Consiliul Local Oradea a aprobat proiectul de hotărâre privind declararea interesului public local pentru investiția "Înființare Zoopark Oradea - Natură și Aventură", precum și inițierea procedurilor necesare pentru realizarea acesteia. Proiectul vizează realizarea unei noi grădini zoologice pe teritoriul administrativ al comunei Sânmartin, în zona pădurii din Cihei, pe un teren în suprafață de 534.500 mp.
Investiția este estimată, potrivit studiului de prefezabilitate aprobat recent, la 260 de milioane de lei (inclusiv TVA), urmând a fi finanțată din bugetul local și din alte surse de finanțare, care vor fi identificate în perioada următoare.
Potrivit lui Florin Birta, primarul municipiului Oradea, viitorul complex va include, alături de grădina zoologică, o zonă de agrement de tip parc de aventură și alte facilități complementare.
"Prin hotărârea adoptată astăzi (n.r. 25 iunie), Consiliul Local Oradea a declarat interesul public local al investiției, a aprobat studiul de prefezabilitate și a dispus inițierea demersurilor pentru scoaterea definitivă, fără compensare, din fondul forestier național a terenului necesar realizării proiectului. De asemenea, a fost mandatat primarul municipiului Oradea să continue procedurile administrative și legale pentru implementarea investiției.
În perioada următoare vor fi parcurse etapele necesare obținerii avizelor, inclusiv cele de mediu, elaborării documentațiilor urbanistice și transferului terenului în proprietatea municipiului Oradea, astfel încât proiectul să poată intra în faza de proiectare și execuție", a transmis Primăria Municipiului Oradea.
Proiectant general în etapa studiului de fezabilitate este compania Aria 9, din Oradea.






