Vineri, 02 Octombrie 2026

Săptămâna Carierei CFDP: Industria se implică în formarea viitorilor ingineri

02_10_saptamana-carierei-cfdp-2026_1Formarea viitorilor ingineri de infrastructură nu poate fi doar responsabilitatea universității. Într-un domeniu în care companiile au nevoie tot mai mult de specialiști bine pregătiți, familiarizați cu proiectele reale, tehnologiile și cerințele pieței, legătura dintre studenți și industrie trebuie construită încă din facultate.
Acesta a fost obiectivul evenimentului „Săptămâna Carierei Inginerului CFDP”., desfășurat în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2026 la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București: să aducă viitorii ingineri mai aproape de profesia pe care și-au ales-o și să ofere companiilor un cadru în care pot contribui direct la orientarea și pregătirea noii generații.
Evenimentul, organizat de,Carieră Feroviară în România, împreună cu Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București și HR Design , cu sprijinul AIF și AIFR, a reunit mediul universitar, companii private și instituții din domeniul infrastructurii de transport. Pe parcursul celor trei zile, studenții au trecut de la explicația profesiei și contactul direct cu industria, la activitatea dintr-un birou de proiectare și apoi la realitatea unui șantier.

29 septembrie: de la explicația profesiei la contactul direct cu industria
Prima zi a evenimentului a fost construită în jurul a două audiențe distincte. Pentru studenții din anul I, aflați chiar la începutul parcursului universitar, accentul a fost pus pe descoperirea profesiei: ce face concret un inginer CFDP, în ce tipuri de proiecte poate lucra și cât de diferite pot fi traseele profesionale după absolvire.
Pentru studenții din anii mai mari și masteranzi, discuțiile s-au apropiat de următorul pas firesc: practică, internshipuri, proiecte, competențe cerute de angajatori și primele oportunități profesionale.
Aproximativ 250 de studenți au participat în 29 septembrie, iar 16 companii și instituții au susținut în total 32 de prezentări, câte una pentru fiecare dintre cele două categorii de studenți.
Printre organizațiile implicate s-au aflat Baicons, STRABAG România, Construcții Erbașu, ISPCF și TPF Inginerie - parteneri ai evenimentului -, precum și Viarom, Consis Proiect, PORR România, voestalpine Railway Systems România, DB Engineering & Consulting, Egis România, Novatex Solutions, ZUE S.A. Cracovia, FCC Construcción, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, și Compania Națională de Investiții Rutiere - CNIR, alături de Autoritatea Feroviară Română - AFER.
Ziua a continuat cu networking la standurile companiilor. Mare parte din studenții prezenți au parcurs numărul necesar de standuri pentru a deveni eligibili la Tombola Studenților CFDP, mecanism gândit tocmai pentru a transforma prezența la eveniment în interacțiune directă cu profesioniștii. Studenții din anul I au primit și Trusa Inginerului CFDP, realizată cu sprijinul companiilor implicate în eveniment - Baicons, STRABAG România, Construcții Erbașu, ISPCF și TPF Inginerie iar la finalul zilei au fost acordate cele patru premii ale tombolei. Premiul I, trotineta electrică, a fost câștigat de un student din anul I. Premiile de la Tombolă au fost oferite de Carieră Feroviară în România și Alvirom, firmă specializată în comercializarea de echipamente de protecție pentru lucrul în șantiere, care a oferit o jachetă de protecție.

02_10_saptamana-carierei-cfdp-2026_2

Din amfiteatru, în biroul de proiectare și apoi pe șantier
Pentru studenții din anul I, experiența a continuat încă două zile.
Pe 30 septembrie, aproape 90 de studenți au trecut pragul sediului companiei de proiectare TPF Inginerie, unde au putut vedea cum arată activitatea într-o companie de proiectare și inginerie și cum se transformă informațiile, calculele și documentațiile tehnice în proiecte care urmează să fie realizate în teren.
Pe 1 octombrie, traseul s-a mutat chiar în teren, pe șantierul lucrărilor de tramvai de pe Bulevardul Lacul Tei și Șoseaua Petricani, unde antreprenor general este asocierea Tancrad-Erbașu. Echipa Construcții Erbașu le-a arătat celor peste 80 de studenți din anul I, cum funcționează un șantier, ce responsabilități are un inginer și cum se aplică în practică ceea ce vor învăța în facultate.

02_10_saptamana-carierei-cfdp-2026_3

Ce au spus studenții și industria despre eveniment
Primele reacții de după eveniment, ne-au confirmat utilitatea acestui tip de contact dintre industrie și studenți. Într-un sondaj informal realizat după eveniment pe grupul WhatsApp al studenților din anul I, 81 dintre cei 82 de respondenți au evaluat evenimentul drept util sau foarte util, dintre care 78 l-au considerat „foarte util”.
La întrebarea dacă, după cele trei zile, înțeleg mai bine ce înseamnă meseria de inginer CFDP și ce pot face după facultate, 70 dintre cei 71 de respondenți au răspuns că lucrurile le sunt mai clare. Dintre componentele evenimentului, networkingul și discuțiile directe cu reprezentanții companiilor au fost cel mai frecvent indicate drept utile.
Și companiile prezente la eveniment au semnalat utilitatea acestui tip de proiect: ” Vă mulțumim pentru buna organizare și pentru oportunitatea de a interacționa direct cu studenții Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri. Considerăm că astfel de evenimente sunt utile atât pentru companii, cât și pentru studenți, și ne-ar face plăcere să participăm și la edițiile viitoare.” , acesta a fost feedback-ul uneia din marile firme de proiectare prezente la Săptămânii Carierei Inginerului CFDP.

02_10_saptamana-carierei-cfdp-2026_4

Mediul economic, rol esențial în formarea viitorilor specialiști
Tocmai aici se vede rolul pe care mediul economic îl poate avea în formarea viitorilor specialiști.
Facultatea le oferă studenților baza academică, competențele și cadrul în care se formează ca ingineri. Companiile pot adăuga contactul cu realitatea profesiei: proiecte actuale, tehnologii, standarde, oameni care lucrează deja în domeniu și exemple concrete despre cum arată meseria dincolo de cursuri.
Industria care va avea nevoie de acești ingineri peste câțiva ani are, în același timp, oportunitatea de a contribui la formarea lor încă de astăzi. Implicarea mediului economic nu trebuie să înceapă în momentul în care studentul își caută primul loc de muncă, ci mult mai devreme, atunci când acesta își formează imaginea despre profesie, își descoperă direcțiile de interes și începe să înțeleagă ce competențe îi vor fi necesare.
Săptămâna Carierei Inginerului CFDP a fost construită tocmai ca un astfel de punct de întâlnire: între facultate și piața muncii, între studenți și profesioniști și între ceea ce se învață în amfiteatru și ceea ce se întâmplă efectiv într-un birou de proiectare sau pe un șantier.
Evenimentul a avut o miză mai mare decât recrutarea imediată. Obiectivul este ca relația dintre studenți și industrie să înceapă din facultate și să continue pe parcursul formării lor, astfel încât viitorii ingineri să înțeleagă mai devreme opțiunile profesionale pe care le au și realitatea domeniului în care urmează să lucreze.
Pentru că viitorii ingineri CFDP nu apar la momentul absolvirii. Ei se formează în cei patru ani de facultate, iar industria poate decide dacă îi întâlnește abia la final sau dacă începe să construiască o relație cu ei încă din prima zi.
Desfășurarea și mesajul evenimentului au fost susținute și de partenerii media Club Feroviar, AGERPRES, Agenda Construcțiilor și Jurnalul de Afaceri.
Săptămâna Carierei Inginerului CFDP s-a încheiat după trei zile în care facultatea, companiile și instituțiile din domeniu au arătat că formarea unei noi generații de ingineri poate fi un efort comun. Pentru studenți, experiența a adus profesia mai aproape de realitate. Pentru mediul economic, ea a arătat că există un spațiu concret în care poate contribui, încă din facultate, la pregătirea specialiștilor de care infrastructura de transport va avea nevoie în anii următori.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie