Un număr total de 12 companii și asocieri au depus oferte de participare la licitația organizată de Consiliul Județean (CJ) Neamț pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumurilor județene DJ 156A și DJ 208G, proiect ce vizează îmbunătățirea accesului la rețeaua TEN-T și creșterea conectivității regionale. Valoarea totală estimată a contractului depășește 315,9 milioane de lei, echivalentul a 63 milioane de euro (fără TVA). Proiectul presupune reabilitarea și modernizarea unor tronsoane importante de infrastructură rutieră din județul Neamț, precum și intervenții asupra podurilor existente de pe trasee. Lucrările vizează două loturi distincte, care acoperă peste 69 km de drumuri județene.
Cele 12 oferte vizează ambele loturi și se află în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 13 mai 2026, ora 18:00.
Proiectul tehnic a fost elaborat de compania Alido Proiect, din Piatra Neamț.
Două loturi pentru peste 69 km de drumuri modernizate
Primul lot include tronsonul DJ 156A, între limita județului Bacău și localitatea Dobreni, pe o lungime de aproximativ 42,44 km, cu o valoare estimată de circa 186,85 milioane de lei (fără TVA). Cel de-al doilea lot vizează DJ 208G, între Hanu Ancuței și Girov, pe o lungime de 27 km, cu o valoare estimată la aproximativ 129,1 milioane de lei.
Contractele presupun execuția integrală a lucrărilor prevăzute în proiectele tehnice, inclusiv achiziția materialelor, transportul și utilizarea echipamentelor, realizarea testelor de calitate, precum și documentațiile necesare pentru recepția lucrărilor. De asemenea, antreprenorii vor asigura întreținerea lucrărilor până la predarea către beneficiar.
Durata de execuție este stabilită la 36 de luni pentru fiecare lot, iar perioada de garanție solicitată este de minimum 36 de luni, putând ajunge până la 72 de luni sau mai mult, în funcție de oferta depusă.
Investiția beneficiază de co-finanțare din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, în cadrul priorității dedicate creșterii accesibilității regionale.
Atribuirea contractului se va face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preț", unde componenta financiară are o pondere de 85%, iar perioada de garanție oferită de constructori contează în proporție de 15%.
Tabloul complet al participanților la licitație
1. Ness Proiect Europe (Lotul 2), având ca terț și subcontractant compania Váhostav a.s.;
2. Danlin XXL (Lotul 2), având ca subcontractanți companiile Alcro Trade și Build Instal Electric;
3. Eky-Sam (Lotul 2), având ca subcontractanți companiile RC Geoproiect, Damiena și Conhidro;
4. Daroconstruct (Lotul 2), având ca subcontractanți companiile Loial Impex, Damiena, Tehnocons Design, Trans Luky și Demo-Idil Construct;
5. Danlin XXL (Lotul 1), având ca subcontractanți companiile Alcro Trade, Terra Silva, Build Instal Electric și Damiena;
6. Daroconstruct (Lotul 1), având ca subcontractanți companiile Damiena, Trans Luky, Tehnocons Design, Loial Impex și Demo-Idil Construct;
7. Asocierea Eky-Sam (lider) - Dimex-2000 Company (Lotul 1), având ca subcontractanți companiile Conhidro, Damiena și RC Geoproiect;
8. Asocierea Diferit AG (lider) - Diferit (Loturile 1 și 2), având ca subcontractanți companiile Eurotest, Agisfor, Construcții Feroviare Mureș SA, Infrasoiltest și CEG Forest;
9. Asocierea MIS Grup (lider) - Archipro-Development - Ad Astra IPP (Lotul 1), având ca subcontractanți companiile Inreco Remix, MW & KVA Electric și Damiena;
10. Asocierea Străzi Concept (lider) - Trust CCDP (Lotul 1), având ca terț și subcontractant compania Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi, precum și ca subcontractanți companiile Austro Someș Trading, Construcții Feroviare Mureș SA, Sixense Solutions și Stef Edil CDP;
11. Asocierea Străzi Concept (lider) - Trust CCDP (Lotul 2), având ca terț și subcontractant compania Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi, precum și ca subcontractanți companiile Damiena, Sixense Solutions, Stef Edil CDP și Austro Someș Trading;
12. Asocierea MIS Grup (lider) - Ad Astra IPP - Archipro-Development (Lotul 2), având ca subcontractanți companiile Damiena, MW & KVA Electric și Inreco Remix.




