Vineri, 09 Ianuarie 2026
RO EN

E-Acumulatori.ro: Afaceri de 10 milioane euro și planuri de extindere și dezvoltare

17_12_e-acumulatori-estimeaza-crestere-si-extindere-in-2026_1E-Acumulatori.ro, furnizor de soluții pentru regenerabile și instalator de sisteme fotovoltaice, a raportat o creștere de 30% a cifrei de afaceri din primele 10 luni ale acestui an față de perioada corespunzătoare din 2024, urmând a depăși pragul de 10 milioane de euro până la finalul lui 2025. Dinamica businessului o depășește pe cea a pieței de profil, potrivit lui Dan Tudose, fondatorul companiei. Pentru perioada următoare, managerul are în plan majorarea capacității logistice și a echipei de vânzări, în vederea extinderii pe piața rezidențială și B2B, precum și accesarea unor noi piețe și nișe, prin intermediul partenerilor.
"Pentru segmentul rezidențial avem produse foarte rezistente și fiabile cu garanție de până la 25 de ani, inclusiv la baterii și invertoare, iar pentru sectorul B2B avem o gamă de produse foarte competitive de la furnizori tip Tier 1. Această clasificare indică o putere de dezvoltare pentru performanțe tehnice și durabilitate. Totodată, ne focusăm, în continuare, și pe comercializarea sistemelor de stocare a energiei prin sisteme BESS cu multiple funcționalități. Există un interes crescut din partea companiilor pentru astfel de soluții, odată cu noile tarife mărite ale energiei", a precizat Dan Tudose.
Potrivit managerului, principalele provocări curente în activitate sunt legate de cerințele legate de instalarea sistemelor fotovoltaice din noul normativ P118, dar și de schimbările din sectorul public, unde foarte multe proiecte de investiții au fost amânate sau oprite.
"Aceste dificultăți pun presiune asupra planificării și execuției proiectelor, forțând companiile să-și adapteze strategiile comerciale și operaționale. În acest context, dorim să integrăm în strategia ESG a fiecărei companii soluțiile de eficientizare energetică și de reducere a amprentei de carbon prin intermediul sistemelor fotovoltaice cu stocare de energie și management integrat al acesteia. Principala noastră misiune este reducerea facturilor de energie, gaze și combustibil prin soluții integrate", subliniază Dan Tudose.
E-Acumulatori.ro încearcă, astfel, să compenseze încetinirea unor segmente prin accelerarea activității în zona privată și prin identificarea de noi oportunități de dezvoltare, inclusiv parteneriate sau proiecte pilot în industrii cu consum ridicat de energie. Conducerea companiei consideră că flexibilitatea și capacitatea de a răspunde rapid schimbărilor legislative și economice vor fi factori esențiali pentru menținerea ritmului de creștere în perioada următoare.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA