Izida Ceramica, primul și cel mai vechi producător de plăci din ceramică din Bulgaria, anunță deschiderea subsidiarei din România, marcând astfel intrarea oficială pe una dintre cele mai dinamice piețe de profil din Europa Centrală și de Est. Compania este deja prezentă în marile rețele de magazine DYI din România și la principalii distribuitori naționali și țintește o poziție în top 3 cele mai reprezentative companii din industrie în mai puțin de trei ani.
Datorită tehnologiei de producție de ultimă oră, fabrica situată în Elin Pelin, în apropiere de Sofia, permite timpi de livrare de numai câteva zile, prin comparație cu termenele de livrare de câteva săptămâni sau luni oferite de producători din Orientul Mijlociu, Asia sau Europa de Vest. Această flexibilitate logistică se traduce atât prin predictibilitate în ceea ce privește gestionarea stocurilor, cât și printr-un preț unitar ce aduce produse de calitate mult mai aproape de capacitatea de achiziție a cumpărătorului român.
”Producem în vecinătate, în Bulgaria, la cele mai înalte standarde europene de calitate și avem deja o prezență semnificativă la raft, așadar deschiderea unei subsidiare locale a venit ca un pas natural și ca o dovadă de încredere în potențialul extraordinar al României”, spune Spas Shopov, fondator și CEO al Izida Ceramica.”Suntem o companie cu o istorie de 132 de ani care și-a modernizat complet fabrica de lângă Sofia cu o investiție de peste 30 milioane de euro în cele mai noi linii de producție de la cei mai renumiți furnizori de tehnologie din Italia, precum SACMI Imola, Gruppo TecnoFerrari și System Ceramics, și avem în acest moment o capacitate instalată de fabricație de peste 6.5 milioane mp pe an”, a adăugat acesta.
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, consumul aparent de plăci ceramice în România a depășit 300 de milioane de euro în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior – o evoluție care reflectă, pe de o parte, o piață dinamică a renovărilor rezidențiale și, pe de altă parte, o piață a proiectelor noi ajunsă la maturitate.
Remarcăm totodată că peste 85% din consumul local de plăci ceramice este acoperit din importuri, precum și din consolidarea canalului de distribuție DIY drept prima alegere a clientului final. Rețelele DIY reprezintă peste 55% din piață și înregistrează un ritm de creștere semnificativ mai accelerat decât celelalte canale de distribuție.
”Piața din România este în același timp mai matură, dar și mai deschisă decât pare la prima vedere, iar ambițiile noastre pentru regiune reflectă exact acest lucru: suntem în poziția cea mai bună să asigurăm volumele potrivite de plăci ceramice de calitate și să livrăm la momentul potrivit oriunde în țară”, spune Cătălin Rotaru, Country Manager Izida Ceramica România. ”Un studiu recent al iSense Solutions* confirmă ceea ce observăm în fiecare zi în magazine: stress-ul financiar este la cel mai înalt nivel comparativ cu alte piețe similare din Europa, iar 60% dintre clienții români au ales mărci mai accesibile în ultimul an. În același timp însă, intenția de renovare rămâne stabilă, pentru că oamenii continuă să investească în propriile locuințe, dar o fac cu atenție pentru fiecare leu cheltuit. Noi oferim o alternativă europeană și un raport calitate-preț competitiv, iar diferența o facem prin proximitate: termene de livrare scurte, flexibilitate la volume și reaprovizionare rapidă, fără costurile și întârzierile specifice importurilor de lungă distanță.”
Investiția in fabrica de la Elin Pelin este una dintre cele mai semnificative infuzii de capital în tehnologie nouă de fabricație a plăcilor ceramice din regiune și a transformat Izida Ceramica în- tr-un furnizor de proximitate pentru Europa Centrală și de Est. Compania continuă planurille de investiții în facilități de producție aflate în apropierea piețelor sale de export, propunându-și să scurteze lanțul de distribuție și să-și îmbunătățească semnificativ capacitatea de deservire a partenerilor de retail din zonă.
"Dincolo de eficiența energetică, angajamentul pentru sustenabilitate al Izida Ceramica se reflectă în certificările europene de calitate ale produselor și în procese de producție responsabile, de la ambalarea în materiale 100% reciclabile și gestionarea optimizată a deșeurilor, până la maximizarea utilizării energiei regenerabile”, adaugă Cătălin Rotaru. ”Toate acestea se traduc într-o amprentă de carbon redusă per metru pătrat produs - un avantaj concret pentru partenerii care își propun propriile obiective de sustenabilitate”, completează acesta.
ABONARE REVISTA (click aici): PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16




