezistență nu este doar tehnică, ci administrativă și culturală. În aceeași intervenție, Orsolya Kövér a pus sustenabilitatea într-un cadru mai larg, afirmând că nu mai este suficient să fie calculat teoretic consumul de energie al unei clădiri, deoarece legislația europeană și națională, precum și instrumentele disponibile, au evoluat. Sustenabilitatea nu privește doar conservarea resurselor naturale pentru generațiile viitoare, ci și calitatea vieții, consumul de materiale, emisiile și deșeurile generate de sector. Un alt punct sensibil a vizat stocarea și standardizarea modelelor BIM aferente clădirilor publice. Vorbitorii au arătat că modelele pot avea dimensiuni importante, iar infrastructura digitală trebuie gândită în consecință. Soluția indicată a fost una incrementală: mai întâi trebuie standardizat ce anume conțin aceste modele, ce niveluri de acces sunt necesare și cum se separă datele publice de cele sensibile. În privința stocării, a fost invocată posibilitatea utilizării cloudului guvernamental, cu precizarea că această infrastructură va trebui extinsă și corelată cu proiecte majore de comunicații și securitate informatică.
Sustenabilitatea devine condiție de finanțare, nu ornament discursiv
În panelul dedicat arhitecților și proiectanților, una dintre intervențiile cu caracter aplicat a fost cea a lui Sorin Lulciuc, coordonator BIM în cadrul Concrete & Design Solutions (CDS), care a prezentat un proiect major de infrastructură medicală din Constanța. Acesta a indicat explicit că sustenabilitatea nu a fost tratată ca o simplă cerință, ci ca o condiție de finanțare europeană. Proiectul prezentat are o complexitate considerabilă, având aproximativ 42.000 mp, nouă săli de operație, șase săli de nașteri și 350 de paturi. În acest caz, sustenabilitatea a fost explicată prin proiectare, gândire, echipă și organizare, nu printr-un simplu set de indicatori declarați. În proiect au fost implicate 16 specialități, de la arhitectură și structură până la instalații, gaze medicale, HVAC, sanitare și sisteme de siguranță. Provocarea nu a constat doar în numărul specialităților, ci în obligația acestora de a coexista în același spațiu fără conflicte. Din acest punct de vedere, BIM nu a fost o opțiune modernă, ci o necesitate practică. Într-un proiect de asemenea complexitate, coliziunile dintre elementele proiectate nu pot fi descoperite eficient pe șantier, după ce costurile de corecție cresc exponențial. Ele trebuie identificate în model, înainte ca erorile să fie transferate în execuție. Aceeași temă a fost dezvoltată și prin exemplul proiectului realizat de Dăruiește Viață, prezentat în relație cu soluțiile Dalux și cu implementarea unui mediu comun de date. A fost subliniat faptul că, într-un proiect ONG, fără mecanismele uzuale ale unei administrații publice, beneficiarul a înțeles foarte bine avantajele digitalizării și ale coordonării informației.
BIM, între demonstrație tehnică și instrument de verificare
Prin comparație cu ediția din 2025, unde digitalizarea fusese tratată mai mult ca direcție strategică, conferința din 2026 a adus în prim-plan exemple concrete de utilizare. În intervențiile legate de BIM, accentul nu a mai căzut doar pe modelare, ci pe managementul informației, verificare, comparare, trasabilitate și sprijin decizional. A fost prezentată inclusiv posibilitatea verificării cantităților direct în platformă, prin compararea datelor extrase din model cu listele de lucrări, ceea ce poate reduce procese care, în mod tradițional, necesitau zile de verificare manuală. Această direcție este importantă pentru că mută BIM din zona imaginii 3D și a reprezentării vizuale în zona controlului efectiv al proiectului. Modelul nu mai este doar o imagine a clădirii, ci o bază de date tehnică, din care pot fi extrase cantități, verificări, relații între specialități, conflicte și scenarii. În măsura în care administrația publică va putea utiliza astfel de instrumente, controlul proiectelor publice ar putea deveni mai rapid și mai obiectiv. Dar exact aici apare problema competențelor. Instrumentul există, însă beneficiarul trebuie să știe ce să ceară, cum să verifice și cum să folosească informația. De aceea, ideea proiectelor-pilot BIM, discutată și în programul celei de-a doua zile, are o relevanță specială. Nu se poate trece direct de la un sistem administrativ insuficient digitalizat la obligativitatea generalizată a unor modele BIM complexe. Este nevoie de proiecte-pilot, de standarde, de scenarii, de formare și de o înțelegere progresivă a valorii acestor instrumente. Altfel, există riscul ca BIM să fie transformat într-o nouă cerință birocratică, îndeplinită formal, fără efect real asupra calității investiției. În mod paradoxal, principala concluzie a conferinței nu a fost aceea că sectorul construcțiilor are nevoie de mai multă tehnologie, deși această nevoie este evidentă. Concluzia reală este că tehnologia trebuie folosită pentru a forța o schimbare mai profundă: trecerea de la improvizație la planificare, de la preț minim la valoare pe durata de viață, de la recepție formală la operare responsabilă, de la funcționalitate minimală la performanță verificabilă și de la dialog ocazional la colaborare instituționalizată între public, privat, universități și organizații profesionale. Dacă această mutație nu se produce, zidurile identificate pe parcursul INNOCONSTRUCT 2026 vor rămâne în picioare, chiar dacă vor fi acoperite cu termeni, platforme și proceduri noi.
