Knauf Insulation își consolidează poziția de jucător-cheie pe piața materialelor de izolație din Europa Centrală și de Est, deservind țări precum Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Grecia, Ungaria, Ucraina, Cehia și Slovacia. Compania mizează pe un portofoliu extins de soluții performante pentru acoperișuri, fațade, pereți și aplicații tehnice, dezvoltate cu accent pe siguranță la incendiu, confort acustic și sustenabilitate. Inaugurarea, în 2025, a noii unități de producție de la Târnăveni reprezintă un avantaj operațional major, permițând timpi de livrare mai scurți și o adaptare rapidă la cerințele pieței, într-un moment în care renovarea energetică devine un motor esențial al sectorului construcțiilor. Adrian Garofeanu, directorul general al Knauf Insulation România, Bulgaria și Republica Moldova, vorbește în continuare despre așteptările pentru 2026, evoluția cererii și a vânzărilor, impactul noilor normative privind performanța energetică și protecția la foc, dar și despre investițiile în capacități de producție, produse cu amprentă redusă de carbon și servicii tehnice dedicate profesioniștilor din construcții. Interviul conturează direcțiile unei piețe aflate într-un proces accelerat de maturizare, în care performanța și responsabilitatea față de mediu devin criterii decisive.
- Ce așteptări aveți de la anul 2026, având în vedere contextul economic și fiscal provocator, dar și tensiunile geopolitice regionale?
- Ne așteptăm la o cerere solidă pe segmentul proiectelor de renovare energetică și reabilitare termică, în timp ce construcțiile noi vor rămâne selective, atent calibrate în funcție de contextul economic și de accesul la finanțare. Factorii fiscali și geopolitici pot influența calendarul investițiilor, însă direcția generală a pieței este susținută de reglementările tot mai stricte privind eficiența energetică și siguranța la incendiu. Aceste cerințe favorizează utilizarea materialelor de izolație incombustibile, cu performanțe ridicate. În acest context, inaugurarea fabricii noastre de la Târnăveni, în toamna anului trecut, reprezintă un avantaj operațional major: o disponibilitate mai bună a produselor, timpi de livrare optimizați și o capacitate sporită de a răspunde rapid cerințelor pieței. În plus, clienții beneficiază de o gamă extinsă de soluții cu ECOSE Technology®, pentru toate tipurile de aplicații, de la acoperișuri înclinate, mansarde, pereți de compartimentare, fațade ventilate etc. În contextul pieței construcțiilor, fabrica oferă capacitate suplimentară de producție, sprijinind creșterea eficienței energetice a clădirilor și încurajarea renovărilor. Să nu uităm că în România aproximativ 85% din imobile necesită izolație pentru a corespunde cerințelor de performanță energetică. În ansamblu, anticipăm o stabilizare a segmentului rezidențial, o dinamică accelerată în zona renovărilor și a proiectelor publice, precum și un ritm selectiv pe segmentul industrial și comercial.
- Cum au evoluat vânzările de materiale de construcții din portofoliul companiei în 2025 și care sunt premisele de dezvoltare pentru acest sector, în 2026?
- În 2025, cererea a fost relativ echilibrată între renovări și construcții noi, cu o orientare clară către soluții cu performanțe superioare în ceea ce privește protecția la foc, confortul acustic și sustenabilitatea. Oricum, portofoliul nostru de produse include soluții realizate cu un conținut de până la 80% materiale reciclate, în conformitate cu standardele internaționale de sustenabilitate ale Knauf Insulation. De asemenea, clienții au manifestat un interes crescut pentru produsele care reduc timpul de execuție și oferă predictibilitate în șantier. Am observat o orientare evidentă către sistemele termoizolante, influențată inclusiv de noile cerințe ale normativului P118 privind performanța la foc și stabilitatea dimensională. Un rol important l-au avut izolațiile pentru acoperișuri înclinate și mansarde, unde vata minerală de sticlă este preferată pentru ușurința montajului și performanța termică. De asemenea, soluțiile pentru acoperișuri tip terasă, fațade ventilate și zone tehnice (HVAC, instalații) au câștigat teren, cu accent pe comportamentul la temperaturi ridicate și rezistența la compresiune. Totodată, se conturează o tendință clară de creștere a interesului pentru produse cu profil sustenabil, susținute de documentații tehnice solide, declarații de performanță transparente și informații privind conținutul reciclat. Pentru 2026, premisele sunt favorabile în special pe zona renovărilor rezidențiale și a clădirilor publice, pentru fațade și acoperișuri, dar și pentru aplicații tehnice, unde cerințele de audit energetic și conformitate la incendiu sunt deja mai stricte.
- Cum a evoluat cifra de afaceri a companiei în 2025, raportat la anul anterior, și cum estimați că va evolua aceasta în 2026?
- Anul 2025 a fost caracterizat de un mix sănătos de vânzări, cu o pondere tot mai mare a produselor cu valoare adăugată - soluții orientate către performanță la foc, acustică și sustenabilitate. Această direcție reflectă maturizarea pieței și creșterea nivelului de exigență din partea beneficiarilor și proiectanților. Pentru 2026, estimăm o dinamică pozitivă a cifrei de afaceri, susținută de inaugurarea noii unități de producție, care ne oferă capacitate suplimentară și flexibilitate operațională, dar și de programele de reabilitare aflate în derulare. Rămânem însă prudenți în ceea ce privește costurile și calendarul investițiilor, în special în contextul proiectelor finanțate prin PNRR.
- Ce obiective și direcții de dezvoltare aveți planificate pentru anii următori?
- În perioada următoare, ne vom concentra pe optimizarea noii capacități de producție, cu accent pe calitate, eficiență operațională și timpi de livrare. Un obiectiv important îl reprezintă extinderea portofoliului de produse cu performanțe ridicate la foc și acustică, precum și dezvoltarea de soluții cu amprentă de carbon redusă. Investim constant în sustenabilitate, atât la nivel de proces, prin creșterea eficienței energetice, cât și la nivel de produs, prin EPD-uri (Environmental Product Declarations) transparente și inițiative de circularitate. În paralel, dezvoltăm servicii tehnice și digitale dedicate proiectanților și antreprenorilor generali, de la documentație și configurare de sisteme, până la suport direct pe șantier, consolidând în același timp parteneriatele regionale pe canalele-cheie de vânzare.
- Care sunt cele mai noi produse incluse în portofoliul Knauf Insulation și ce aduc acestea nou pe piață?
- Portofoliul nostru include soluții moderne de izolație pentru acoperișuri tip mansardă și acoperișuri înclinate, ușor de montat, cu performanțe termice și acustice îmbunătățite. De asemenea, oferim produse dedicate acoperișurilor tip terasă, cu rezistență ridicată la compresiune și protecție la incendiu, precum și plăci și role din vată minerală pentru fațade, cu stabilitate dimensională sporită, potrivite atât pentru sisteme ETICS, cât și pentru fațade ventilate. Un element distinctiv al portofoliului îl reprezintă gama extinsă de produse din fibre de lemn destinate plafoanelor de parcări și subsoluri, care îmbină protecția termică cu absorbția acustică, răspunzând unor cerințe funcționale tot mai frecvente în proiectele actuale.
- Care sunt principalele provocări și oportunități pe care le întrevedeți la începutul anului 2026?
- Principalele provocări rămân volatilitatea costurilor, în special energia și transportul, imprevizibilitatea calendarului proiectelor și disponibilitatea forței de muncă specializate. În același timp, oportunitățile sunt semnificative: programele de eficiență energetică și reabilitare, cerințele tot mai stricte privind siguranța la incendiu și acustica, preferința pentru materiale incombustibile și cu amprentă redusă de carbon, precum și avantajele operaționale generate de noua capacitate de producție inaugurată în toamnă.




