Agenda Constructiilor
Miercuri, 28 Februarie 2024
Frontale
Home - Stiri - Dirigentie de santier - ANALIZA: „Cazul Crevedia” si implicatiile in ceea ce priveste siguranta constructiilor
ANALIZA: „Cazul Crevedia” si implicatiile in ceea ce priveste siguranta constructiilor
Dirigentie de santier Publicat de Cosmin Dincu 27 Nov 2023 06:00
Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier si Responsabililor Tehnici cu Executia (CTDS - RTE), se refera la diverse aspecte de actualitate, specifice activitatii dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS - RTE, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al patrulea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De asemenea, o alta resetare a avut loc – si se remarca in continuare –, din cauza faptului ca, in contextul in care pandemia s-a incheiat oficial ceva mai recent (la data de 05.05.2023, OMS a anuntat ca pandemia de Covid-19 nu mai constituie o urgenta de sanatate globala, in contextul in care rata deceselor pe plan mondial a scazut pana la circa 3.500 de persoane pe 24.04.2023, iar la 03.10.2023 – moment in care Johns Hopkins University Medicine a incetat sa mai colecteze date, desi considera ca pandemia nu s-a terminat – decesele la 28 de zile au fost constatate la numai 28.018 persoane in toata lumea), la granita Romaniei a izbucnit si se desfasoara un conflict militar intens si de amploare, deja prelungit, intre Federatia Rusa si Ucraina. Mai nou, intreaga Europa este afectata de noul conflict militar extrem de violent, aflat la granitele sale, dintre Israel si Hamas (organizatie care detine de facto, dar prin alegeri, controlul politic si militar al Fasiei Gaza). De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat, in cadrul redactiei, astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul conflictelor militare aflate in plina desfasurare, toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine, mai ales ca, deocamdata, nu poate fi vorba de un bilant real, cu toate efectele (pozitive sau negative) incluse. De aceasta data, este vorba despre o serie de perspective ce pot sa apara in urma atitudinii avute vizavi de recentul accident de la Crevedia, atitudine din care rezulta, de fapt, ca nimeni nu a invatat nimic din greselile unui trecut mai mult sau mai putin apropiat.
Dupa cum subliniaza specialistul, „s-a scurs ceva timp, fara nicio solutie vizibila, de la teribilul accident din Crevedia (care a iesit deja din atentia mass-media si a societatii), accident soldat, cum este mai rau, cu morti si cu foarte multi raniti. Cauzele par a fi deja cunoscute de toti, locul exploziei fiind aproape de Bucuresti, insa nu sunt tratate neaparat la modul serios, ci mai degraba opiniile sunt formulate dupa cum dicteaza interesele de moment si propriile experiente. Simplele relatari ale martorilor ocazionali cu greu putem spune ca, luate separat ori impreuna, pot duce la o concluzie valida; in plus, cei mai multi dintre ei in mod sigur si-ar fi dorit sa nu aiba aceasta calitate, date fiind traumele, ranile, pierderile materiale suferite, ceea ce induce si o anumita doza de subiectivism. Discutand cu cineva despre acest accident, mi-a adus aminte despre o alta relatare din provincie, despre o situatie mai ciudata care a fost intens mediatizata si care privea niste preoti: dupa cateva momente, mi-am dat seama ca, in pofida patimii afisate si a multimii de detalii primite de la interlocutor, care pareau a fi obtinute in urma unei documentari strict personale, din surse serioase, informatiile acestuia pareau similare cu cele deja cunoscute de mine din mass-media. Intrebat cu privire la documentarea efectuata, daca nu cumva este din surse unilaterale (strict din mass-media), interlocutorul a recunoscut fara ezitare ca aceasta este singura sa sursa de informare. Iata o dovada in plus ca forta presei ramane in continuare redutabila, in ciuda aparentei slabiciuni si declinului din ultima perioada si in pofida faptului ca, in general, se scrie la comanda si fara niciun fel de principii deontologice, cum ar fi publicarea unui articol doar dupa consultarea a cel putin trei surse diferite si verificate. Ce as remarca in urma exploziei de la Crevedia este ca nu se pune problema nici a «coruptiei care ucide» (pentru a folosi un slogan drag manifestantilor din 10 august 2018), desi cu siguranta „prostia care ucide” are mai multa incidenta asupra societatii noastre, nici macar a neglijentei ori a dispretului fata de lege al presupusilor vinovati (accidentul a fost cauzat de o situatie absurda, prin care, in incinta unei unitati economice care legal si chiar de facto nu mai functiona, se muta GPL sau butan/ propan dintr-o autocisterna in alta cu ajutorul unei pompe, iar in timpul «transvazarii» s-au produs scantei ce au dus la aprinderea imediata a gazului si la deflagratia acestuia), ci a «deschiderii» tuturor, a fiecaruia dintre noi, fata de evenimentele spectaculoase, care sunt asociate ori produse cu mult foc si zgomot. Vorbind despre coruptie – subiect dus pana la extreme si, dincolo de galagia exploatata politic, evident iritant atunci cand o simti pe pielea ta – este o dovada clara ca avem legi evident imperfecte. Primarii de la Crevedia, Buzau ori Cluj, care astazi par ca fiind vinovati pentru neinterventia si neoprirea activitatilor periculoase, ar fi putut la fel de bine sa fie descrisi - vorbesc despre presa - drept plini de interese, lacomi si corupti, suspecti de interese imobiliare, daca ar fi intrat cu forta pe proprietatea cuiva, doar fiindca li s-ar fi parut ca locul este periculos. Pana la urma, proprietatea (si accesul la ea, respectiv dreptul de a o inspecta/ perchezitiona) este protejata prin Constitutie, iar orice functionar care incalca dreptul de acces pe proprietate este suspect de abuz in serviciu, in lipsa unor prevederi legale specifice si explicite, care se pare ca lipsesc”.
Incidenta deceselor prin electrocutare – mai mare decat cea a deceselor generate de cutremur
„Fara a-mi propune sa par brutal, prin parcurgerea cu o anumita distantare a subiectului despre Crevedia ori prin punerea in discutie a unei/ unor tragedii, voi reveni in continuare, discutand despre constructii, cu o atitudine oarecum neasteptata, dar spectaculoasa, referitoare la o discutie purtata destul de serios, insa insuficient abordata, prin UTCB: lumea se sperie ingrozitor cand aude despre efectele cutremurelor asupra constructiilor, insa trateaza cu indiferenta multe alte aspecte la fel de importante si generatoare de riscuri cu pericol ridicat sau ale caror grad de incidenta este semnificativ mai mare. Amintesc aici ca unele dintre cele mai importante probleme sunt constituite de verificarea instalatiilor electrice si de aerisirea insuficienta a cladirilor. Prima conduce, din pacate de departe, la mai multe decese prin electrocutare decat o poate face un cutremur. Un numar si mai mare de victime il aduce aerisirea necorespunzatoare a cladirilor, cu atat mai mult cu cat timpul petrecut in interiorul imobilelor este in continua crestere. Discutia a fost cumva reluata in timpul pandemiei de Covid-19, insa nu suficient. Daca avem in vedere aici si marile cladiri publice, mall-uri, statii de metrou etc., unde se petrece destul timp si unde pot aparea incendii, dar si victime rezultate in urma unor simple defectiuni ale sistemului de ventilatie, situatia este departe de a fi neglijata. De fapt nici nu este, din cate cunosc, in acest gen de lucrari fiind implicati specialisti, respectiv firme dintre cele mai bune, cu un sistem al calitatii riguros conceput si respectat. Daca te indepartezi insa putin de aceste santiere, este foarte posibil sa intalnesti lucrari, moduri de lucru complet improprii (uneori este dificil sa spunem derulate de «specialisti», de asa-numitii «zugravo-instalatori», pentru care este suficienta prezentarea certificatului de garantie de la magazin pentru probarea calitatii unei masuratori, inclusiv a rezistentei de dispersie sau a rezistentei de izolatie). Despre masurarea tensiunii de pas ca si despre alte proceduri prevazute de coduri si de buna practica in materie, se poate spune ca sunt necunoscute si deci inutile, pentru simplul fapt ca… atat s-a putut si «a mers» asa si in alta parte”, avertizeaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.
„Fiindca mai sunt uneori intrebat, ca si in cazul celorlalte subiecte, precum educatia sau politica (toate tangente sau convergente domeniului nostru de activitate – afectat actualmente de clasa politica tocmai pentru ca s-au implementat destule modificari fiscale), nu vin cu tot felul de remarci pornind de la experienta imediata, afirmatiile fiind rezultatul unei anumite acumulari, al unor experiente, de altfel cunoscute intr-un fel sau altul de toata lumea. Astfel, consider ca situatia respectarii legii in litera, dar mai ales in spiritul ei este un pic mai dramatica decat am vrea sa credem: sunt medii profesionale unde, daca incerci sa invoci diverse prevederi oficiale, risti sa intri in ridicol. Atitudinea generala este cumva schizoida: treaba «stie» fiecare cum sa o faca, adica de mantuiala, iar aparitia unor accidente precum cel/ cele amintite anterior sunt atribuite imediat unor cauze straine, exogene, mergand pana la misticism, adica, de pilda, «scanteia de la pompa din Crevedia s-a produs prin neinterventia divina, asa a fost dat sa se intample» sau «scanteia a aparut pe fondul lacomiei si coruptiei tuturor celor implicati». O impamantare, o echipotentializare intr-o benzinarie/ depozit GPL/ loc in care exista butan/ propan sunt «bizarerii» inutile, care nu au legatura cu «meseria» multora, orice accident fiind doar consecinta a ceva atat de rau si de neconceput ca poate fi asociat doar unei «naluci», respectiv «coruptiei care ucide». Cu o asemenea atitudine, nu este de mirare ca indicat ar fi sa vina din cand in cand cineva si sa mai salte cate unul, dupa cum pica sau se nimereste, astfel incat treaba sa poata continua pe mai departe. Personal, am sentimentul ca in ceea ce priveste accidentul de la depozitul de GPL sau butan/ propan din Crevedia, «inexistent legal si scriptic», nu a contat existenta/ inexistenta uneia dintre multele autorizatii necesare unei statii de alimentare cu GPL – de regula, atat de numeroase, ca orice om de afaceri sau angajat al acestuia este tentat sa le trateze exclusiv ca pe surse de cheltuieli, cat atitudinea/ actiunile sau inactiunile personalului implicat. Ipoteza initiala, cum ca s-ar fi fumat in apropierea pompei/ cisternei/ autocisternelor, nu se confirma, fiind mai degraba probabila aparitia unor scantei electrice la echipamentele folosite empiric, la una din autocisterne etc. Cu privire la angajati si competenta lor, in destule locuri si situatii, multe esentiale si dupa cum se vede critice, practica lucrului «part-time», ca un hobby, este o uzanta general acceptata. Nu-mi propun sa par sinistru, sugerand ca «mortul este vinovat», insa «tranzvazarea» sau mai ales amestecul oricaror gaze inflamabile (ipoteza probabila la Crevedia) se face strict in conditii extrem de bine controlate, de regula, in incinta rafinariilor, cu angajati specializati si cu echipamente avansate de protectie. In cazul Crevedia, existenta personalului de origine straina, parca nepaleza, este foarte posibil sa fie una dintre cauze. Dar, tot atat de posibil este ca anumite obiceiuri/ manevre sa fi fost gresit facute pe jumatate timp de douazeci de ani de personalul «specializat» al unitatii, avand insa grija sa se improvizeze «inteligent», tipic romanesc, atat cat sa fie evitata catastrofa. Tot asa, cu improvizatii, inconstientii ar fi procedat chiar si cu pompierii de mana, dar este mult mai posibil ca, odata introdusi lucratorii straini si invatati cum sa «improvizeze», folosindu-si inclusiv propriile «competente», incidenta catastrofei sa fi devenit doar o chestiune de timp, adica nu daca, ci cand se va produce. Si aceasta nu pentru ca lucratorii nepalezi ar fi fost mai «prosti», ci fiindca toate «procedurile», chiar si cele dinaintea suspendarii acelei autorizatii (cand se pare ca doar se alimentau autoturisme cu GPL), ar fi avut vicii sesizabile doar la o analiza analitica si profunda, mergand pana la ridicol. Bineinteles, este vorba doar de ipoteze, importanta fiind nu doar pedepsirea vinovatilor, ci determinarea exacta a erorii, astfel incat sa se evite repetarea accidentului oriunde in tara. De altfel, rezervoarele de GPL cu dimensiuni mai mici, care se alimenteaza din cisterne, fiind destinate vanzarii cu amanuntul la pompa, au inscriptii vizibile privind obligativitatea opririi complete a motorului autovehiculului alimentat, interzicerea fumatului si a utilizarii oricarei surse de producere a unei scantei electrice, inclusiv a telefoanelor mobile. Totodata, conducatorul auto trebuie sa fie de fata pana la finalizarea alimentarii (pentru a observa la randul sau daca sunt nereguli la propriul automobil), dar alimentarea se efectueaza intotdeauna de personalul statiei. Conducatorul auto trebuie sa stea, insa, la o anumita distanta fata de pompa si rezervor, asteptand in exteriorul si in spatele propriului autoturism, dar intr-o pozitie care sa-i permita sa observe cuplajul dintre pistolul pompei si propriul rezervor. Putini respecta aceste reguli in integralitatea lor, chiar si dupa accidentul de la Crevedia! Tot asa cum o ipoteza poate fi si faptul ca, atunci cand «baza de la Crevedia» functiona ca statie de alimentare cu GPL, lucratorii romani nu vad sa fi locuit in respectiva incinta, in timp ce angajatii actuali este foarte probabil sa-si fi amenajat si bucatarii in asa-numitul «loc de depozitare a GPL-ului», bucatarii sigur neluate in considerare de nicio evaluare a gradului de risc privind inflamabilitatea. Ipoteza cu privire la bucatarie, eventual cu «specific nepalez», unde, la fel ca in India sau China, alimentele se pregatesc la temperaturi foarte ridicate, deci rapid, pentru a nu se arde la flacara mare necesara gatirii, poate sa fie valida chiar si in cazul in care ar fi existat o autorizatie valabila pentru statie de alimentare cu carburant, dar s-ar fi pregatit alimente la flacara deschisa chiar si… cu pompierii de mana. In alta ordine de idei, asemenea accidente pot surveni oricand si pot produce mai multe victime atat timp cat exista in toata tara cazuri notorii de «rechini imobiliari», care si acum, dupa Crevedia, cauta aprobari pentru constructia de cladiri la doi pasi de statiile GPL existente, care respecta toate distantele si au autorizatii valide si reinnoite continuu de cel putin 20 de ani, de cand s-a format Rompetrol Group (prin achizitia in 1999 a rafinariei Vega) si de cand, la putin timp dupa crearea acestuia, reteaua de statii GPL a luat amploare in tara noastra, inclusiv prin extinderea altui furnizor legitim de GPL cu amanuntul – si anume Lukoil. Punandu-te in postura unui cetatean oarecare, te intrebi ce poate sa insemne distanta de 20 de metri sau de 40 de metri de la o presupusa «bomba de combustibil» pana la o cladire civila, indiferent de destinatia ei Oare distanta respectiva este suficienta ca, in cazul unei deflagratii, sa rezulte doar spargerea geamurilor, dar fara afectarea structurii de rezistenta? Oare se poate produce doar distrugerea structurii de rezistenta fara a produce colapsul total al cladirii invecinate? Sunt intrebari care duc automat si la punerea in discutie a integritatii unor specialisti care si-au dat acordul pentru ca astfel de autorizatii neconforme de construire sa apara. Si care ne conving ca niciun «politician rau» nu ar putea face mai nimic nociv societatii, celor care l-au ales sau nu, fara suportul si mijlocirea unor «specialisti» carora societatea le da girul si ii respecta infinit mai mult decat pe politicieni, indiferent de rangul acestora. Intorcandu-ne putin la bazele domeniului, respectiv la urbanism, unde este loc urias de dezbatut si de schimbat, constatam ca actualele planuri raman inca o sursa principala de probleme. Pana acum, stiam cu totii de locuintele de prin paduri, care ne trimit ursii pe strazi, dar constatam in ultima vreme cum aceiasi dezvoltatori si aceiasi responsabili de la urbanism ne pun in casa sau in apartamente combustibilii gazosi sau lichizi din statii care, pana nu demult, erau departe de zonele de locuit”, a mai subliniat specialistul.
Responsabilitatea in constructii si educatia responsabila
Dupa cum sustine expertul, „fiindca am invocat impamantarea si responsabilitatile legate de aceasta, as aminti un aspect pe care doar la Marius Lulea, presedintele fondator al CTDS, l-am mai auzit pana acum – si anume faptul ca Legea nr. 10/1995 si Legea nr. 440/1996 privind calitatea in constructii impun, de fapt, respectarea calitatii in orice situatie: pe parcursul elaborarii documentatiei tehnice, in timpul desfasurarii lucrarilor, dar si pe perioada exploatarii, prin urmarirea comportarii in timp, obligatiile incheindu-se doar prin post-utilizare si dupa reciclarea unor materiale, iar toate acestea se aplica in toate situatiile, nu doar in cazul lucrarilor autorizate. Desi legiuitorul, prin specialistii implicati – specialisti din mediul de afaceri (patronate), cadre universitare, autoritati publice – a «scos» ceva plecand de la buna credinta, in practica, sub presiunea bugetului, de multe ori apar tentatii dintre cele mai diferite de eludare partiala sau completa a legii. Modul in care decurg lucrurile ramane pana la urma, in mare masura, la latitudinea celor direct implicati, care devin de fapt atenti doar daca «improvizatiile» vor avea efecte negative si directe asupra propriei persoane. Responsabilitatea in constructii are evident legatura si cu educatia responsabila, unde as spune ca am ajuns cumva intr-o situatie contradictorie, insa pe deplin anticipata si cunoscuta cu mult inainte de catre decidentii europeni. Suntem multumiti de faptul ca apartinem Uniunii Europene, situatie care altadata era doar un vis, insa la fel de adevarat este ca suntem nemultumiti de ingustul spatiu de manevra din toate domeniile, odata deveniti membri ai comunitatii. In ce priveste aspectul economic, putem spune ca era intr-o buna masura anticipat si pe aici, fiind considerati doar o piata de desfacere/ de consum, de vreme ce toata lumea isi doreste si-si permite dispozitive Bosch, ba chiar Mercedes si dispretuieste in continuare putinele produse industriale autohtone. Ramasese insa ca de la sine inteles ca in zona culturala – muzica, distractii, obiceiuri de tot felul –, dar mai ales in ceea ce priveste educatia copiilor – vom ramane implacabili si le vom practica asa cum le stim, neavand niciun sens importarea a ceva despre care nici nu avem habar, nici nevoie imediata. Lucrurile par sa fie insa legate intre ele si cum spuneam anticipate de oficialii Uniunii, fiind cumva de inteles ca cei care vin cu banii si ofera bunastarea sa aiba si dreptul sa impuna ceea ce urmaresc, desi in educatie lozinca «unitate in diversitate» nu are ce cauta, asa cum nici in religie «unitatea in diversitate» nu este posibila. A se vedea in acest sens esecul complet si destul de recent a acestei politici in India (politica oficiala si de stat de la independenta si pana in prezent, nu doar o lozinca, asa cum este lozinca UE), unde s-a crezut ca, data fiind religia hindusa a majoritatii, care accepta toate celelalte religii ca «valide» (chiar daca, din perspectiva hindusa, nu sunt «adevarate»), musulmanii, alaturi de crestini, vor accepta la randul lor religia hindusa ca fiind «valida» si astfel se va implini idealul de unitate in diversitate. Bineinteles ca, in realitate, s-a intamplat contrariul, musulmanii nu au acceptat si nu vor accepta niciodata hinduismul, hindusii ar vrea sa «exporte» toti musulmanii din India in Pakistan, iar pe crestini, in tarile majoritar crestine… Astfel, autoritatile celei mai mari democratii din lume (ca populatie) sunt nevoite sa accepte o tendinta de segregare sau autoexcludere (autoizolare) a populatiei, inclusiv prin formarea, dupa anul 2000, de comunitati distincte teritoriale (comune), in care sunt acceptati doar cei care cred in valorile (religia) intemeietorilor si sunt exclusi a priori toti ceilalti, in numele religiei, dar nu numai. Insa si aceasta este o atitudine democratica, de vreme ce respecta vointa majoritatii – si este vorba de majoritatea specifica unei populatii de peste 1,4 miliarde locuitori”.
„Revenind la ceea ce ne priveste, avem proaspata lege a invatamantului (asa-numita «Romanie educata»), despre care, la drept vorbind, publicul larg cunoaste tot atatea detalii cate cunoaste despre PNRR care ar fi, conform unor surse demne de incredere, partial secretizat. De aici, se intelege ca ambele «programe» au o forma destul de lapidara si de abstracta, cat sa duca unde vor initiatorii si mai ales unde vor conducatorii actuali ai UE, daca isi vor pastra prerogativele. Exista insa si factori certi - anume opinia ferma, semnalele de alarma ale unora ce sunt buni cunoscatori si ai legii (cu preconizatele norme de aplicare) si ai sistemului. Alarmant este insa ca respectivii sunt cunoscuti pentru ideile lor de dreapta si proeuropene – Marga, Miclea, Liiceanu –, departe deci de a fi suspectati de idei «comunistoide» sau de «uniformizare» prin tot felul de egalitarisme, promovate sub sloganul «unitate in diversitate», asa cum sunt blamati apriori cei de pe partea stanga a esichierului politic. Si sunt credibili mai ales pentru ca publicul inca nu a uitat lunga perioada de stagnare si ezitari a anilor 1990, chiar daca intre timp reiese tot mai clar ca ezitarile nu prea au apartinut decidentilor romani, oricare ar fi fost convingerile acestora. S-a speculat doar momentul pentru ca factorul extern sa beneficieze de o maxima profitabilitate a «investitiei» doar atunci cand va fi fost timpul, ceea ce pare a fi absolut firesc. Pentru moment insa, ramane sa fim prudenti, interesati de ceea ce se intampla in jur si fara sa ignoram avansul pe care il are totusi Vestul fata de noi. Trebuie sa realizam ca este dificila si improbabila circulatia ideilor de la mic la mare, fara acceptul celor puternici, pentru simplul fapt ca acestia dispun si de resurse, si de autoritate, insa, dincolo de asimilarea altor idei, este nevoie de onestitate in orice relatie interumana. Ramane ca noi sa-i convingem pe adevaratii decidenti ca dorim si putem sa intreprindem ceva anume, lucru, din pacate, tot mai greu de facut. Consumismul si ingurgitarea pe nemestecate a unor teorii, valabile sau esuate ori «resuscitate», au devenit predominante si in tara noastra, laolalta cu pierderea simtului raspunderii (nu numai in activitatea profesionala) si cu pretuirea in exces a banilor care, oricat de multi par a fi, totdeauna nu sunt de ajuns. Intreaga societate este afectata de acest flagel, nu doar afaceristii/ politicienii parinti de «beizadele drogate», dar si alte categorii, mergand pana la pensionari dornici de «o saorma in plus» si chiar pana la unii preoti (care nu-s chiar toti «usa de biserica» si accepta tacit sau explicit consumismul, «secularizarea» pe mai departe a institutiei Bisericii, «demonizarea» anumitor ierarhi si chiar… «unitatea in diversitate» propusa/ impusa de UE chiar si in cadrul Bisericii, inclusiv in ceea ce priveste unele minoritati de neacceptat). Fara seriozitate si profesionalism, doar cu facutul din ochi si acceptarea compromisurilor atunci cand suntem bagati in seama, este improbabil sa ajungem undeva, sa fim luati in serios: ne va ramane ca, intr-o tara extrem de bogata in resurse, sa fim, asa cum mai spuneam, simpli carcotasi, asemenea celor varstnici de prin blocurile de locuinte, carora starea actuala de lucruri nu le ofera prea multe bucurii, zic ei, insa, de vreme ce se cred decidenti, pot avea bucuria de a bloca anumite lucruri. Singura diferenta in ceea ce priveste modernizarea reala este aceea ca, fata de anii 1990, cand Germania se straduia sa puna pe picioare partea de Est recent integrata, neavand capacitatea si preocuparea de a face acelasi lucru pe aici (romanii dand vina pe straini, ca i-au ajutat cel mult formal), de data aceasta, stagnarea, cel putin in domeniile in care aceasta este de neconceput, ni se poate imputa aproape exclusiv noua”, a mai explicat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.
Dupa cum mai precizeaza specialistul, „trecerea radicala la o izolare fata de un Occident caruia cu greu pare sa-i facem fata, asa cum ne-am dori, nu este o solutie, pentru ca, odata cu abandonarea «partenerului strategic», se va impune de la sine acceptarea unei «contraoferte» din partea altei/ altor mari puteri autointitulate «conservatoare» si, de fapt, autoritare. Dovada cea mai vie este evolutia conflictului din Ucraina, unde orice masura, orice sanctiune aplicata statului considerat agresor pare sa-i loveasca mult mai puternic pe initiatori decat sa destabilizeze partea vizata. De aceea, sanctiunile reale au fost aplicate mai degraba de SUA, prea putin afectate de lipsa exportului de resurse din Federatia Rusa si care nu au nevoie de «contraoferte», iar cele aplicate de tarile europene (mai ales de fostele puteri coloniale, carora le lipsesc clar resursele naturale) au lovit mai degraba chiar in structura acestora, deja afectata de problemele pandemiei si de valurile tot mai mari de refugiati din anumite tari ale Orientului Mijlociu/ Africii de Nord, cu o mobilitate mare si cu atitudini deseori extremiste, tot mai greu de depistat si de gestionat. Traim totusi intr-o lume interconectata si de care omul de rand si de oriunde beneficiaza intr-un fel sau altul, astfel incat nu putem spune ca suntem dezinteresati de ceea ce se intampla la, sa spunem, nu mai mult de 5.000 de km distanta in linie dreapta... Toate intrebarile si problemele puse de adevaratii decidenti, evident, nu de cei de la Bucuresti, se invart exclusiv in jurul unor nuante ce privesc modul de taxare de la o zona a lumii la alta sau despre ce tara ar fi bine sau nu sa aiba acces la un anumit patent tehnologic (a se vedea discutiile recente, de circa 4 ore, dintre presedintele Biden si «dictatorul» chinez, numit ca atare chiar de oficialii SUA, inclusiv in timpul vizitei sale in SUA, ceea ce a starnit multa ilaritate). Aceste subiecte sunt suficiente pentru a fi un motiv de disputa indelungata intre partile implicate, nemaifiind nevoie si de conflicte militare ori de «redimensionari geostrategice» (asa cum se numesc mai nou incercarile de reimpartire a sferelor de influenta). Si daca exista persoane seduse de magia marii puteri a Chinei, trebuie sa recunoastem ca in mod cert sfera sa de influenta va depasi la un moment dat zona „timiditatii”, adica doar a unei anumite parti din Asia sau doar in anumite tari mai nefrecventabile ale Orientului Mijlociu. Cel mai probabil, „timiditatea” se manifesta in concordanta cu viziunea chineza asupra declansarii oricarei stari sau forme de razboi modern - si anume aceea potrivit careia agresiunea din partea „marelui urs panda” trebuie sa aiba loc doar atunci cand insasi China este complet sigura de victorie (a se vedea conflictele din Tibet si Vietnam, amanate pana la momentul oportun si soldate cu victorii chineze, indiferent de pierderile de vieti omenesti, mai mari in ceea ce priveste China). Insa, trebuie sa fim realisti si sa intelegem ca, daca ne bucuram de o buna relatie, de produse chinezesti multe, ieftine si de calitate oarecum acceptabila, toate acestea se intampla exclusiv datorita cerintelor impuse de UE si acceptate de partea chineza. Fara aceste acorduri, am putea avea parte de produse foarte slabe calitativ, indiferent de pretul lor – pentru o imagine corespunzatoare, ne putem aminti cum in Romania, la un moment dat, se putea cumpara un automobil produs si pe plan local, dar sub marca asiatica, fabricat cu tehnologia anilor 1980 si fara sisteme de siguranta, la un pret de… cel putin 6.000 USD. In plus, se pare ca politicul, de la care se asteapta mereu «sa dea ceva», le-a anihilat unora si simturile, si bunul simt: daca mareata tara China ne-ar deveni peste noapte un nou partener, trebuie sa consideram parteneriatul ca fiind unul intre o tara nedemocratica (sau «cu doua sisteme», in realitate cu cel putin doua fete), avand aproape 1,4 miliarde locuitori si o tara care va ajunge, daca nu a ajuns deja, la cel mult 15 milioane de locuitori, cu un fel de «capitalism de cumetrie» si cu o democratie evident neconsolidata. Trebuie sa ne gandim care ar fi motivele pentru care orice firma chineza, avand practici capitaliste, dar in realitate actionand conform directivelor si intereselor conducerii politice comuniste, de sorginte maoista, de la Beijing, ar oferi salarii superioare romanilor in comparatie cu propriii conationali. Pe cand in Romania varianta inversa este posibila, intrucat angajatii straini (inclusiv asiatici) trebuie sa fie platiti mai bine decat cei romani, fiind insa tot atat de adevarat ca aceasta obligativitate este impusa prin lege. O alta varianta a unui astfel de «parteneriat direct romano-chinez» ar fi cea specifica perioadei de dinainte de 1989, cand partea chineza, aflata o vreme sub influenta falsului discurs al dictatorului roman privind «neamestecul in treburile interne» si a unei asa-numite «disidente» fata de Moscova, odata cu dezvoltarea de catre acesta, mai ales dupa 1971, a unei «conceptii proprii de conducere», dar in realitate cu ample radacini in practicile lui Mao Tze-Dun sau ale lui Kim Ir-sen, a acceptat sa se desfasoare cu o anumita intensitate, care a scazut in timp, anumite schimburi comerciale cu produse «inofensive» de larg consum (dulciuri, stilouri, lenjerie, obiecte de portelan si altele), in conditii cel mai probabil complet defavorabile economic partii chineze, dar care erau apreciate de romani, in lipsa adevaratelor produse de inalta calitate din Europa de Vest sau din SUA”.
Problema prioritara acum, in opinia specialistului, este „supraturarea economiei nationale mult peste capacitatea/ cererea locala, chiar daca aceasta nu ne apartine in integralitate si in mare parte este controlata de capitalul strain, de unde rezulta si nevoia de angajati din Asia, de unde apar si salariile atractive pentru asiatici, in detrimentul romanilor (mult peste cele din Vietnam sau Nepal, de exemplu), de unde rezulta si compromisurile privind calitatea, respectiv nerespectarea/ eludarea/ «reinventarea» procedurilor, acolo unde exista”.
 „Fiindca am pomenit si mai devreme de preoti si fiindca situatia Bisericii Ortodoxe Romane devine un tot mai strident subiect public, fara nicio baza reala, ci in realitate pentru a abate atentia de la adevaratele probleme din societate (nu sunt convins ca preocuparea este si in sanul Bisericii, rapiditatea unor decizii si preocuparile de lunga durata, cu adevarat sinodale, fiind evident complet diferite de aparentele valtorii sociale curente), ar fi de remarcat unele aspecte. In primul rand, unele fapte ale preotilor, contrare randuielilor bisericesti si teribile prin efectul social creat, ar trebui sa fie tratate si altfel decat simple pacate in randul clericilor, dar nu pot fi si nu se cuvine a fi condamnate a priori la nivelul societatii sau de catre mireni, doar pe baza unor informatii unilaterale sau subiective. In realitate, acele fapte trebuie analizate tot la nivelul forurilor ecleziastice, pentru ca hirotonirea intru preotie (si la ortodocsi, si la catolici, prin punerea mainilor si, implicit, prin insuflarea Duhului Sfant dumnezeiesc de «echivalentul Apostolilor» – anume episcopii) nu poate fi anulata de niciun mirean, iar caterisirea este in realitate o (auto)suspendare a calitatii de preot, intrucat niciun episcop, Patriarh sau Papa nu poate «lua inapoi» Duhul Sfant, odata ce a fost insuflat/ daruit de insusi Tatal. In schimb, cunoasterea unor anomalii produse de catre unii oameni ai Bisericii, daca si cand este cazul, ar trebui receptate ceva mai serios, ca destabilizari ale credintei, intrucat sunt savarsite de persoane care au responsabilitatea purtarii Duhului Sfant (in timpul hirotonirii intru preotie se rosteste «Axios!», adica „Vrednic este” si, dupa cum mult s-a primit, mult se si cere, caderea in «nevrednicie» fiind prin analogie asimilata caderii unui Apostol). Mai mult, prin harul lor, preotii au marea responsabilitate a indrumarii pe calea mantuirii a tuturor fratilor intru Hristos (in realitate, a tuturor oamenilor de pe Pamant), pentru ca, prin intermediul lor, insusi Hristos ne cheama la mantuire si la sfintenie. Acestia sunt cei carora, in realitate, societatea trebuie sa le acorde toata increderea cuvenita. In al doilea rand, plecand de la propunerea de schimbare a datei sarbatorilor de Pasti, as zice ca aceasta problema trebuie sa fie si sigur va ramane la decizia inaltilor ierarhi ai Bisericii. Am in vedere, nu asa cum propun unii filosofi romani si straini, ori mai recent chiar jurnalisti straini recent initiati in problemele ortodoxiei si cel mai probabil interesati tangential de subiect, o simpla modificare administrativa care s-ar putea implementa cu cedarea unor «orgolii preotesti», care se situeaza de-o parte si de alta, cateodata antagonic, la nivelul celor doua culte, ortodox si catolic – ce sunt singurele apostolice. Sa incercam sa facem un exercitiu de imaginatie prin care sa acceptam ca nu doar yoghinii sau «dervisii» cu barba lunga si aparent nespalata, care au redevenit «la moda» din nevoia unor preocupari spirituale a unor persoane aflate in deriva, pot fi purtatori ai intelepciunii. Ai nostri, fie ei preoti catolici, ortodocsi sau pastori protestanti, nu se pot rezuma la a deveni simpli functionari capabili sa ne ofere spectacole cu ocazia Pastelui si Craciunului si sa ne indrume in cateva pelerinaje, respectiv sa ne ofere asistenta psihologica, precum… calmarea spirituala, cu ocazia unor evenimente dureroase. Exista posibilitatea ca, desi inca se afla fiecare pe calea lui, catolicul, ortodoxul, rabinul, ca si ceilalti, sa caute ori chiar sa gaseasca o cale spre adevar si fericire. Fara indoiala, Adevarul este unic, mai presus de «adevarurile» noastre, dar fiind crestini, credem ca este insusi Hristos (singurul care este Calea, Adevarul si Viata). Insa, in spiritul tolerantei crestine, putem accepta ca Hristos este descoperit/ revelat nu numai prin misionarism direct al unui (preot) crestin, ci poate chiar… cu ajutorul rabinului, fiind vorba de cai putin diferite, asemenea unor carari turistice care se despart, spre a se uni cumva la final. Bineinteles ca, in afara crestinilor, nicio alta credinta nu poate fi tot atat de toleranta cu, de pilda, un rabin sau cu vreun musulman (evident, daca acestia ii respecta pe crestini), dar trebuie sa existe si reversul medaliei, adica, de vreme ce crestinii manifesta de obicei toleranta si se conduc dupa preceptul «sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti», ba chiar dupa ce pare a fi cel mai greu de indeplinit, «intoarce si obrazul celalalt», «daca iti ia haina, da-i si camasa» etc., conducerea politica si secularizata a UE nu trebuie sa intervina brutal in cultul crestin, sa interzica purtarea obiectelor de cult crestine asa cum in unele cazuri le-a interzis pe cele musulmane (o atitudine cel putin nepotrivita, in urma careia unii occidentali au inceput sa culeaga roadele radicalizarii musulmane) sau sa-i forteze pe crestini/ evrei/ musulmani etc. sa accepte casatoria religioasa a unor persoane de acelasi sex, in numele… „iubirii”. Privind strict analitic, pare destul de impropriu sa ceri cuiva sa renunte la un bun al sau, la o valoare absoluta cum este Hristos sau cum este momentul Invierii Sale, valori valabile pentru milioane de oameni… Sau sa renunte la o metoda temeinica, la convingerile si credinta sa milenara, pentru care s-a murit nu mai departe de 1989 in temnitele diverselor regimuri totalitare comuniste si atee, doar pentru a fi pe placul altora, a unor «producatori de continut», carora oricum nu le pasa de subiect si il trateaza cu multa superficialitate. A nu se uita ca, Biserici apostolice fiind, chiar daca sunt dezbinate din patimi si interese mai degraba politice, catolicii au haruri ce nu se regasesc in ortodoxie, iar ortodocsii au haruri ce le lipsesc catolicilor. «Amicii» laici sau diversii comentatori ce se pun in posturi sinodale, fie ca e vorba de sinod ortodox, fie de sinod catolic/ greco-catolic, pot fi asimilati unui primar axat pe popularitate/ populism, care ar da brusc buzna cu buldozerele sa demoleze si sa mute vechile mese ale sahistilor din Cismigiu intr-o sera modern climatizata si dotata cu ceasuri digitale pentru cronometrarea partidelor si chiar cu programare prin call-center sau online. Foarte posibil ca o astfel de modificare sa aduca initial un numar urias de voturi la primul sufragiu, chiar si incasari la bugetul local, prin comertul datorat trecatorilor ce-si vor putea povesti, unii plini de nostalgie, despre locul unde candva pasionatii de sah se intalneau cu placere. Dar mai apoi, in timp, se va realiza ca s-a pierdut mai mult decat un loc, s-a pierdut o valoare ce parea nu demult de neinlocuit si este posibil ca in timp «sera moderna» sa dispara prin neutilizare sau sa fie demolata de cei care, candva, vor dori sa reinvie o traditie. Sa lasam asadar, mai ales in ceea ce priveste Biserica milenara («mireasa lui Hristos»), indiferent de cult, care nu poate fi comparata totusi cu niciun fel de traditie populara, ca decizia sa fie luata de singurii care au harul si puterea sa se pronunte – si anume de inaltii ierarhi care sunt chemati sa-si iubeasca Biserica asa cum o iubeste insusi Hristos, care, asa cum Apostolul Pavel afirma metaforic, dar riguros in Epistola catre Efeseni (5:25-32), „S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin Cuvant”.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiRAWLPLUGALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
Ubitech
noark
rigips
theda mar
quadratum
concelex
ERBASU CONSTRUCT
viarom
MAKITA
top 500
top 500
Acvatot 2019
leviatan
CDS
CONCEPT STRUCTURE
top 500
FRONTALE

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
ef-de-n
ROGBC 2016
AICPS_30
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu