Miercuri, 07 Octombrie 2026

BANKWATCH: Investițiile în energie trebuie corelate cu nevoile reale ale sistemului

07_10_laura-nazare-bankwatch-romania_1România dispune de resurse financiare importante pentru transformarea sectorului energetic, însă diferența dintre proiectele aprobate și investițiile efectiv realizate rămâne considerabilă. Potrivit datelor furnizate de Bankwatch, în cadrul Fondului pentru Modernizare erau aprobate, în iunie 2026, investiții de peste 12 miliarde euro, în timp ce Ministerul Energiei avea, în februarie, contracte semnate de peste 4,1 miliarde euro și plăți de numai 241 milioane de euro către beneficiari. Laura Nazare, coordonatoarea campaniei de tranziție energetică în cadrul Bankwatch România, spune că principala vulnerabilitate nu este lipsa obiectivelor sau a finanțării, ci capacitatea redusă de pregătire și implementare a proiectelor și lipsa unei corelări suficiente între investițiile în producție, rețele, stocare, eficiență energetică și protecția consumatorilor. În următorii ani, prioritățile ar trebui stabilite prin analize transparente privind costurile, necesarul real al sistemului și impactul asupra facturilor, concomitent cu accelerarea infrastructurii de rețea, dezvoltarea flexibilității și reducerea consumului. Bankwatch consideră că extinderea investițiilor în gaze trebuie analizată cu prudență, pentru a evita apariția unor active utilizate sub capacitate, într-un context în care decarbonizarea va impune reducerea graduală a consumului de combustibili fosili. 

- Cum apreciați direcția în care evoluează sectorul energetic din România și în ce măsură politicile și investițiile aflate în derulare sunt compatibile cu obiectivele de decarbonizare asumate pentru 2030 și 2050? Care sunt, în opinia Bankwatch, principalele vulnerabilități ale actualei strategii energetice?
- Sectorul energetic din România se află într-un moment de schimbare accelerată. În ultimii ani au crescut investițiile în energie eoliană și fotovoltaică, numărul prosumatorilor s-a extins, iar interesul pentru stocare și modernizarea rețelelor este tot mai mare. În același timp, România continuă să planifice investiții importante în gaze fosile și să amâne decizii esențiale privind eliminarea cărbunelui, eficiența energetică și modernizarea încălzirii. Rezultatul este o tranziție care avansează, dar în direcții uneori contradictorii. Din perspectiva Bankwatch, vulnerabilitățile centrale sunt lipsa unei viziuni unitare și capacitatea redusă de implementare a investițiilor propuse. România are obiective pentru 2030 și 2050, strategii și planuri de investiții, dar se blochează frecvent în pregătirea proiectelor, derularea licitațiilor, autorizare, coordonare instituțională și execuție. În acest ritm, simpla adoptare a unor ținte nu garantează că infrastructura necesară va exista la timp.
O strategie energetică solidă ar trebui să pornească de la câteva întrebări simple: de câtă energie avem nevoie, cum reducem risipa, ce soluții au cele mai mici costuri pe termen lung și cum evităm ca tranziția să fie plătită disproporționat de gospodăriile cu venituri reduse. În prezent, eficiența energetică și reducerea consumului sunt încă tratate prea des ca teme secundare, deși cea mai ieftină energie rămâne cea pe care nu trebuie să o producem. Mai există și o vulnerabilitate de guvernanță. Deciziile majore sunt luate cu transparență limitată, iar analizele care le justifică nu sunt întotdeauna accesibile publicului. Consultarea comunităților, a autorităților locale și a societății civile vine deseori târziu, după ce opțiunile importante au fost deja stabilite. Pentru ca obiectivele climatice să fie credibile, ele trebuie traduse într-un calendar clar, în responsabilități instituționale și în investiții care nu se contrazic între ele. 

- România beneficiază de resurse financiare europene semnificative pentru modernizarea sectorului energetic, inclusiv prin Fondul pentru Modernizare. Cât de eficient sunt direcționate aceste fonduri și ce tipuri de proiecte ar trebui prioritizate pentru a accelera tranziția energetică și modernizarea infrastructurii?
- Fondul pentru Modernizare pune la dispoziția României resurse considerabile pentru transformarea sectorului energetic, însă ritmul implementării nu reflectă încă amploarea finanțării disponibile. Potrivit datelor publicate în iunie 2026, România avea aprobate investiții de peste 12 miliarde euro, iar până în decembrie 2025 accesase aproximativ 6,7 miliarde euro. În schimb, în februarie 2026, Ministerul Energiei avea semnate contracte de peste 4,1 miliarde euro, dar efectuase plăți de numai 241 milioane de euro către beneficiari. Distanța mare dintre investițiile aprobate, proiectele contractate și plățile realizate evidențiază blocajele persistente din pregătirea, derularea și execuția efectivă a proiectelor. Această problemă este vizibilă și în cazul companiilor de stat din sectorul energiei, care au angajate investiții de aproape două miliarde euro, cu termen de finalizare până în 2030. Progresul redus al lucrărilor și al decontărilor nu afectează un singur tip de investiție, ci proiecte importante pentru întregul sistem energetic: capacități regenerabile, modernizarea rețelelor și înlocuirea unor unități vechi. În aceste condiții, succesul Fondului pentru Modernizare nu poate fi măsurat doar prin valoarea proiectelor aprobate. Este nevoie să urmărim câte dintre acestea sunt finalizate la timp, ce capacități devin funcționale și ce beneficii aduc consumatorilor.
O altă problemă ține de direcția finanțărilor. Aproximativ 13% dintre fondurile prezentate au fost alocate unor proiecte bazate pe gaze. Chiar dacă ponderea poate părea limitată, aceste investiții presupun infrastructuri cu o durată lungă de funcționare, într-un context în care consumul de combustibili fosili va trebui să scadă. Întrebarea esențială este dacă proiectele respective răspund unei nevoi care nu poate fi acoperită prin alternative mai curate și dacă își pot recupera costurile fără să transfere riscuri asupra consumatorilor. Întârzierile, creșterea costurilor de construcție și de operare sau reducerea cererii pot transforma astfel de proiecte în investiții utilizate sub capacitate și dificil de amortizat. Fondurile ar trebui orientate cu prioritate către investițiile care rezolvă blocajele structurale ale tranziției: modernizarea și digitalizarea rețelelor, dezvoltarea stocării și a flexibilității, integrarea responsabilă a surselor regenerabile, renovarea energetică a clădirilor și decarbonizarea încălzirii. În același timp, autoritățile locale, comunitățile de energie și gospodăriile au nevoie de acces mai simplu la finanțare și de sprijin tehnic pentru pregătirea și implementarea proiectelor. Problema nu mai este, așadar, doar să avem bani disponibili sau contracte semnate, ci să punem proiectele în funcțiune la timp și să ne asigurăm că ele răspund unor nevoi reale ale sistemului și ale consumatorilor.

 - Dezvoltarea accelerată a capacităților eoliene și fotovoltaice pune o presiune tot mai mare asupra infrastructurii de transport și distribuție. Ce investiții considerați prioritare în rețele, stocare și flexibilitate pentru ca România să poată integra noile capacități regenerabile planificate pentru următorii ani?
- Noile parcuri eoliene și fotovoltaice nu pot funcționa eficient într-o rețea proiectată pentru un sistem energetic de acum câteva decenii. Fără investiții în transport și distribuție, racordarea proiectelor va deveni tot mai dificilă, iar energia curată produsă în anumite intervale nu va putea fi folosită acolo unde este nevoie de ea. Pe termen scurt, prioritare sunt întărirea rețelelor din zonele cu potențial regenerabil, modernizarea stațiilor, digitalizarea distribuției și introducerea sistemelor care permit operatorilor să gestioneze mai bine producția și consumul. Procedurile de racordare trebuie să devină mai transparente și mai previzibile, astfel încât capacitatea disponibilă să nu fie blocată de proiecte speculative, iar investițiile mature să poată avansa. Stocarea este la fel de importantă, dar nu trebuie redusă doar la baterii mari. România are nevoie de baterii la nivelul rețelei și al consumatorilor, de gestionarea inteligentă a consumului și de o mai bună legătură între sectoarele electric, termic și de transport. Consumatorii industriali și gospodăriile pot contribui la echilibrarea sistemului dacă au acces la tarife și tehnologii care îi încurajează să folosească energia în momentele în care aceasta este disponibilă și mai ieftină. Planificarea rețelelor trebuie să anticipeze electrificarea încălzirii și a transportului, nu doar proiectele deja depuse pentru racordare. În caz contrar, vom continua să intervenim după apariția blocajelor, în loc să construim din timp infrastructura necesară. 

- Bankwatch a criticat în repetate rânduri investițiile publice în noi centrale, conducte și rețele de distribuție a gazelor naturale. Care sunt principalele riscuri economice și energetice asociate acestor proiecte și ce alternative considerați că ar trebui finanțate în schimb, inclusiv pentru încălzirea locuințelor și sistemele centralizate de termoficare?
- Investițiile în noi centrale, conducte și rețele de distribuție a gazelor sunt prezentate frecvent drept o etapă de tranziție. Problema este că astfel de infrastructuri sunt construite pentru a funcționa zeci de ani, într-o perioadă în care consumul de combustibili fosili trebuie să scadă rapid. Există astfel riscul ca ele să devină active nerecuperabile: investiții plătite din bani publici sau prin tarife, dar utilizate sub capacitate ori abandonate înainte de a fi amortizate. Riscul se transferă în cele din urmă către consumatori. Dacă numărul utilizatorilor de gaze scade, costul întreținerii rețelei va fi împărțit între mai puține gospodării, ceea ce poate duce la facturi mai mari. În plus, prețul gazului este volatil și va reflecta tot mai mult costul poluării. Extinderea rețelelor în localități în care gospodăriile nu își permit ulterior racordarea riscă să creeze infrastructură scumpă, dar puțin folosită.
Alternativele trebuie alese în funcție de contextul local. Pentru locuințe, acestea includ renovarea energetică, pompe de căldură instalate în clădiri pregătite corespunzător, panouri solare termice pentru prepararea apei calde și, acolo unde este potrivit, pentru încălzire și alte soluții electrice eficiente. În mediul rural, programele trebuie să pornească de la situația reală a gospodăriilor, inclusiv de la calitatea slabă a multor locuințe și dependența de lemn de foc, și să combine sprijinul financiar cu asistență tehnică accesibilă. În orașele cu sisteme centralizate de termoficare, prioritatea este modernizarea conductelor și reducerea pierderilor, urmată de integrarea treptată a surselor regenerabile și locale: energie geotermală acolo unde există resurse, pompe de căldură de mari dimensiuni, energie solară termică și recuperarea căldurii reziduale. Nu există o singură tehnologie potrivită pentru toate orașele. De aceea, fiecare autoritate locală are nevoie de un plan de încălzire și răcire bazat pe date, urmat de proiecte pregătite tehnic și financiar. Aceasta este și direcția în care lucrăm cu autoritățile locale și comunitățile: urmărim nu doar înlocuirea unui combustibil cu altul, ci și planificarea unor sisteme de încălzire adaptate resurselor locale, mai eficiente și mai accesibile pentru oameni. 

- Eliminarea treptată a cărbunelui rămâne una dintre cele mai dificile componente ale tranziției energetice din România. Cum apreciați stadiul actual al acestui proces și ce investiții ar trebui realizate în Gorj și în celelalte regiuni carbonifere pentru ca închiderea capacităților existente să nu genereze probleme economice, sociale sau de securitate energetică?
- Eliminarea cărbunelui rămâne dificilă nu pentru că direcția ar fi neclară, ci pentru că România a amânat pregătirea înlocuirii sale. Calendarele au fost modificate, investițiile alternative au avansat lent, iar comunitățile au primit prea puțină predictibilitate. Fiecare amânare reduce timpul disponibil pentru reconversie economică și profesională și transformă o tranziție care putea fi planificată într-o succesiune de măsuri de urgență. Și securitatea energetică are de suferit. Fiecare zi în care suntem obligați să producem energie din cărbune, din cauza întârzierii investițiilor alternative, vine cu o notă de plată: costul combustibilului și al certificatelor de emisii, întreținerea unor capacități vechi și efectele poluării. Menținerea unor unități disponibile pentru situații bine definite poate face parte dintr-un plan temporar, dar prelungirea funcționării lor din lipsă de alternative nu înseamnă securitate energetică, ci este efectul lipsei de planificare. În Gorj și în celelalte regiuni carbonifere, investițiile trebuie să creeze locuri de muncă durabile înainte ca vechile activități să dispară. Este nevoie de întreprinderi locale, reconversie profesională corelată cu locuri de muncă reale, infrastructură publică mai bună și sprijin pentru tineri și pentru persoanele care riscă să rămână în afara pieței muncii. Proiectele de energie regenerabilă pot contribui, inclusiv prin folosirea unor terenuri industriale degradate, dar nu pot reprezenta singure o strategie de dezvoltare regională. Ecologizarea minelor și a carierelor trebuie privită ca o investiție majoră, capabilă să creeze locuri de muncă și să redea terenurile circuitului economic, social sau natural, în funcție de nevoile locale. În paralel, autoritățile locale au nevoie de personal și expertiză pentru a pregăti și gestiona proiecte. Fondul pentru Tranziție Justă poate avea un rol important, dar succesul său nu se măsoară doar prin rata de absorbție, ci prin calitatea locurilor de muncă create și prin capacitatea regiunii de a funcționa după închiderea industriei cărbunelui. Securitatea energetică nu trebuie folosită ca argument pentru păstrarea pe termen nedefinit a unor capacități vechi și poluante. Ea se construiește printr-un mix de măsuri: regenerabile, rețele, stocare, reducerea consumului, surse flexibile și planificarea realistă a retragerii capacităților. 

- România pregătește și implementează simultan investiții majore în regenerabile, gaze, energie nucleară, stocare și infrastructură de rețea. Cum ar trebui stabilite prioritățile pentru a evita investițiile supradimensionate sau activele care riscă să devină nerecuperabile și ce rol ar trebui să aibă analizele cost-beneficiu și impactul asupra facturilor consumatorilor în luarea deciziilor?
- Prioritățile de investiții trebuie stabilite în funcție de nevoile reale ale sistemului energetic și de costurile pe care fiecare opțiune le generează pe termen lung pentru economie și societate. Înainte de aprobarea unui proiect de mari dimensiuni, ar trebui analizat dacă aceeași nevoie poate fi acoperită mai rapid și cu costuri mai mici prin reducerea consumului, modernizarea rețelelor, dezvoltarea stocării sau flexibilizarea cererii. Evaluarea nu trebuie să se limiteze la investiția inițială, ci să includă durata de realizare, costurile de funcționare și de combustibil, riscul întârzierilor sau al depășirii bugetului și compatibilitatea proiectului cu obiectivele climatice. Impactul asupra consumatorilor, în special asupra celor vulnerabili, trebuie să aibă o greutate reală în evaluarea investițiilor. Pentru fiecare proiect major ar trebui analizat și prezentat public modul în care costurile vor fi recuperate și reflectate în tarife și facturi, cine va suporta aceste costuri și ce se întâmplă dacă proiectul întârzie, devine mai scump sau este utilizat sub capacitatea estimată. Evaluarea trebuie să țină cont și de situația gospodăriilor cu venituri reduse, care locuiesc adesea în clădiri ineficiente și au posibilități limitate de a-și reduce consumul sau de a investi în soluții mai eficiente. Din acest motiv, protejarea consumatorilor vulnerabili nu se poate limita la compensații acordate după creșterea prețurilor. Investițiile publice trebuie să contribuie direct la reducerea vulnerabilității energetice, prin renovarea locuințelor ineficiente, înlocuirea echipamentelor cu consum ridicat și accesul la soluții curate și accesibile de încălzire. Pentru ca aceste măsuri să ajungă și la gospodăriile cu venituri reduse, finanțarea trebuie să fie însoțită de consiliere și asistență tehnică și să fie concepută astfel încât beneficiarii să nu fie nevoiți să avanseze costuri pe care nu și le permit. În acest fel, sprijinul public nu doar atenuează temporar efectele scumpirilor, ci reduce consumul, facturile și expunerea gospodăriilor la volatilitatea prețurilor pe termen lung. În această logică, fondurile publice ar trebui orientate cu prioritate către măsurile care reduc simultan consumul, facturile și vulnerabilitatea energetică, începând cu renovarea locuințelor ineficiente și sprijinirea gospodăriilor cu venituri reduse. În paralel, trebuie finanțată infrastructura de care depinde funcționarea întregului sistem - rețelele, stocarea și soluțiile de flexibilitate - iar necesarul de noi capacități de producție ar trebui stabilit ulterior, pe baza cererii care rămâne după aplicarea măsurilor de eficiență. În cazul proiectelor de mari dimensiuni, implementarea etapizată și reevaluarea periodică ar permite adaptarea investițiilor atunci când costurile, termenele sau nevoile sistemului se modifică. Pentru ca această prioritizare să fie credibilă, procesul de decizie trebuie să fie transparent. Autoritățile ar trebui să publice, într-o formă accesibilă, ipotezele folosite, alternativele analizate și modul în care fiecare investiție urmează să fie finanțată și recuperată prin tarife sau din bugetul public. Evaluarea unui proiect nu trebuie să răspundă doar la întrebarea „cât costă?”, ci și la întrebări precum: cine suportă costurile, cine beneficiază, ce riscuri sunt transferate consumatorilor și care dintre opțiuni reduce cel mai eficient emisiile, facturile și vulnerabilitatea energetică pe termen lung? 

- Din perspectiva Bankwatch, cum ar trebui să arate mixul energetic al României la orizontul anului 2035 și care sunt cele mai importante decizii pe care autoritățile trebuie să le ia în următorii doi-trei ani pentru ca tranziția energetică să fie sustenabilă, accesibilă pentru consumatori și atractivă pentru investiții?
- Nu credem că un mix energetic credibil pentru 2035 poate fi redus la procente fixe stabilite înaintea unei modelări transparente a întregului sistem. Direcția este însă clară: sursele regenerabile ar trebui să furnizeze cea mai mare parte a noilor capacități, cărbunele să fie eliminat, iar utilizarea gazului fosil să scadă, nu să fie consolidată printr-un nou val de infrastructură cu durată lungă de viață. Capacitățile existente cu emisii reduse pot contribui la stabilitate atât timp cât funcționează în siguranță și cu respectarea condițiilor de mediu, iar orice proiect nou de mari dimensiuni trebuie comparat deschis cu alternativele. Mixul din 2035 nu va fi definit doar de centrale. Va depinde în aceeași măsură de rețele, stocare, interconexiuni, consum flexibil și de cât de repede reducem risipa de energie. Electrificarea încălzirii, transportului și a unor procese industriale va crește cererea de electricitate în anumite zone și intervale, iar renovarea și managementul consumului pot limita această presiune. De aceea, planificarea producției și a infrastructurii trebuie făcută împreună. În următorii doi-trei ani, autoritățile trebuie mai întâi să construiască un scenariu integrat și verificabil pentru 2030-2035, cu ipoteze publice despre cerere, costuri și termene. Apoi trebuie să accelereze dezvoltarea rețelelor, a stocării și a soluțiilor de flexibilitate, să lege calendarul cărbunelui de proiecte alternative cu termene clare, să evite noi investiții în gaze care nu pot demonstra un rol limitat și compatibil cu decarbonizarea și să ajute orașele să își pregătească planurile de încălzire. Accesibilitatea nu trebuie tratată ca o corecție socială aplicată la final. Gospodăriile vulnerabile ar trebui să fie primele beneficiare ale renovării, ale echipamentelor eficiente și ale consilierii energetice. În același timp, comunitățile afectate de închiderea cărbunelui trebuie să vadă investiții și locuri de muncă înainte de dispariția activității vechi. Numai astfel tranziția poate păstra sprijinul public. România are resurse energetice, acces la finanțare europeană și suficient potențial tehnic pentru a construi un sistem energetic mai curat și mai sigur. Ceea ce lipsește încă este coerența dintre obiective, deciziile de investiții și implementarea efectivă. Această consecvență este importantă și pentru investitori, care au nevoie de reguli stabile, acces previzibil la rețea și termene credibile, nu doar de noi proiecte anunțate. Fiecare leu public investit astăzi ar trebui să contribuie la sistemul energetic de care România va avea nevoie în 2035 și 2050, fără să creeze noi dependențe de infrastructuri care riscă să devină costisitoare sau inutile. În cele din urmă, succesul tranziției nu se va măsura doar prin structura producției, ci prin facturi mai suportabile, emisii mai reduse, o expunere mai mică la volatilitatea combustibililor fosili și capacitatea sistemului de a răspunde nevoilor oamenilor și economiei.

Din aceeasi categorie

AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie