Marți, 21 Iulie 2026

ȘAPTE asocieri cu 132 firme licitează lucrări de 120 mil. euro la centura Gura Humorului

20_07_licitatie-centura-gura-humoruluiConsiliul Județean (CJ) Suceava a primit 7 oferte de participare la licitația pentru atribuirea lucrărilor de proiectare și execuție a variantei de ocolire Gura Humorului, estimat la circa 120 de milioane de euro. Investiția este gestionată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în parteneriat cu CJ Suceava și face parte din coridorul strategic Baia Mare - Suceava (Autostrada Nordului), contribuind la creșterea mobilității și conectivității regionale.
Contractul ce va fi atribuit are o valoare estimată la 597,5 milioane de lei (fără TVA) și o durată de implementare prevăzută la 25 de luni.
"Licitația pentru desemnarea constructorului variantei ocolitoare de la Gura Humorului se apropie de final. După respingerea contestației care a dus la suspendarea licitației pentru aproximativ o lună și jumătate, procedurile au fost reluate, iar acum două zile a expirat termenul pentru depunerea ofertelor. Au fost depuse 7 oferte, toate din partea unor asocieri de operatori economici, care reunesc în total 132 de firme. În acest moment, ofertele sunt în evaluare și sper să putem anunța câștigătorul în următoarele săptămâni. Îmi doresc să inaugurăm acest proiect, așteptat de un județ întreg de foarte mulți ani, în 25 de luni de la începerea lucrărilor (5 luni proiectare, 20 de luni execuție)", a transmis Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Varianta de ocolire Gura Humorului este inclusă în categoria drumurilor de interes național și reprezintă un segment esențial al viitoarei Autostrăzi a Nordului, având rolul de a devia traficul de tranzit din interiorul orașului. Proiectul vizează îmbunătățirea condițiilor de circulație pe traseul DN17 (E576) și DN2E, două axe rutiere majore care traversează localitatea și care sunt supuse unor fluxuri ridicate de trafic, inclusiv trafic greu.
Centura va conecta drumul de mare viteză Baia Mare - Suceava (Lot 3) cu intersecția DN17 - DN2E și va traversa teritoriul unităților administrativ-teritoriale Gura Humorului, Frasin și Păltinoasa. Lungimea totală estimată a traseului este de aproximativ 10,14 km, iar realizarea proiectului implică exproprierea unei suprafețe de peste un milion mp.

20_07_licitatie-centura-gura-humorului-1

Cele 7 oferte au intrat în etapa de evaluare
Cele șapte oferte înscrise la licitație au intrat în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit la data de 16 septembrie 2026, ora 18:00. Acestea au fost depuse de:
1. Asocierea Automagistral-Pivden (lider) - SHBU 77 Romania, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Art Building Cons, Danavi, Mega Mühendislik Müşavirlik, SXA Expert Proiect Consult, Roads Design, Mondev Real Estate, Vertatel International, Toro Tech Construct, Der Bau Expert, Automagistral Pivden RO, Via Design, Elektra Invest, Sixense Solutions, Muzeul Județean Satu Mare, Eco Geodrum și Aquaproiect;
2. Asocierea Dimex-2000 Company (lider) - CML.RO - Coni, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Stermin Alexandru-Nicolae PFA, Top Scav, Construcții Feroviare Mureș, Corsem Impex, Electro-Aparataj, Maghebo, Societatea Civilă de Avocați Teaha & Fuzesi, Eurotest, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, AMNV Geocad, Danavi, Alpha One Security, Operational Broker, Sicran 2002, Drumex, We Design, Explan, All Inclusive Teste Laborator, SCIFCAR, Teleconstruct Company, Cornel & Cornel Topoexim, Conserd Project, Der Bau Expert și Infrasoiltest;
3. Asocierea Construcții Erbașu (lider) - Procons Group, având ca terți și/sau subcontractanți companiile Eval Sun, Abed Nego Com, Geographica Transilvania, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND, Muzeul Țării Crișurilor, Patrik Silva, Prometer M&G, Prompt Servit Baia Mare, Toro Tech Construct, Váhostav, Danavi, SXA Expert Proiect Consult, Roads Design, Aquaproiect, Art Building Cons, RC Geoproiect, Instaservice, Via Design, RPG Security Center și Mega Mühendislik Müşavirlik;
4. Asocierea Drum Asfalt (lider) - Ilgaz Insaat Ticaret AȘ - Ilgaz Construction, având ca terți și/sau subcontractanți companiile SXA Expert Proiect Consult, Sixense Solutions, East Water Drillings, Vulturi, Prospect Technical Studies, Art Building Cons, Aquaproiect, EPC - Consultanță de Mediu, Eckon CEI, Danavi, Terra Silva, Mondev Real Estate, Zublin Romania, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Precon Transilvania, Elektra Invest, Selina, 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata, Comporsa și Alin Trans Construct;
5. Asocierea Concelex (lider) - Bitumina GmbH - Bulgaria EOOD - Patstroy VDH EAD - X-Way Infrastructure, având ca terți și/sau subcontractanți companiile SXA Expert Proiect Consult, Via Design, Mega Mühendislik Müşavirlik, Aquaproiect, Roads Design, Mondev Real Estate, Muzeul Olteniei Craiova, Danavi, CIS Gaz, Green Collective, Loial Impex și Art Building Cons;
6. Asocierea Geiger Transilvania (lider) - Bog'Art - Fintrade Management, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Feza Taahhut AȘ, Green Collective, Danavi, Mondev Real Estate, Corsem Impex, Magistrale Rutiere Concept, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Spânu Ionuț-Costin - Cabinet de Avocat și Loial Impex;
7. Asocierea Străzi Concept (lider) - Dragoș Invest - Transilvania Grand Construct, având ca terți și/ sau subcontractanți companiile Stef Edil CDP, Secol Societa Edile Costruzioni e Lavori, Traiectoria Dreaptă, Vertatel International, Danavi, Maristar Com, Calcarul, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Studio Corona Civil Engineering și Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi.

20_07_licitatie-centura-gura-humorului-2

Investiție etapizată, cu lucrări complexe de infrastructură
Proiectul este structurat în două etape, prima incluzând execuția unei variante la profil de drum național, iar a doua modernizarea la profil complet de drum de mare viteză, cu separare mediană și intersecții denivelate. Documentația tehnică prevede realizarea mai multor structuri majore, inclusiv poduri, viaducte și noduri rutiere pentru conectarea cu rețeaua existentă. Pe lângă construcția celor peste 10 km de drum, proiectul mai prevede amenajarea a două noduri rutiere (la intersecțiile cu DN17 și DN2E), realizarea a minimum 8 poduri și viaducte, precum și a 13 podețe.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de compania Proiect Consult Regiunea Transilvania.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie