Agenda Constructiilor
Vineri, 05 Decembrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - SOFTLEAD: Companiile de constructii au crescut cu 15% investitiile in digitalizare
SOFTLEAD: Companiile de constructii au crescut cu 15% investitiile in digitalizare
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Ovidiu Stefanescu 05 Dec 2025 06:20
In contextul in care companiile din constructii migreaza tot mai mult catre solutii software integrate - de la ERP-uri si platforme de management al santierelor, pana la aplicatii mobile care faciliteaza raportarea in timp real, Softlead, cel mai amplu marketplace de software din Romania, ofera acestora un cadru complet pentru alegerea, evaluarea si implementarea solutiilor IT potrivite. Cu peste 1.300 de aplicatii listate si servicii extinse de consultanta si audit digital, Softlead contribuie la maturizarea pietei, conectand nevoile de business cu tehnologiile adecvate. In 2025, Alexandra Roata, cofondatoarea Softlead, observa o crestere semnificativa a interesului pentru digitalizare, mai ales in randul companiilor mari, care au alocat pentru digitalizare cu 15% mai mult fata de nivelul din 2024, dar si o tendinta clara de orientare a IMM-urilor catre solutii SaaS, flexibile si accesibile. Perspectivele pentru 2026 vizeaza integrarea inteligentei artificiale in procesul de selectie a aplicatiilor si dezvoltarea unui hub complet de digitalizare, menit sa sprijine companiile in luarea unor decizii mai rapide, mai documentate si cu impact direct asupra performantei operationale. In paralel, Softlead investeste in dezvoltarea AI, automatizare si analize comparative, consolidandu-si pozitia ca hub complet de digitalizare pentru companii din toate sectoarele de activitate, inclusiv constructii. 

- Care sunt principalele tendinte pe piata locala de software pentru companii? Cum influenteaza cerintele de digitalizare activitatea companiilor si cum sunt primite noile tehnologii de piata din Romania?
- In 2025, au existat doua tendinte principale in contextul digitalizarii: companiile de tip IMM s-au orientat catre aplicatii software de tip SaaS, ce le rezolva principalele provocari de business, in timp ce firmele mari au ales solutii complexe, care sa le permita acces la date, monitorizari in timp real, eficientizare si cresterea performantelor. Prin platforma Softlead, in 2025 a fost mult mai vizibila sezonalitatea achizitiilor software. Pe baza datelor colectate prin intermediul platformei, observam o crestere cu aproximativ 35% a cererii de solutii software in primul trimestru din 2025, urmata de o usoara stagnare in lunile de vara, apoi o reluare puternica in septembrie - octombrie, odata cu implementarea apelurilor de finantare PNRR si cu revenirea din perioada concediilor. Astfel, piata locala de software traverseaza o perioada de maturizare accelerata. In 2025, cererea de digitalizare este puternic influentata de trei factori majori: programele de finantare europeana, presiunea cresterii costurilor operationale si nevoia de eficienta in contextul lipsei de forta de munca.

- Care este volumul vanzarilor anuale de licente/ sisteme software ale companiei si cu cat estimati ca va creste acest indicator in 2025 si in perspectiva?
- Intrucat Softlead este un marketplace dedicat aplicatiilor software, cu peste 1.300 de solutii existente, vom face o estimare a volumului vanzarilor din perspectiva cerintelor IT inregistrate. Pe baza datelor centralizate prin Softlead, observam o evolutie diferita in functie de dimensiunea companiilor. In timp ce segmentul IMM-urilor arata semne de stagnare in achizitiile de solutii software - in principal din cauza contextului economic si a intarzierilor in lansarea apelurilor de finantare - companiile mari si foarte mari isi accelereaza investitiile, estimandu-se o crestere de aproximativ 15% in 2025.

- Care sunt cele mai importante companii din domeniul constructiilor, ce utilizeaza solutiile pe care le comercializati si pentru ce versiuni au optat?
- In 2025, portofoliul de clienti Softlead s-a extins cu o serie de companii din domeniul constructiilor, ce au ales atat servicii de consultanta si analiza de business, cat si sprijin in alegerea aplicatiilor software potrivite. Pentru aceasta industrie, companiile aleg preponderent platforme software de tip ERP (Enterprise Resource Planning) si solutii de gestiune a santierelor, integrate cu module pentru ofertare, managementul resurselor si urmarirea costurilor. Companiile mari prefera versiuni customizabile, on-premise sau hibride, in timp ce IMM-urile aleg solutii SaaS pentru flexibilitate si costuri reduse. Printre clienti se numara firme care gestioneaza proiecte de infrastructura, constructii civile si industriale, dar si dezvoltatori imobiliari care migreaza catre sisteme integrate de raportare financiara si gestiune a subcontractorilor.

- Ce solutii aveti pentru digitalizarea companiilor din domeniul constructiilor si cu ce dificultati va confruntati in accesarea acestui domeniu?
- Softlead ofera o paleta integrata de solutii IT pentru companiile de constructii, iar printre principalele functionalitati tehnice solicitate se numara: management al proiectelor si santierelor; urmarire a costurilor si stocurilor; planificare a resurselor (aplicatii software de tip ERP); raportare in timp real, inclusiv prin module mobile pentru echipele din teren. Cea mai mare provocare ramane reticenta la schimbare si lipsa de personal tehnic dedicat implementarii. Multi manageri de proiect in constructii inca percep digitalizarea ca pe o investitie secundara, nu ca pe o sursa directa de eficienta.

- Ce investitii/ obiective aveti in vedere in 2025-2026? (dezvoltare, promovare, consolidare etc.) si in perspectiva?
- Ca principala platforma de digitalizare, Softlead vizeaza extinderea pe doua planuri. Pentru anul urmator, ne dorim cresterea accesului la digitalizare pentru IMM-urile din toate industriile de activitate, prin lansarea unui produs nou, care va oferi o perspectiva integrata asupra optiunilor de achizitii, finantare si informare/ educare. In acest fel, Softlead isi consolideaza pozitia pe piata ca un hub de digitalizare complet. De asemenea, ne dorim sa extindem capabilitatile de recomandare automata a solutiilor software potrivite fiecarui tip de companie, prin integrarea tehnologiilor AI.

- Care sunt cele mai noi programe si servicii incluse in platforma, pentru companii? Aveti in plan noi lansari in 2025-2026?
- In ultimul an, Softlead a extins semnificativ gama de servicii dedicate companiilor care se afla in etape diferite ale procesului de digitalizare. In paralel cu rolul traditional al platformei - acela de a conecta organizatiile cu furnizorii potriviti de software - am lansat pachete de servicii integrate menite sa sprijine companiile in fiecare etapa a deciziei de investitie. Astfel, companiile pot accesa: rapoarte de digitalizare si consultanta personalizata in alegerea solutiilor software, bazate pe nevoile specifice fiecarei industrii; audituri de digitalizare pentru fonduri europene, utile pentru companiile care aplica la granturile dedicate transformarii digitale; generarea fiselor tehnice avansate pentru proiecte de software development sau modernizarea sistemelor existente; consultanta specializata in achizitii software si hardware, menita sa optimizeze costurile si sa asigure compatibilitatea solutiilor integrate. Pentru 2025-2026, ne propunem sa dezvoltam componente noi ale platformei, bazate pe inteligenta artificiala si analiza comparativa automata intre solutii software, pentru ca deciziile de achizitie sa fie mai rapide, mai documentate si cu rezultate masurabile in eficienta operationala.

- Cu ce dificultati va confruntati in activitatea curenta? Ati observat o scadere a initiativelor si proiectelor de digitalizare a companiilor, in contextul inflationist actual?
- Cea mai mare provocare este prelungirea ciclului decizional de achizitie: companiile sunt interesate, solicita demo-uri, dar finalizeaza contractele dupa 3-6 luni. Desi contextul inflationist si incertitudinea economica pot tempera initiativele de digitalizare, interesul pentru eficientizare ramane ridicat. Tendinta generala este ca firmele sa renunte la solutii disparate si sa investeasca in platforme integrate, capabile sa centralizeze toate procesele de business.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiBIMTotalEnergiesALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr.194 (October 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
BogArt
leviatan
strabag nivel 1
EDIT-Structural
noark
quadratum
DRS
concelex
Ubitech
Daikin
EURO BUILD
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
TECNIC
Eco Garden Construct
ELECTROGRUP
Acvatot 2019
CDS
Arduro
MCA
KADRA
AED
MAKITA
Daikin
CONCEPT STRUCTURE
SIGM
GEWISS

Parteneri

HABITAT
ahkawards
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor