CN AIIR 2025: Editia 60, aniversara, are loc in perioada 12-14 octombrie, la Sinaia |
Expozitii & Conferinte Publicat de Elena Icleanu 22 Sep 2025 16:31 |
![]() Aceasta editie aniversara marcheaza 60 de ani de traditie si excelenta a Asociatiei Inginerilor de Instalatii din Romania si propune pentru acest an o tema importanta si actuala: "Sinergii durabile in domeniul ingineriei instalatiilor pentru constructii: energie, mediu si digitalizare pentru un viitor rezilient", avand ca invitati nume sonore din domeniu, reprezentanti ai federatiilor si asociatiilor profesionale omologe de peste hotare: Frank Hovorka, Francis Allard si Paul Brejon (AICVF Franta), Bill McQuade si Dennis Knight (Ashrae), Jarek Kurnitski (Estonia), Jaap Hogeling (Tarile de Jos), Risto Kosonen (Finlanda), Manuel Gameiro da Silva (Portugalia), Murat Çakan (Turcia), Zoltan Magyar (Ungaria), Andras Balasz (Ungaria) si Andrei Litiu (Romania, REHVA), Luca Pitera si Francesca D'Ambrosio (AICAAR Italia), Bratislav Blagojevic, Liliana Blagojevic, Marko Ignjatovic, Aleksandar Andjelkovic, Tamara Bajic si Vladan Galebovic (KGH Serbia), Ludmila Virlan si Mihai Lupu (AIIR Republica Moldova), Alkis Triantafyllopoulc (ASHRAE Hellenic Chapter) si Pawel Wargocki (DTU Danemarca).
Un alt motiv de sarbatoare este si faptul ca incepand cu 28 iulie 2025 AIIR a devenit asociatie de utilitate publica prin Hotararea nr. 594/2025. De asemenea vor fi celebrate si alte momente importante legate de activitatea inginerilor de instalatii din Romania, cum ar fi: 75 de ani invatamant - Facultatea de Ingineria Instalatiilor Bucuresti, 30 de ani invatamant in Limba Franceza la Bucuresti (va fi decernat premiul Iolanda Colda) si 20 de ani de la infiintarea ASHRAE Danube Chapter.
Potentialii autori de articole pentru CN AIIR 2025 pot transmite lucrarile in format RRIC, pana cel mai tarziu 1 octombrie 2025, la adresa
Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
.
Comitetul stiintific CN AIIR 2025 va selecta lucrarile care vor fi prezentate in cadrul conferintei si va recenza de asemenea si articolele care se vor putea publica in RRIC (Revista Romana de Inginerie Civila), ulterior desfasurarii conferintei.
Pachete promotionale disponibile pentru companii
Companiile care doresc sa sprijine in organizarea CN AIIR 2025 - Editia 60 pot accesa unul dintre pachetele promotionale disponibile, beneficiind de o oportunitate unica pentru de a-si prezenta produsele si tehnologiile inovatoare unui public format din peste 300 de participanti, incluzand ingineri, cercetatori, studenti si factori de decizie. Sala Printul Dimitrie Ghica este locul unde vor fi organizate workshop-uri tematice, pentru a putea detalia performantele produselor dumneavoastra si noile tehnologii, atragand atentia specialistilor si decidentilor din industrie.
Un spatiu expozitional alcatuit din 22 de standuri va fi amenajat in Sala Oglinzilor. In cadrul expozitiei organizate la Casino Sinaia, participantii vor avea ocazia sa interactioneze direct cu specialistii din domeniu, sa consolideze parteneriate si sa-si creasca vizibilitatea pe piata de profil. Standurile expozitionale sunt disponibile in dimensiuni variate, iar pachetele PLATINUM, GOLD si SILVER ofera avantaje extinse, precum promovarea in cadrul conferintei, prezentari dedicate si expunere in publicatiile AIIR.
"Va invitam sa veniti alaturi de noi la CN AIIR 2025 - Editia 60, la Casino Sinaia pentru a sprijini comunitatea inginerilor de instalatii pentru constructii din Romania si pentru a sublinia importanta acestei activitati care sta la baza rezolvarii problemelor globale cu care ne confruntam, si care, nu in ultimul rand, da viata cladirilor. Va asteptam alaturi de noi la acest moment de referinta si sa deveniti parte din viitorul comunitatii inginerilor de instalatii", a transmis Ioan Silviu Dobosi, presedintele AIIR, in numele Consiliului Director al asociatiei.
Pentru informatii suplimentare si inscrieri, click aici.
|