Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - METAVERSUL in practica: Care sunt modalitatile de construire in universul digital?
METAVERSUL in practica: Care sunt modalitatile de construire in universul digital?
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Ovidiu Stefanescu 07 Oct 2022 06:17
Spatiile fizice proiectate de arhitecti, indiferent daca este vorba despre interioare, cladiri sau orase, sunt la origine niste metaspatii, cunoscute sub numele de modele 3D. Aceasta este viziunea prin care unii designeri contemporani incearca sa restranga granitele dintre modul actual de proiectare si viitorul arhitecturii in metavers. Exista experti care considera ca nu suntem atat de departe de aceasta tehnologie, deoarece folosim deja aceleasi instrumente pe care le utilizeaza expertii vizuali pentru a crea medii realiste. In pofida unor aspecte comune, construirea in metavers va necesita insa noi abilitati si, cel mai important, o schimbare de perspectiva. Pe langa modelarea 3D, va fi necesar sa se includa si alte functii precum continut, personaj si design de joc. Astfel, lumea arhitecturii se va deschide catre diferiti profesionisti, rezultand o echipa multidisciplinara, concentrata pe procesul de proiectare al noii ere. Depasind limitele asa-numitei arhitecturi traditionale, proiectarea in metavers inseamna, asadar, explorarea unui domeniu inca necunoscut, definit de dialogul cu alte discipline si abilitatea de utilizare a noilor aplicatii software. 
In metavers exista doua categorii de produse care trebuie create: elemente care pot fi ”imbracate” si scene. Primele, dupa cum sugereaza si numele, sunt legate de bunuri digitizate precum imbracaminte, obiecte de design si alte produse, care nu intra in domeniul arhitectural. In cazul arhitecturii, creatia in metavers este legata de scene, considerate structuri arhitecturale sau peisaje. Pentru a construi o scena trebuie asigurat accesul la o platforma metavers. In prezent, cele mai populare din aceasta categorie sunt Sandbox, Cryptovoxels si Decentraland. Prima este o platforma de jocuri mai usor de utilizat si mai intuitiva, care permite utilizatorilor sa creeze, sa utilizeze si sa vanda obiectele create. Pentru crearea in Sandbox, se foloseste un editor simplu numit VoxEdit. Cryptovoxels, la randul sau, este o lume virtuala inspirata din faimosul joc Minecraft, unde poti cumpara teren virtual, construi magazine pe acel teren, crea avatare si umple propriile galerii de arta cu NFT-uri. In timp ce cea mai buna optiune de a construi in cadrul acestei platforme este de a detine propriul teren, Cryptovoxels ofera si optiunea de spatiu liber pentru cei care nu detin teren, dar doresc sa-si testeze abilitatile. In acest caz, arhitectura nu este construita exact in metaversul Cryptovoxels, ci intr-un fel de copie limitata a acestuia.
In prezent, Decentraland este poate cea mai cunoscuta platforma, care in termeni generali poate fi definita ca un univers tridimensional guvernat de o organizatie autonoma descentralizata (DAO). Popularitatea sa se datoreaza deschiderii unei unitati JP Morgan in cadrul jocului. Unul dintre terenurile sale virtuale a fost vandut pentru 2,4 milioane USD (618.000 de unitati MANA - moneda virtuala) in noiembrie 2021. In practica, pentru a profita de intregul metapotential arhitectural al Decentraland, este necesar un portofel digital de criptomonede, cunoscut sub numele de Metamask care sa asigure investitiile intr-un teren. Pe langa exceptii, cum este ce mentionata anterior, un astfel de teren costa in medie 15.000 USD, cu mult mai mult insa fata de valoarea initiala, care era de 500 USD. La fel ca si in cazul Cryptovoxels, cu Decentraland este posibila crearea de structuri paralele, fara a fi nevoie sume suplimentare. 
Spre deosebire de arhitectura din lumea fizica, proiectarea in metavers necesita abordari mai specifice, pentru a oferi o experienta imersiva (de integrare tridimensionala). In acest sens, multi arhitecti si-au insusit instrumente din industria filmului precum plansele de scenariu pentru a-si aduce creatiile la viata. Astfel, devine posibila organizarea de scene prezentate in succesiune, ceea ce duce la crearea unei experiente captivante si interactive in metavers. Importanti arhitecti contemporani considera ca o mare parte din actiunea arhitecturala si inovatie se va desfasura in viitor intr-un astfel de mediu, considerand o greseala majora tratarea metaversului ca pe o simpla chestiune de divertisment. Desi in prezent, spatiul digital este dominat de dezvoltatori de jocuri sau de oameni interesati de design 3D si nu neaparat de arhitecti, acest lucru se va schimba destul de repede si va impune ca specialistii in proiectare sa fie pregatiti pentru o reinventare a profesiei lor, fara ca aceasta sa insemne pierderea esentei umane. Pentru informatii suplimentare, click aici 
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGALLBIMSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
MAKITA
theda mar
strabag nivel 1
Ubitech
CDS
quadratum
ness project
leviatan
concelex
siniat
EDIT-Structural
rigips
noark
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
viarom

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
ef-de-n
econet
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander