Luni, 31 August 2026

Cartierul Energiei: SF finalizat și PUD-uri aprobate pentru proiectul de 85 mil. euro

12_03_proiecte_cartierul-energieiElectrocentrale București (ELCEN) a finalizat Studiul de Fezabilitate și a obținut aprobarea celor două Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD) pentru proiectul "Cartierul Energiei", o investiție estimată la aproximativ 85 milioane de euro, propusă în zona Grozăvești din Capitală. Proiectul prevede reconversia unor foste amplasamente industriale dezafectate, cu o suprafață totală de peste 1,8 hectare, situate în vecinătatea CET Grozăvești. În locul vechilor construcții urmează să fie dezvoltate clădiri sustenabile, spații administrative, de afaceri, expoziționale, culturale și sportive, precum și un hub de inovare.
Prima componentă a proiectului este reprezentată de un hub administrativ, care va include clădiri moderne de birouri cu un regim de înălțime de până la 8 etaje. Acestea sunt destinate găzduirii unor instituții și companii din sectorul energetic, obiectivul fiind centralizarea într-un singur amplasament a unor componente ale ecosistemului energetic național.
Cea de-a doua componentă va fi un complex multifuncțional și cultural. Acesta va integra un centru de afaceri, un centru expozițional dedicat tehnologiilor și soluțiilor verzi, un hub de inovare, precum și facilități culturale și sportive deschise comunității.
Cele două zone ale Cartierului Energiei vor fi dezvoltate într-o concepție unitară, care va pune accent pe spațiile verzi, circulațiile pietonale, eficiența energetică și integrarea peisagistică, inclusiv în raport cu zona Grădinii Botanice.
Proiectul este conceput ca o intervenție de regenerare urbană prin care un teren cu funcțiune industrială este transformat într-un spațiu modern și accesibil. Soluțiile propuse urmăresc atingerea standardului nZEB, utilizarea surselor regenerabile de energie și integrarea tehnologiilor inteligente, concomitent cu reducerea consumurilor energetice și a amprentei de carbon. 

12_03_proiecte_cartierul-energiei1

ELCEN analizează atragerea unui partener privat pentru investiție
Studiul de Fezabilitate al proiectului a fost finalizat, iar aprobarea celor două PUD-uri permite trecerea la următoarele etape de pregătire a investiției. ELCEN urmează să continue procedurile pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare implementării proiectului.
Printre demersurile care vor fi realizate se numără și pregătirea documentațiilor necesare pentru desființarea construcțiilor existente pe cele două amplasamente. În paralel, compania analizează variantele de finanțare și structura optimă pentru dezvoltarea investiției. Printre opțiunile avute în vedere se află inclusiv atragerea unui partener privat.
"Aprobarea celor două Planuri Urbanistice de Detaliu este un moment important pentru proiectul «Cartierul Energiei». Este rezultatul unui proces complex de pregătire și ne permite să trecem la următoarele etape necesare pentru concretizarea acestei investiții. Ne dorim ca terenul ocupat astăzi de construcții industriale vechi să devină un spațiu urban modern, sustenabil și deschis către comunitate, în care energia, tehnologia și inovația să fie puse în slujba dezvoltării orașului.
Pentru ELCEN, «Cartierul Energiei» înseamnă mai mult decât valorificarea unui activ. Este o viziune prin care putem crea un nou punct de referință pentru sectorul energetic și pentru București", a declarat Mirela-Adriana Pavel, director general al ELCEN.
Studiul de fezabilitate a fost elaborat de asocierea Vego Concept Engineering (lider) - Vego Design Expertise, având ca subcontractant compania Evo Project Design.
Vego Concept Engineering a elaborat și PUD-urile proiectului.
Autorul conceptului clădirilor care vor alcătui proiectul Cartierului Energiei este arh. Răzvan Abagiu.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie