WattRO Energy, distribuitor român de echipamente fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei, a semnat un parteneriat strategic cu Chisage ESS, subsidiara de energie regenerabilă a grupului chinez Chisage Holding Group, devenind distribuitor oficial al brandului pe piața din România.Valoarea contractului semnat pentru anul 2026 se ridică la 3 milioane de euro, companiile estimând o țintă ambițioasă de vânzări de peste 10 milioane de euro până la finalul acestui an. Parteneriatul de amploare a fost anunțat oficial pe 15 mai 2026, în cadrul unui eveniment de lansare organizat la Hotel Caro din București, în prezența lui Will Zhang (Vicepreședinte Chisage) și Allim Zhang (Director Tehnic Chisage), alături de Daniel Nica (General Manager WattRO Energy).
Prezență chineză permanentă în România și suport tehnic extins
Angajamentul producătorului Chisage față de piața românească depășește formatul unui simplu parteneriat comercial clasic. Pentru a asigura o integrare optimă și servicii la cele mai înalte standarde, o echipă formată dintr-un specialist comercial și un inginer tehnic din China rămâne în București până la finalul lunii iunie 2026. Aceștia vor definitiva, împreună cu specialiștii WattRO Energy, infrastructura locală de suport post-vânzare.
În plus, o structură solidă de engineering va asigura asistența tehnică de zi cu zi:
- Suport remote în timp real: Patru ingineri dedicați - doi cu baza în China și doi localizați în subsidiara Chisage din Polonia - oferă asistență tehnică permanentă pentru proiectele din România.
- Echipă locală dedicată: WattRO Energy urmează să angajeze doi ingineri români dedicați exclusiv echipamentelor Chisage, aceștia urmând să beneficieze de formare tehnică directă din partea producătorului global.

Gamă completă de soluții în stoc: Rezidențial, Comercial și Industrial (C&I)
Pentru a răspunde rapid solicitărilor din piață și a elimina timpii lungi de livrare, WattRO Energy menține deja stocuri permanente în depozitele din București pentru întreaga gamă de echipamente Chisage ESS:
- Invertoare hibride (monofazate și trifazate): Echipamente cu puteri cuprinse între 3 kW și 80 kW, care dispun de un timp de comutare UPS ultra-rapid (sub 10ms), conexiune WiFi și Bluetooth integrată, precum și o eficiență de conversie de top, de până la 98,8%.
- Baterii LFP low voltage (51,2V): Unități de stocare de înaltă performanță cu capacități de 100Ah, 200Ah și 314Ah, garantând o durabilitate de până la 8.000 de cicluri la un nivel de descărcare de 80% DOD.
- Baterii high voltage: Sisteme modulare concepute special pentru aplicații comerciale și industriale de anvergură, acoperind capacități de la zeci de kWh până la sute de kWh.
- Sisteme all-in-one C&I: Cabinete integrate de tip solar+stocare cu puteri de până la 250kW/500kWh, dotate cu tehnologii avansate de siguranță, inclusiv protecție dublă la incendiu și sistem de răcire lichidă.
Chisage ESS a fost fondată în anul 1998 ca subsidiară specializată a gigantului Chisage Holding Group (grup cu o cifră de afaceri globală de 4,5 miliarde USD). În prezent, brandul este activ în peste 50 de țări și deține capacități masive de producție la nivel mondial, depășind 3 GWh pentru baterii LFP și 1 GW pentru invertoare.

Declarațiile oficiale ale partenerilor
Parteneriatul aduce în prim-plan o viziune comună axată pe sustenabilitate, stocuri sigure și asistență tehnică promptă, elemente esențiale pentru dinamica actuală a tranziției energetice din România.
“Când mă gândesc la de ce am construit WattRO Energy, mă gândesc la copiii noștri. La lumea pe care le-o lăsăm. Fiecare sistem de stocare instalat înseamnă un pas concret spre o energie mai curată, mai ieftină și mai independentă pentru familiile din România. Parteneriatul cu Chisage ESS ne dă acces la tehnologie de vărf și ne permite să oferim soluții complete - de la casa unui om de rând până la un parc industrial - cu stoc permanent, cu ingineri dedicați, cu suport real. Nu vindem echipamente. Construim infrastructura energetică a viitorului”, a declarat Daniel Nica, General Manager WattRO Energy.
“România are un potențial energetic remarcabil și o piață fotovoltaică în plină maturizare. Am ales WattRO Energy ca partener tocmai pentru că am găsit o echipă care înțelege că succesul pe termen lung se construiește pe suport tehnic, pe stocuri disponibile și pe relații reale cu instalatorii. Suntem convinși că împreună vom valorifica tot ce această piață are de oferit”, a adăugat Will Zhang, Vicepreședinte Chisage ESS.