Vineri, 03 Aprilie 2026

Rețele Electrice: Peste 1,3 mld. lei în 2026 pentru modernizarea sistemului energetic

03_04_retele-electrice-romania-investitiiRețele Electrice România continuă în 2026 programul de investiții în infrastructura de distribuție a energiei electrice, cu un buget estimat la peste 1,3 miliarde lei direcționat către modernizarea, digitalizarea și extinderea rețelelor. Planurile companiei vin după ce în 2025 operatorul, parte a grupului PPC în România, a alocat aproximativ 1,4 miliarde lei pentru investiții în rețelele de distribuție, din care circa 908 milioane de lei au provenit din fonduri proprii. Proiectele au vizat în principal modernizarea stațiilor și posturilor de transformare, precum și extinderea și reabilitarea liniilor electrice aeriene și subterane din regiunile Muntenia, Banat și Dobrogea.
În 2026, din bugetul de circa 1,3 miliarde lei alocat pentru investiții, peste 821 milioane de lei vor fi asigurate din surse proprii. Programul vizează înlocuirea infrastructurii învechite, reconfigurarea rețelelor pentru creșterea redundanței și implementarea unor soluții avansate de automatizare și telecontrol.
Potrivit datelor companiei, aceste investiții sunt orientate către dezvoltarea unor rețele inteligente, capabile să reducă durata întreruperilor și să gestioneze mai eficient consumul, în contextul tranziției energetice și al creșterii cererii de racordare pentru noi consumatori și prosumatori.

Rezultatele din 2025: extinderi și modernizări ample
În anul precedent, compania a realizat lucrări semnificative în toate zonele de operare. Printre cele mai importante rezultate se numără construirea a două stații noi de transformare și modernizarea altor patru, realizarea a 303 km de linii de medie tensiune și modernizarea a peste 450 km din rețelele existente.
De asemenea, procesul de digitalizare a inclus instalarea a 575 de puncte noi de telecontrol și atingerea pragului de circa două milioane de contoare inteligente, cel mai ridicat nivel din sistemul de distribuție din România.
Investițiile realizate au contribuit la creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, reducerea pierderilor din rețea și îmbunătățirea calității serviciilor. Totodată, acestea susțin dezvoltarea economică locală și integrarea noilor tehnologii în sistemul energetic.
"Anul trecut a fost unul foarte bun pentru noi: am realizat un volum consistent de investiții în toate județele în care activăm - de la modernizarea stațiilor de transformare și a liniilor electrice aeriene de medie și joasă tensiune, până la proiecte complexe de creștere a siguranței în alimentare și protecție a mediului. Sunt investiții care se văd în teren și, mai ales, aduc beneficii directe comunităților unde ne desfășurăm activitatea. Indicatorii noștri de performanță s-au îmbunătățit constant, ca urmare a investițiilor realizate eficient. Continuăm să facem pași relevanți spre a construi rețele inteligente, reziliente, care să vină în întâmpinarea consumatorilor cu soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice", a declarat Mihai Pește, directorul general al Rețele Electrice România.

Plan de investiții de peste 1,3 miliarde lei pe an, până în 2030
În perioada 2026-2030, Rețele Electrice România va continua execuția proiectelor finanțate din Fondul pentru Modernizare în cele trei zone de distribuție ale operatorului - Muntenia Sud, Banat și Dobrogea, proiectele însumând 1,36 miliarde lei, din care un miliard de lei în grant. Mai mult, în perioada 2026-2027 continuă implementarea proiectului AADMS cofinanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă, proiectul fiind finanțat inițial din POIM, valoarea totală fiind de 135 milioane de lei din care 69 milioane de lei contribuții nerambursabile. În paralel se implementează sistemul de eficientizare operațională de tip WFM, un alt pas în procesul de digitalizare procese derulat la nivelul Rețele Electrice România.

Din aceeasi categorie

AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie