Vineri, 13 Martie 2026

Acțiunile TeraPlast intră în categoria Premium a Pieței Reglementate a BvB

13_03_golin-romaniaAcțiunile TeraPlast, parte din Grupul TeraPlast, producător de materiale de construcții cu o tradiție de peste 130 de ani în sectorul industrial și companie listată la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul bursier TRP, au fost promovate vineri, 13 martie, din categoria Standard în categoria Premium a Pieței Principale administrate de BVB.
Promovarea unei companii în categoria de acțiuni Premium reflectă îndeplinirea unor criterii riguroase privind capitalizarea free-float-ului și lichiditatea acțiunilor. TeraPlast a îndeplinit aceste cerințe care, printre altele, se datorează implementării unor standarde ridicate de transparență și guvernanță corporativă și este, astfel, promovată într-o clasă superioară. Această evoluție reafirmă statutul TeraPlast, de companie reprezentativă a pieței de capital din România, și marchează un nou pas în consolidarea prezenței companiei la Bursă.
Includerea acțiunilor în categoria Premium a Pieței Principale a BVB aduce o serie de avantaje pentru TeraPlast ca emitent, legate de vizibilitatea mai bună pe care compania o va avea în rândul investitorilor de retail și a celor instituționali.
O prezență mai numeroasă a companiilor în categoria Premium a BVB este un indicator direct al maturizării pieței de capital românești. O piață mai matură înseamnă și un standard superior de comunicare și guvernanță în rândul emitenților, ceea ce constituie elemente esențiale pentru creșterea încrederii investitorilor locali și internaționali.
Acțiunile TRP sunt incluse în indicele principal al pieței, indicele BET, care reunește cele mai mari și lichide companii listate la BVB, precum și în indicii BET-BK, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN și BETPlus ai Bursei. Acțiunile TeraPlast sunt incluse în indicii FTSE Russell pentru Piețe Emergente, FTSE Globall All Cap, beneficiind astfel de vizibilitate în rândul investitorilor internaționali. Totodată, acțiunile sale sunt incluse și în indicii MSCI pentru Piețe de Frontieră.
TeraPlast beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului oferite de către Raiffeisen Bank International AG din anul 2024, și de BRK Financial Group, începând din 2020.
TeraPlast este a doua companie ale cărei acțiuni au fost promovate din Categoria Standard în Categoria Premium a Pieței Reglementate, primul emitent care a beneficiat de această promovare fiind producătorul global de aluminiu ALRO în anul 2018. Din cele 87 de companii listate pe Piața Principală a BVB, acțiunile a 33 de companii sunt incluse în categoria Premium.
„La BVB companiile devin mai performante, câștigă vizibilitate și prestigiu. Ne bucură să constatăm ascensiunea TeraPlast, care a devenit un lider incontestabil al industriei și se numără printre principalii producători de materiale pentru construcții din Europa Centrală și de Est. Includerea acțiunilor TRP în categoria Premium a Pieței Principale de la Bursă este un pas firesc în evoluția companiei care a ajuns astăzi la o capitalizare de peste 1,4 miliarde de lei. Fiecare emitent care face pasul către categoria Premium contribuie la poziționarea României ca un mediu investițional robust și de încredere, ceea ce reflectă faptul că piața de capital locală se maturizează și devine tot mai atractivă pentru investitorii români și străini”, a declarat Remus Vulpescu, Directorul General al BVB.
„Promovarea în categoria Premium a Bursei de Valori București confirmă performanța operațională, disciplina și viziunea cu care am construit TeraPlast în ultimii ani. Este un pas firesc în evoluția noastră pe piața de capital și o validare a strategiei prin care am extins compania dincolo de granițele României, cu operațiuni în Republica Moldova, Ungaria, Croația și Austria – iar planurile noastre de dezvoltare nu se opresc aici.
Sunt puține companii listate la Bursa de Valori București care au reușit să se transforme, în timp, în multinaționale pornite din România, să creeze locuri de muncă și în alte țări și să ducă în piețele europene produse competitive fabricate aici. Acesta este modelul în care credem și pe care îl dezvoltăm în continuare.
Piața de capital rămâne un partener strategic pentru creșterea TeraPlast, iar obiectivul nostru este să continuăm să generăm valoare pentru acționari prin investiții, eficiență operațională și extinderea business-ului”, a declarat Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.
Operațiunea de promovare în categoria Premium a fost intermediată de BRK Financial Group, unul dintre intermediarii activi ai pieței de capital locale.
„Includerea TeraPlast în categoria Premium a Bursei de Valori București reflectă un nou pas în evoluția și maturizarea emitentului dar și a pieței de capital româneaști. Astfel de promovări sunt importante deoarece contribuie la consolidarea universului de companii reprezentative și la creșterea atractivității bursei pentru investitori. Grupul BRK Financial este onorat să facă parte din frumoasele povești de succes ale marii cărți care este BVB și ne dorim să fim în continuare printre cei ce scriu capitolele strălucite ale acesteia”, a declarat Sandu Pali, Director General Adjunct al BRK Financial Group.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie