Agenda Constructiilor
Marti, 30 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna - Actiunile de reconstructie a Ucrainei trebuie sa fie complementare si nu concurentiale
Actiunile de reconstructie a Ucrainei trebuie sa fie complementare si nu concurentiale
Actualitatea interna Publicat de AG&F 08 Apr 2024 09:33
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu Reprezentantul special al SUA pentru redresarea economica a Ucrainei, Penny Pritzker, despre rolul pe care Romania il poate avea in procesul de redresare si reconstructie a Ucrainei avut in vedere la nivel international dupa ce se va incheia razboiul declansat de Rusia, informeaza Agerpres.
"Suntem intr-o etapa de identificare a celor mai eficiente metode de sprijin si de transpunere a acestora intr-o strategie integrata pentru reconstructia Ucrainei, in care Romania isi doreste sa joace un rol important", a declarat Marcel Ciolacu, citat intr-un comunicat al Guvernului.
In perspectiva pregatirii si inceperii acestui proces de reconstructie a Ucrainei, Romania ia in calcul ca reper principal mecanismul UE pentru Ucraina, in valoare de 50 de miliarde de euro, si isi propune sa desfasoare actiuni in plan bilateral, prin colaborarea directa cu Ucraina, dar si in cadrul unor formate extinse, la nivel regional sau impreuna cu partenerii strategici, a mai spus premierul.
Seful Executivului a adaugat ca abordarea Romaniei are in centru ideea ca actiunile statelor care se vor implica in reconstructia Ucrainei trebuie sa fie "complementare, nu concurentiale", si ca acest proces implica un efort pe termen lung si coordonarea intregii comunitati internationale, in care rolul si implicarea Statelor Unite raman esentiale.
Perspectiva de integrare europeana a Ucrainei ar trebui sa ghideze intregul proces de reconstructie a acestei tari.
In acest context, premierul Marcel Ciolacu a subliniat ca un obiectiv strategic al Romaniei este si racordarea Republicii Moldova la acest efort de reconstructie care vizeaza in primul rand Ucraina, avand in vedere ca Republica Moldova a fost afectata de conflict si ambele state au nevoie de sprijin pentru parcursul european pe care si l-au asumat.
La intrevedere a participat si ambasadorul SUA la Bucuresti, Kathleen Kavalec, iar din delegatia guvernamentala au mai facut parte vicepremierul Marian Neacsu, seful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu si consilierul de stat Nicolae Comanescu.

Romania si Ucraina pot profita de pe urma reconstructiei tarii vecine
Romania si Ucraina pot profita de pe urma reconstructiei tarii vecine, a afirmat, miercuri, Reprezentantul Special al Statelor Unite pentru redresarea economica a Ucrainei, Penny Pritzker.
Aceasta a vizitat centrul UNHCR de la Romexpo, unde ucrainenii aflati in Romania pot fi consiliati si ajutati.
Vorbind de reconstructia Ucrainei, Penny Pritzker a spus ca procesul "este o oportunitate pentru romani si pentru sectorul privat romanesc, sa creeze locuri de munca atat in Romania, cat si in Ucraina".
Ea a fost intrebata cum ar explica unor persoane reticente ideea de a sustine redresarea statului aflat in razboi.
"Nu cred ca problema se pune 'ori, ori', nu cred ca e vorba de faptul ca va castiga cineva si altcineva o sa piarda. Mai degraba sunt de parere ca atat Romania, cat si Ucraina pot profita de pe urma reconstructiei Ucrainei. In discutiile cu Guvernul Romaniei, observ ca acesta vede oportunitatile, crede ca prin investitii si prin conectare nu doar cu Ucraina, dar si cu Republica Moldova, poate deveni un lider in regiune, legand regiunea de Europa si de restul lumii", a punctat oficialul american.
Ea a amintit ca reconstructia tarii aflate in razboi deja a inceput, cu reparatii de case, drumuri, poduri sau retele de energie. Potrivit estimarilor Bancii Mondiale, procesul de reconstructie va costa intre 400 si 500 de miliarde de dolari, a aratat Penny Pritzker.
 
 
Mai mult, ea a spus ca Romania ocupa un loc strategic, din punct de vedere geografic, in ceea ce priveste reconstructia si are experienta in ceea ce priveste reformele economice si integrarea europeana, dar si infrastructura de transport care se extinde.
Reprezentantul UNHCR in Romania (Agentia ONU pentru Refugiati), Pablo Zapata, a afirmat ca 92% din ucrainenii care au fugit din calea razboiului din Romania vor sa se intoarca in tara lor. Acesta a vorbit si de faptul ca ucrainenii aduc cu ei si propria experienta profesionala, de care Romania ar trebui sa profite.
"Trebuie sa continuam, sa aratam ca ucrainenii nu sunt singuri. Sunt vecinii tarii noastre, sunt vecinii nostri in regiune si trebuie sa continuam sa ne implicam pentru a le face vietile mai usoare si pentru a-i ajuta sa treaca prin aceasta tragedie", a spus seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat.
Consilierul de stat la Cancelaria premierului, Victoria Stoiciu, a vorbit de un proiect de Hotarare de Guvern care va acorda ucrainenilor si dreptul la rezidenta legala pe teritoriul Romaniei, anume acestia vor beneficia de asistenta sociala din tara noastra.
Potrivit lui Stoiciu, 77 de ucraineni beneficiaza, in Romania, de protectie temporara, fapt care le asigura dreptul la educatie, sanatate, acces pe piata muncii.
La centrul UNHCR de la Romexpo cetatenii ucraineni pot primi inclusiv consiliere in ceea ce priveste accesul lor pe piata muncii, la sistemul de sanatate, procesarea de documente oficiale, iar mamele gasesc sprijin in ingrijirea copiilor mici. Reprezentantul SUA a fost insotit, in vizita sa, de ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Kathleen Kavalec.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMSISECAMRAWLPLUGABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
leviatan
quadratum
strabag nivel 1
CONCEPT STRUCTURE
CDS
noark
theda mar
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
viarom
EDIT-Structural
Ubitech
concelex
siniat
rigips
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
ef-de-n
top 500
top 500
ROGBC 2016
AICPS_30
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander