ASOCIAȚIA ENERGIA INTELIGENTĂ

România trebuie să depășească modelul în care dezvoltarea sectorului energetic este evaluată aproape exclusiv prin numărul capacităților noi de producție sau de stocare instalate. Integrarea accelerată a surselor regenerabile, extinderea prosumatorilor și electrificarea consumului impun reconstruirea întregii arhitecturi energetice, de la producție și infrastructură până la piețe, digitalizare și comportamentul utilizatorilor. Prof. dr. ing. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), susține că România are nevoie de o abordare integrată asupra tuturor formelor de energie, nu doar de o strategie pentru sistemul electroenergetic. În această viziune, bateriile trebuie completate de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, depozite de gaze, stocare termică, hidrogen și mecanisme de flexibilizare a consumului. Rețelele inteligente, tarifele dinamice și coordonarea investițiilor ar urma să transforme clădirile, industria și comunitățile locale în participanți activi la piață. Expertul propune inclusiv constituirea unui Dispecerat Național de Securitate Energetică, care să planifice unitar producția, transportul, distribuția, stocarea și consumul. Obiectivul pentru 2035 trebuie să fie un sistem energetic suficient, sigur, accesibil și curat, capabil să susțină competitivitatea economiei. 

- În numeroase analize ați afirmat că România are nevoie de un nou model al sistemului energetic, bazat pe flexibilitate și stocare, nu doar pe instalarea de baterii. Cum ar trebui să arate concret acest model și ce decizii sunt urgente pentru implementarea lui?
- România are nevoie de o schimbare de paradigmă. În ultimii ani, dezbaterea s-a concentrat aproape exclusiv pe câți MW de producție instalăm și, mai recent, pe câți MW de baterii construim. În realitate, problema sistemului energetic nu este doar lipsa bateriilor, ci lipsa flexibilității întregului sistem. Un sistem electroenergetic modern trebuie să fie construit pe șase piloni. Primul este producția diversificată și complementară. România trebuie să păstreze un mix energetic echilibrat, în care energia regenerabilă, hidroenergia, energia nucleară, gazele naturale și, pe perioada de tranziție, cărbunele să funcționeze complementar. Nicio tehnologie nu poate asigura singură securitatea energetică. Al doilea pilon este stocarea în toate formele. Stocarea nu înseamnă doar baterii. România trebuie să dezvolte simultan acumulatori pentru reglaj rapid și echilibrare pe termen scurt, hidrocentrale cu acumulare prin pompaj pentru stocarea energiei pe durate mari, producția și utilizarea hidrogenului acolo unde este justificată economic, stocarea termică în sistemele de încălzire și răcire și utilizarea inteligentă a depozitelor de gaze naturale ca element de flexibilitate sezonieră. Al treilea pilon este reconstrucția funcției de consum. Una dintre cele mai importante transformări ale următorilor ani este regândirea relației dintre producție, transport și consum. Timp de peste un secol, sistemul electroenergetic a fost construit astfel încât producția să urmărească permanent consumul. În viitor, această logică trebuie completată prin adaptarea unei părți importante a consumului la disponibilitatea producției și la capacitatea rețelelor de transport și distribuție. Industria, clădirile, pompele de căldură, vehiculele electrice, sistemele de irigații, centrele de date și marile centre de consum trebuie să devină flexibile, astfel încât să consume mai mult atunci când energia este abundentă și ieftină și mai puțin în perioadele de deficit. Nu este suficient să construim un sistem electroenergetic nou; trebuie să reconstruim și modul în care consumăm energia electrică. Al patrulea pilon îl reprezintă rețelele inteligente și digitalizate. Fără investiții accelerate în rețelele de transport și distribuție, digitalizare, automatizare și interconectări, nici cele mai mari investiții în producție nu vor putea fi valorificate eficient. Rețeaua trebuie să devină un sistem activ, capabil să gestioneze fluxuri bidirecționale și milioane de producători și consumatori. Al cincilea pilon îl reprezintă piețele care recompensează flexibilitatea. Astăzi sunt plătite în principal energia produsă și capacitățile instalate. În viitor trebuie remunerate și serviciile de flexibilitate, răspunsul la cerere, stocarea și disponibilitatea capacităților de rezervă. Fără mecanisme economice adecvate, investițiile necesare nu vor apărea. Al șaselea pilon este digitalizarea și inteligența artificială. Coordonarea unui sistem cu milioane de producători, consumatori, baterii, vehicule electrice și echipamente inteligente nu mai poate fi realizată prin metodele clasice. Digitalizarea, inteligența artificială, prognozele avansate și automatizarea vor deveni componente esențiale pentru optimizarea producției, transportului, distribuției și consumului în timp real.
Deciziile urgente sunt clare: accelerarea investițiilor în rețelele electrice, dezvoltarea tuturor tehnologiilor de stocare, nu doar a bateriilor, eliminarea blocajelor administrative pentru investițiile energetice, integrarea flexibilității în toate politicile și schemele de sprijin, dezvoltarea piețelor pentru servicii de flexibilitate și răspuns la cerere, stimularea consumului flexibil prin tarife dinamice și digitalizare și menținerea unui mix energetic echilibrat care să asigure simultan securitatea alimentării, competitivitatea economică și atingerea obiectivelor de decarbonizare.
În opinia mea, adevărata tranziție energetică nu înseamnă înlocuirea unei tehnologii cu alta. Ea presupune reconstruirea întregii arhitecturi a sistemului electroenergetic: modul în care producem, transportăm, stocăm și consumăm energia. România nu are nevoie doar de mai multe capacități de producție sau de mai multe baterii, ci de un sistem energetic flexibil, inteligent și rezilient, în care producția, rețelele și consumul funcționează coordonat și se adaptează permanent unul la celălalt. 

- Țara noastră traversează un nou val de investiții în energie regenerabilă, însă infrastructura de transport și distribuție pare să rămână în urmă. Care considerați că sunt cele mai mari blocaje și ce impact au acestea asupra investitorilor și consumatorilor?
- România se află într-un moment paradoxal. Investițiile în noi capacități de producere a energiei, în special din surse regenerabile, au accelerat semnificativ, însă dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție nu a ținut același ritm. În aceste condiții, cea mai mare provocare nu mai este producerea energiei, ci capacitatea sistemului de a o prelua, transporta și utiliza eficient acolo unde este nevoie. Principalele blocaje sunt multiple. În primul rând, capacitatea insuficientă a rețelelor de transport și distribuție. În multe zone ale țării, rețelele au fost proiectate pentru un sistem electroenergetic centralizat, nu pentru unul cu mii de producători distribuiți. Astăzi există proiecte regenerabile care nu pot fi racordate sau primesc avize cu termene foarte lungi deoarece rețeaua nu mai dispune de capacitatea necesară. În al doilea rând, investițiile în rețele au rămas în urma investițiilor în producție. În ultimii ani s-au lansat numeroase scheme de sprijin pentru dezvoltarea centralelor regenerabile și a bateriilor, însă investițiile în infrastructura de transport și distribuție au fost insuficiente raportat la ritmul de dezvoltare a noilor capacități. Un al treilea blocaj îl reprezintă procedurile administrative și durata proceselor de autorizare și racordare, care întârzie atât dezvoltarea rețelelor, cât și implementarea investițiilor private.
Dar cred că problema de fond este una mai profundă. România continuă să planifice energia pe sectoare separate: energie electrică, gaze naturale, energie termică, combustibili lichizi și biocombustibili. În realitate, tranziția energetică impune o abordare integrată, în care toate formele de energie primară și toate formele de energie finală sunt analizate și utilizate complementar. Nu trebuie să urmărim doar dezvoltarea sistemului electroenergetic, ci optimizarea întregului sistem energetic național. Deciziile privind producția, transportul, distribuția, stocarea și consumul trebuie luate unitar, astfel încât să valorificăm la maximum toate resursele energetice disponibile, să asigurăm suficiența energetică, să menținem costurile la un nivel competitiv și să reducem impactul asupra mediului. Din acest motiv, consider necesară înființarea unui Dispecerat Național de Securitate Energetică. Acesta nu ar trebui să fie doar un centru de monitorizare, ci structura strategică a statului care să planifice, să coordoneze și să conducă dezvoltarea întregului sistem energetic românesc și să prevină și să coordoneze intervenția sistemelor energetice în crize și avarii. Acest Dispecerat ar trebui să funcționeze asemenea unui Stat Major al energiei, nu doar al energiei electrice, care analizează permanent evoluția cererii și ofertei, coordonează dezvoltarea mixului de producție, planifică extinderea rețelelor, stabilește necesarul de stocare, dezvoltă mecanismele de flexibilitate și urmărește adaptarea consumului la noile realități tehnologice și economice. În același timp, ar trebui să optimizeze utilizarea tuturor formelor de energie primară - gaze naturale, energie nucleară, hidroenergie, surse regenerabile, biomasă și alte resurse -, astfel încât fiecare să fie utilizată acolo unde aduce cea mai mare valoare pentru economie și societate. Impactul blocajelor actuale asupra investitorilor este major. Un proiect autorizat și finanțat poate rămâne ani de zile în așteptarea racordării sau poate suporta costuri suplimentare importante pentru întărirea rețelei. Această incertitudine reduce atractivitatea investițiilor și crește costul capitalului. Consumatorii resimt aceste blocaje prin costuri mai mari și printr-o utilizare ineficientă a energiei disponibile. În perioadele cu producție ridicată din surse regenerabile apar congestii în rețea și limitări ale producției, iar în alte intervale sunt necesare importuri sau pornirea unor capacități mai scumpe. În final, aceste ineficiențe se reflectă în costurile suportate de întreaga economie. În opinia mea, România trebuie să depășească etapa în care planifică doar dezvoltarea unor capacități electroenergetice. Este momentul să proiectăm și să administrăm întregul sistem energetic național ca un ansamblu integrat, nu doar pe cel electric. Nu este suficient să construim centrale, baterii sau linii electrice. Trebuie să construim un sistem coordonat, în care producția, transportul, distribuția, stocarea și consumul tuturor formelor de energie funcționează împreună, în beneficiul securității energetice, al competitivității economice și al protecției mediului. 

- Ce mix de tehnologii de stocare și flexibilitate ar trebui dezvoltat în România pentru a asigura atât securitatea energetică, cât și menținerea unor prețuri competitive la energie?
- Nu există o tehnologie de stocare care să rezolve singură provocările sistemului electroenergetic. Așa cum România are nevoie de un mix echilibrat de surse de producție, este necesar și un mix echilibrat de tehnologii de stocare și flexibilitate, fiecare răspunzând unor nevoi diferite ale sistemului. În opinia mea, România trebuie să dezvolte simultan mai multe niveluri de flexibilitate. Primul îl reprezintă bateriile electrochimice, indispensabile pentru echilibrarea rapidă a rețelei, reglajul frecvenței, integrarea producției fotovoltaice și eoliene și reducerea congestiilor locale. Acestea sunt soluția optimă pentru intervale de la câteva secunde până la câteva ore, dar nu pot asigura echilibrul energetic sezonier. Al doilea nivel îl reprezintă hidrocentralele cu acumulare prin pompaj, care pot stoca cantități foarte mari de energie pentru perioade de mai multe ore sau chiar zile și pot deveni coloana vertebrală a flexibilității sistemului electroenergetic național. Al treilea nivel îl constituie gazele naturale și depozitele subterane de gaze și aer comprimat, care reprezintă, în prezent, cea mai eficientă soluție de stocare sezonieră a energiei. Centralele flexibile pe gaze, alimentate inclusiv în perspectivă cu gaze decarbonizate sau hidrogen, vor continua să joace un rol important în menținerea securității energetice. Al patrulea nivel îl reprezintă hidrogenul, care poate deveni o soluție pentru stocarea energiei pe termen lung și pentru decarbonizarea unor sectoare industriale greu de electrificat. Totuși, dezvoltarea sa trebuie făcută acolo unde există justificare tehnică și economică, nu doar pentru că reprezintă o tehnologie nouă. Al cincilea nivel îl reprezintă stocarea termică. Apa caldă, acumulatoarele termice și sistemele centralizate de încălzire pot stoca energie la costuri mult mai reduse decât bateriile și pot contribui semnificativ la flexibilizarea consumului.
Dar cred că cea mai mare "capacitate de stocare" pe care România încă nu o valorifică este flexibilitatea consumului. Viitorul nu înseamnă doar să stocăm energia atunci când este produsă în exces, ci și să adaptăm consumul la disponibilitatea energiei și la capacitatea rețelelor. Industria, clădirile, vehiculele electrice, pompele de căldură, sistemele de irigații și marii consumatori trebuie să fie integrați într-un sistem inteligent, capabil să își modifice consumul în funcție de semnalele din piață și de starea sistemului energetic. În același timp, România trebuie să depășească abordarea în care flexibilitatea este analizată exclusiv în sectorul energiei electrice. Flexibilitatea trebuie construită la nivelul întregului sistem energetic, valorificând complementar energia electrică, gazele naturale, energia termică, combustibilii lichizi, biomasa și celelalte resurse energetice. Numai astfel putem obține simultan securitate energetică, costuri competitive și reducerea impactului asupra mediului. Din acest motiv, consider că dezvoltarea acestor tehnologii nu poate fi lăsată exclusiv la voia pieței sau planificată separat de fiecare sector energetic. România are nevoie de o coordonare strategică unitară, printr-un Dispecerat Național de Securitate Energetică, care să stabilească unde este mai eficient să investim în baterii, unde sunt necesare acumulări prin pompaj, unde trebuie dezvoltate capacități flexibile pe gaze, unde este justificat hidrogenul și unde flexibilizarea consumului aduce beneficii mai mari decât orice investiție în stocare. Obiectivul nu trebuie să fie construirea unui număr cât mai mare de baterii sau a unei singure tehnologii de stocare. Obiectivul trebuie să fie realizarea unui sistem energetic flexibil și optimizat, în care fiecare tehnologie este utilizată acolo unde oferă cea mai mare valoare pentru securitatea energetică, competitivitatea economiei și reducerea costurilor suportate de consumatori. 

- Comunitățile energetice, prosumatorii și partajarea energiei sunt teme tot mai prezente în dezbaterea publică. Ce schimbări legislative și de reglementare sunt necesare pentru ca aceste modele să devină o componentă importantă a pieței de energie din România?
- Comunitățile energetice, prosumatorii și partajarea energiei reprezintă una dintre cele mai importante transformări ale sectorului energetic european. Ele nu înseamnă doar instalarea unor panouri fotovoltaice, ci trecerea de la un sistem în care cetățeanul este doar consumator la unul în care acesta devine participant activ la piața de energie. Pentru ca aceste modele să se dezvolte în România sunt necesare, în primul rând, schimbări legislative și de reglementare. Este nevoie de un cadru legislativ clar și stabil pentru comunitățile energetice, de simplificarea procedurilor de înființare și autorizare, de reguli transparente privind partajarea energiei între membrii comunității și de mecanisme de tarifare care să stimuleze utilizarea locală a energiei produse. În același timp, trebuie dezvoltate platforme digitale care să permită măsurarea, compensarea și tranzacționarea energiei aproape în timp real, iar reglementările trebuie să încurajeze integrarea stocării și a flexibilității în astfel de proiecte.
Totuși, cred că cea mai mare provocare nu este una tehnică sau legislativă, ci una de mentalitate. Timp de zeci de ani am fost obișnuiți ca energia să fie produsă de alții, transportată de alții și livrată până la priză, iar rolul nostru să fie doar acela de consumatori care plătesc factura. Tranziția energetică schimbă fundamental această logică. Oamenii trebuie să înțeleagă că energia nu mai este doar un produs pe care îl cumpărăm, ci o resursă pe care o putem produce, stoca, gestiona, economisi și chiar partaja cu ceilalți. Succesul comunităților energetice depinde de capacitatea oamenilor de a coopera, de a avea încredere unii în alții și de a lua decizii comune în interesul comunității. În același timp, trebuie să renunțăm la ideea că independența energetică înseamnă ca fiecare gospodărie să își producă singură întreaga energie. Adevărata independență se construiește prin colaborare și complementaritate. O comunitate energetică este mai eficientă decât o sumă de gospodării care funcționează izolat, deoarece permite utilizarea în comun a producției, stocării și flexibilității, reducând costurile pentru toți participanții. De asemenea, este necesară schimbarea modului în care privim consumul de energie. Nu va mai fi suficient să consumăm energia atunci când dorim, fără a ține cont de situația sistemului energetic. Consumatorii vor deveni participanți activi, capabili să își adapteze consumul în funcție de disponibilitatea energiei, de preț și de nevoile rețelei. Această flexibilitate va deveni la fel de valoroasă ca producția de energie. În opinia mea, România trebuie să treacă de la conceptul de consumator pasiv la cel de cetățean energetic, capabil să producă, să consume, să stocheze, să partajeze și să gestioneze inteligent energia. Această transformare nu poate fi realizată doar prin legi sau investiții. Ea presupune educație energetică, încredere, cooperare și o nouă cultură a responsabilității față de resursele energetice. Dacă vom reuși această schimbare de mentalitate, comunitățile energetice nu vor reprezenta doar un nou model de piață, ci vor deveni un instrument prin care România își poate consolida securitatea energetică, reduce costurile pentru consumatori și accelera tranziția către un sistem energetic mai eficient, mai flexibil și mai rezilient. 

- Sectorul construcțiilor este unul dintre cei mai mari consumatori de energie. Cum vedeți evoluția clădirilor în următorii zece ani, din perspectiva eficienței energetice, digitalizării și integrării cu rețelele inteligente?
- Clădirile vor trece, în următorii zece ani, prin cea mai mare transformare din ultimele decenii. Ele nu vor mai fi doar consumatori de energie, ci vor deveni componente active ale sistemului energetic, capabile să producă, să stocheze, să gestioneze și chiar să furnizeze energie electrică, termică etc. și servicii de flexibilitate către rețea. Viitorul aparține clădirilor inteligente, eficiente și conectate. O clădire modernă va integra izolație performantă, sisteme inteligente de management al consumului, pompe de căldură, panouri fotovoltaice, baterii, încărcarea vehiculelor electrice și echipamente capabile să comunice permanent cu rețeaua electrică. Practic, fiecare clădire va deveni un mic nod energetic, integrat într-un sistem național inteligent. Totuși, eficiența energetică nu trebuie redusă doar la izolarea pereților sau la schimbarea ferestrelor. Ea începe încă din faza de proiectare, continuă prin alegerea materialelor și a instalațiilor, prin modul în care este exploatată clădirea și se finalizează prin comportamentul celor care o utilizează. Cea mai performantă clădire poate avea rezultate slabe dacă este administrată ineficient, iar o clădire obișnuită poate consuma semnificativ mai puțină energie atunci când este utilizată inteligent. De aceea, consider că una dintre cele mai importante schimbări trebuie să fie integrarea clădirilor în sistemul energetic național. Clădirile nu trebuie privite doar ca beneficiari ai energiei, ci ca resurse energetice capabile să ofere flexibilitate, să reducă vârfurile de consum, să stocheze energie și să contribuie la stabilitatea rețelelor. Însă această transformare nu poate fi realizată doar prin investiții în tehnologii. Ea depinde în egală măsură de calitatea deciziilor publice și de implicarea oamenilor. Factorii de decizie au responsabilitatea de a construi politici coerente și stabile, de a simplifica legislația, de a corela programele de finanțare cu obiectivele energetice și de a trata eficiența energetică drept o investiție strategică în securitatea energetică și competitivitatea economiei, nu doar ca o obligație de mediu. În același timp, este esențial ca politicile privind construcțiile, energia, urbanismul și digitalizarea să fie coordonate și să urmărească aceleași obiective. Oamenii, însă, au un rol la fel de important. Nicio strategie nu poate avea succes dacă proprietarii, administratorii și utilizatorii clădirilor nu înțeleg că eficiența energetică începe cu propriile decizii. Modul în care alegem să construim, să renovăm, să încălzim, să răcim sau să folosim energia influențează direct costurile, confortul și impactul asupra mediului. Cred că trebuie să depășim mentalitatea conform căreia eficiența energetică este doar o modalitate de a reduce factura. În realitate, ea înseamnă locuințe mai confortabile, cheltuieli mai mici, o economie mai competitivă, o dependență redusă de importurile de energie și o securitate energetică mai mare pentru România. În opinia mea, cea mai mare provocare a următorilor zece ani nu este dezvoltarea unor tehnologii noi, ci schimbarea modului în care gândim clădirile și energia. Avem nevoie de decizii publice inteligente, de investiții bine orientate și de cetățeni informați și implicați. Numai prin această colaborare vom transforma clădirile din simpli consumatori de energie în actori activi ai unui sistem energetic modern, flexibil și eficient, capabil să răspundă provocărilor economice, climatice și de securitate energetică ale viitorului. 

- Care sunt cele mai importante măsuri pe care viitorul Guvern cu drepturi depline ar trebui să le adopte pentru a atrage investiții și a accelera modernizarea Sistemului Energetic Național?
- În ultimii ani, România nu a dus lipsă de investitori interesați de sectorul energetic. Ceea ce a lipsit, în multe situații, a fost predictibilitatea. Energia este unul dintre domeniile cu cele mai mari investiții și cu cele mai lungi perioade de recuperare a capitalului. Nimeni nu investește miliarde de euro într-un sistem în care regulile se schimbă de la un an la altul. Din această perspectivă, cred că viitorul Guvern trebuie să își schimbe fundamental abordarea. Nu mai este suficient să administreze problemele de moment, ci trebuie să construiască o strategie coerentă pentru întregul Sistem Energetic Național, nu doar pentru Sistemul Electroenergetic Național, ci pentru sistemul care cuprinde toate formele de energie primară și finală. Prima măsură este asigurarea stabilității legislative și fiscale. Investitorii trebuie să știe că regulile jocului nu se modifică în timpul investiției. Modificările fiscale, schemele de sprijin și reglementările trebuie anunțate din timp, analizate împreună cu piața și implementate gradual. A doua măsură este elaborarea unei strategii integrate pentru întregul Sistem Energetic Național, nu doar pentru energia electrică. România trebuie să planifice împreună dezvoltarea producției de energie electrică, a gazelor naturale, energiei termice, combustibililor lichizi, biometanului, hidrogenului, biomasei și a celorlalte resurse energetice, astfel încât fiecare să fie utilizată acolo unde aduce cea mai mare valoare economică și socială. A treia măsură este crearea unui Dispecerat Național de Securitate Energetică, o structură strategică permanentă care să coordoneze dezvoltarea întregului sistem energetic. Acesta ar trebui să funcționeze asemenea unui Stat Major al energiei, analizând permanent necesarul de producție, dezvoltarea rețelelor, capacitățile de stocare, flexibilitatea consumului, infrastructura de transport și distribuție și utilizarea tuturor formelor de energie primară și finală. Numai printr-o coordonare unitară putem evita investițiile necorelate și utilizarea ineficientă a resurselor. A patra măsură este accelerarea investițiilor în infrastructură. Rețelele electrice, sistemele de transport și distribuție a gazelor naturale, sistemele de termoficare, infrastructura pentru combustibili alternativi și capacitățile de stocare trebuie dezvoltate simultan cu noile capacități de producție. Nu putem avea un sistem energetic modern dacă investim doar într-o singură verigă a lanțului. A cincea măsură este simplificarea procedurilor administrative. Durata obținerii avizelor și autorizațiilor trebuie redusă semnificativ prin digitalizare, eliminarea suprapunerilor instituționale și stabilirea unor termene clare de soluționare. În același timp, Guvernul trebuie să promoveze neutralitatea tehnologică. Statul nu ar trebui să stabilească dinainte câștigătorii tranziției energetice, ci să creeze condițiile în care toate tehnologiile capabile să contribuie la securitatea energetică, competitivitatea economică și reducerea impactului asupra mediului să poată concura în condiții echitabile. La fel de importantă este reconstrucția funcției de consum. Politicile publice trebuie să stimuleze flexibilitatea consumului, eficiența energetică, comunitățile energetice, digitalizarea și integrarea consumatorilor ca participanți activi în piața energiei. Modernizarea sistemului energetic nu înseamnă doar centrale noi, ci și un nou mod de a produce, transporta, stoca și utiliza energia. În opinia mea, cea mai importantă schimbare este una de viziune. România trebuie să înceteze să trateze separat electricitatea, gazele naturale, energia termică și celelalte forme de energie. Toate fac parte din același Sistem Energetic Național și trebuie planificate și dezvoltate împreună. Succesul tranziției energetice nu va depinde doar de câți MW vom instala, ci de capacitatea noastră de a construi un sistem energetic integrat, flexibil, predictibil și coordonat unitar, care să valorifice inteligent toate resursele energetice ale României, să asigure securitatea alimentării, energie la prețuri competitive și reducerea impactului asupra mediului. Acesta este tipul de predictibilitate pe care îl caută investitorii și de care au nevoie consumatorii și economia românească. 

- Dacă ar trebui să formulați trei priorități strategice fără de care România nu poate avea un sistem energetic competitiv până în 2035, care ar fi acestea și de ce?
- Dacă ar trebui să aleg doar trei priorități strategice pentru următorii zece ani, acestea nu ar fi trei tehnologii și nici trei investiții. Ar fi trei schimbări fundamentale în modul în care România gândește și administrează energia. Prima prioritate este construirea unui Sistem Energetic Național integrat și coordonat unitar. România trebuie să renunțe la abordarea în care energia electrică, gazele naturale, energia termică, combustibilii lichizi, biomasa, hidrogenul și celelalte resurse energetice sunt planificate separat. Avem nevoie de o viziune comună asupra întregului sistem energetic, care să urmărească valorificarea optimă a tuturor resurselor de energie primară și finală, asigurarea suficienței energetice, menținerea unor costuri competitive și reducerea impactului asupra mediului. Pentru aceasta consider necesară înființarea unui Dispecerat Național de Securitate Energetică, un adevărat Stat Major al energiei, care să planifice și să coordoneze dezvoltarea producției, transportului, distribuției, stocării, flexibilității și consumului la nivelul întregului Sistem Energetic Național. A doua prioritate este transformarea sistemului energetic într-un sistem flexibil și inteligent. Viitorul nu aparține unui sistem construit doar pe noi capacități de producție. El aparține unui sistem în care producția, rețelele, stocarea și consumul funcționează coordonat. România trebuie să investească simultan în rețele inteligente, baterii, acumulare prin pompaj, depozite de gaze naturale, hidrogen, stocare termică și, mai ales, în flexibilizarea consumului. În același timp, trebuie să reconstruim funcția de consum, astfel încât aceasta să se adapteze, acolo unde este posibil, la disponibilitatea producției și la capacitatea rețelelor. Digitalizarea și inteligența artificială vor deveni instrumentele care vor permite această coordonare în timp real. A treia prioritate este dezvoltarea unei culturi naționale a eficienței energetice și a responsabilității. Nicio investiție și nicio reformă nu vor avea succes fără implicarea oamenilor. Tranziția energetică nu înseamnă doar schimbarea tehnologiilor, ci și schimbarea comportamentului. Statul trebuie să ofere reguli stabile, politici coerente și programe de investiții predictibile. Mediul economic trebuie să investească în tehnologii moderne și inovare. Iar cetățenii trebuie să devină participanți activi ai sistemului energetic, capabili să producă, să consume, să stocheze, să partajeze și să utilizeze energia în mod inteligent. În opinia mea, România nu are nevoie doar de o strategie pentru energia electrică și nici doar de o strategie energetică. Are nevoie de o nouă filozofie de dezvoltare a Sistemului Energetic Național. Succesul până în 2035 nu va fi măsurat prin numărul de MW instalați sau prin ponderea unei anumite tehnologii. Va fi măsurat prin capacitatea României de a avea energie suficientă, sigură, accesibilă și curată pentru populație și economie, folosind inteligent toate resursele energetice de care dispune. Aceasta este, în opinia mea, definiția unui sistem energetic competitiv: un sistem care utilizează coordonat toate formele de energie, valorifică eficient fiecare resursă, se adaptează permanent schimbărilor și oferă simultan securitate energetică, competitivitate economică, acceptabilitate socială și protecția mediului. Ca o concluzie, consider că toate răspunsurile pot fi structurate într-o singură idee: "Viitorul României nu depinde de alegerea unei tehnologii, ci de capacitatea de a coordona inteligent întregul Sistem Energetic Național - un sistem care cuprinde toate formele de energie primară și finală, nu doar pe cel al energiei electrice".