La o săptămână de la anunțarea oficială a ediției 2026, 23 de companii și instituții au confirmat participarea la Târgul de Carieră Feroviară în România, iar primele anunțuri de angajare sunt deja publicate pe platforma evenimentului.
Târgul va avea loc în format hibrid:
• 4–5 martie 2026 – componenta fizică, la Hotel MyContinental București, lângă Gara de Nord.
• 10–12 martie 2026 – componenta online, pe platforma CFiR.ro.
Diversitate de companii. Diversitate de roluri.
Ediția din acest an reunește organizații din întregul ecosistem feroviar și al transportului urban pe șină: administratori de infrastructură, operatori, companii de proiectare și consultanță, constructori, furnizori de echipamente și soluții tehnice, instituții de reglementare și formare profesională.
Printre organizațiile confirmate se numără companii precum IMSAT, voestalpine Railway Systems Romania, DB Cargo Romania, AFER, CENAFER, TPF Inginerie, ISPCF, CFR S.A., Novatech, Tecnic, ISAF, Strabag, Holcim, Astra Vagoane Călători, Carpatica Feroviar, Baicons, Consis, Informatică Feroviară, Concelex și Vio Top.
Această diversitate se reflectă și în tipologia rolurilor deja publicate:
• poziții de ingineri proiectanți (infrastructură feroviară, instalații, electrificare, structuri, drumuri și poduri),
• roluri în execuție și management de proiect,
• poziții tehnice și operaționale,
• oportunități în zona economică, comercială și suport,
• dar și roluri pentru candidați aflați la început de carieră.
Mesajul central al ediției 2026 este clar: domeniul feroviar nu înseamnă doar meserii tradiționale, ci și o gamă largă de specializări tehnice, inginerești și suport, integrate într-un sector aflat în plină dezvoltare.
Alte ”momente” importante la această ediție a târgului
Pe lângă zona de recrutare, ediția 2026 va include și workshopuri dedicate tendințelor din piața muncii, utilizării tehnologiei în recrutare și facilităților disponibile pentru angajatori și candidați, precum și un moment cultural special care completează dimensiunea profesională a evenimentului.
Lista actualizată a companiilor participante și anunțurile de angajare publicate pot fi consultate pe pagina oficială a evenimentului: cfir.ro.

Parteneriate și sprijin instituțional
Evenimentul este organizat cu sprijinul AIFR – Asociația Inginerilor Feroviari din România, al AJOFM Ilfov și HR Design și al companiei Alvirom Echipamente de Protecție, care susține și în acest an tradiționala tombolă cu premii pentru participanți.
BestJobs este partenerul HR oficial al ediției 2026.
Târgul beneficiază, de asemenea, de sprijinul partenerilor media Agerpres, Club Feroviar, Jurnalul de Afaceri și Agenda Construcțiilor, care vor contribui la promovarea evenimentului, a companiilor participante și a oportunităților de carieră din domeniu.
Nu în ultimul rând, alături de CFiR în organizarea unei noi ediții a Târgului de Carieră Feroviară în România sunt și partenerii educaționali: UTCB – Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, Universitatea Transilvania din Brașov, UPB – Facultatea de Transporturi, Universitatea din Craiova, Universitatea Politehnica Timișoara – Mecanică, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Tehnică Pitești, Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea din Oradea, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I” București.
Un eveniment despre cariere reale, într-un domeniu esențial
Târgul de Carieră Feroviară în România își propune să aducă în prim-plan diversitatea oportunităților de carieră din transportul pe șină, un sector perceput adesea ca fiind de nișă, dar care oferă parcursuri profesionale stabile, specializate și cu impact pe termen lung.
Publicul interesat este invitat să urmărească platforma cfir.ro.




