Luni, 15 Iunie 2026

Saint-Gobain lansează competiția National Trophy 2026 pentru construcții sustenabile

16_05_saint-gobain-trophy-2026Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției "Saint-Gobain National Trophy" prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante proiecte din industria construcțiilor din România. Competiția aduce în prim-plan proiecte care contribuie la transformarea modului în care sunt proiectate și construite clădirile viitorului, punând accent pe sustenabilitate, eficiență energetică, confort și calitatea execuției.
În competiție se pot înscrie proiecte începute și finalizate între 2022 și 2026 (sau care vor fi finalizate până la 31 decembrie 2026), în realizarea cărora au fost utilizate soluții Saint Gobain, partenerul de referință pentru soluții de construcții sustenabile, precum sisteme de compartimentare și plafoane, tencuieli și gleturi, soluții pentru protecție la foc, șape, fațade și vitraje performante. Participarea la competiție este gratuită.
Proiectele pot fi înscrise până la data de 31 octombrie 2026, câștigătorii urmând a fi anunțați în luna decembrie 2026.
Valoarea totală a premiilor este de 50.000 de euro, incluzând, de asemenea, vizite de studiu în străinătate, menite să faciliteze schimbul de experiență între participanți și profesioniști din alte țări, precum și accesul la prezentări dedicate proiectelor și soluțiilor Saint-Gobain.
Proiectele câștigătoare ale ediției naționale vor participa la etapa internațională a concursului ce va avea loc în 2027, consolidând astfel vizibilitatea proiectelor locale la nivel european și internațional și continuând tradiția rezultatelor remarcabile obținute de participanții români la edițiile anterioare.

16_05_saint-gobain-trophy-2026-1

Competiția oferă profesioniștilor din industrie oportunitatea de a-și prezenta proiectele în fața unui juriu de specialitate și de a beneficia de recunoaștere într-un context competitiv prestigios, contribuind astfel la consolidarea reputației lor profesionale și la creșterea vizibilității acestora în cadrul comunității de arhitectură și construcții, atât la nivel național, cât și internațional.
"Astăzi, performanța în construcții nu mai este definită exclusiv de dimensiunea sau complexitatea unui proiect, ci de capacitatea acestuia de a răspunde responsabil nevoilor societății și provocărilor viitorului. Prin Saint-Gobain National Trophy ne dorim să evidențiem proiectele care reușesc să îmbine arhitectura și sustenabilitatea într-un mod relevant, transformând perspectiva publicului despre domeniul nostru. Competiția este, în același timp, o formă de recunoaștere a profesioniștilor care contribuie la evoluția industriei construcțiilor și la dezvoltarea unui mediu construit mai eficient, mai confortabil, mai rezilient și mai prietenos cu natura", a declarat Jakub Kotala, CEO Saint-Gobain România.
Mai multe detalii despre procesul de înscriere și despre regulamentul competiției sunt disponibile aici.

Afaceri de 46,5 miliarde euro și peste 162.000 de angajați, în 2025
Lider mondial în construcții ușoare și sustenabile, Saint-Gobain proiectează, produce și distribuie materiale și servicii adaptate piețelor rezidențiale, nerezidențiale și de infrastructură. Soluțiile sale integrate și inovatoare oferă sustenabilitate, performanță și confort pentru clienții săi. Grupul a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 46,5 miliarde euro și 162.000 de angajați fiind prezent în 80 de țări. Obiectivul companiei este să atingă zero emisii nete de carbon până în 2050.
În România, Saint-Gobain furnizează produse și soluții din domeniul materialelor de construcții (sub brandurile Isover, Rigips, Weber, Duraziv), al fabricării sticlei (sub brandul Glass), al produselor chimice pentru construcții (sub brandul Chryso), dar și sisteme complete de conducte din fontă ductilă pentru transportul apei (sub brandul PAM), soluții standard și inovatoare de parbrize laminate pentru automobile (sub brandul Sekurit), precum și produse abrazive și sticlă procesată, cumulând aproximativ 2.000 de angajați în 12 situri industriale situate în Brăneşti, Călărași, Ploieşti, Turda, Suceava, Vălenii de Munte, Popești Leordeni și Ariceştii Rahtivani.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie