Agenda Constructiilor
Vineri, 24 Octombrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Expozitii & Conferinte - Rezilienta la schimbarile climatice si geopolitice - provocarile actuale ale oraselor
Rezilienta la schimbarile climatice si geopolitice - provocarile actuale ale oraselor
Expozitii & Conferinte Publicat de AG&F 24 Oct 2025 15:05
Pentru a oferi o calitate superioara a vietii, orasele trebuie sa se adapteze schimbarilor climatice, dar si celor geopolitice actuale, sa valorifice, prin inovatie, resursele existente, contribuind, de la nivel local, la rezilienta generala a tarii. Este ceea ce face un oras „liveable”, reunind oameni, competente si inovatie. Conferinta AHK Romania „Cities of Tomorrow” a ales pentru acest an tema Liveable Cities: People, Skills & Innovation. 
Organizat in colaborare cu Primaria Municipiului Timisoara si Visit Timisoara in perioada 23-24 octombrie, evenimentul a oferit un cadru adecvat pentru schimb de bune practici intre orase din Austria, Elvetia, Germania si Romania – un dialog deschis despre politici urbane eficiente, parteneriate public-private si modele de dezvoltare care pot inspira transformarea sustenabila a oraselor din Romania. 
"Cities of Tomorrow doreste sa arate ca potentialul de dezvoltare al unei tari nu se afla doar in capitala, ci si in alte orase. Vrem sa discutam despre ce inseamna cu adevarat „liveable cities”, comunitati care ofera o buna calitate a vietii, infrastructura moderna si servicii eficiente, dar si despre modul in care, mai ales in contextul actual, extrem de volatil, orasele pot deveni mai reziliente in fata provocarilor geopolitice, economice, climatice si tehnologice. Comunitatile locale dispun de resurse valoroase, idei inovatoare si lideri dedicati, care pot contribui semnificativ la crearea unor orase mai atractive, mai reziliente si mai conectate. Acestea trebuie sa faca fata provocarilor geopolitice si economice actuale, precum migratia fortei de munca, presiunea asupra resurselor sau adaptarea la schimbarile climatice. Solutiile se regasesc prin cooperare regionala, inovare locala si o mai stransa conectare intre administratie, mediul privat si societate,” a spus Sebastian Metz, directorul general al AHK Romania, in deschiderea conferintei.
Una dintre marile provocari ale administratiilor publice este evitarea inertiei si mentinerea focus-ului pe cetateni, este de parere Primarul Timisoarei, Dominic Fritz, prezent la eveniment. Capacitatea de a inova si de a incerca lucruri noi reprezinta un alt obstacol, intrucat presupune asumarea potentialelor greseli, care au un cost politic pentru primari. „Noi incercam sa rupem acest cerc vicios aici, in Timisoara, pentru ca de ceva vreme, mai exact in ultimii cinci ani, am atras peste 350 de milioane de euro pentru multe proiecte pe fonduri europene, in primul rand pe mobilitate urbana, pentru innoirea flotei de transport in comun, dar si pentru scoli sau gradinite. Suntem si cea mai digitala primarie din tara si asta pentru ca am reusit in ultimii trei ani sa digitalizam tot parcursul documentelor si parcursul birocratic”, a spus Dominic Fritz.
Atentia acordata de autoritati cetatenilor Timisoarei a fost remarcata si de consulul Republicii Federale Germania la Timisoara, Anja Zougouari: „Inima unui oras nu o reprezinta cladirile sau documentele sale, ci oamenii – ideile si competentele lor, dorinta lor de implicare si curajul de a produce schimbare. De cand am sosit la Timisoara am fost impresionata de cat de vibrant, tanar si proaspat se simte orasul. Timisoara este un loc care isi imbratiseaza trecutul, dar priveste hotarat spre viitor. Iar in acel viitor, vad Germania si Romania continuand sa mearga impreuna, schimband cunostinte, impartasind si dezvoltand tehnologii si investind in ceea ce conteaza cu adevarat: educatie, sustenabilitate si bunastarea oamenilor”, a mentionat ea.
Experti in urbanism au aratat, prin exemple practice si prezentari, cum pot orasele si municipalitatile sa se dezvolte intr-un mod durabil si orientat spre viitor. Profesorul Vicente Carabias-Hütter, seful Departamentului de Cercetare -Sisteme Energetice Durabile si Orase Inteligente la Universitatea de Stiinte Aplicate din Zürich si responsabil Smart City la Orasul Winterthur din Elvetia, a definit orasul inteligent (smart) ca fiind unul care ofera standarde inalte de viata cetatenilor, cu un consum cat mai mic de resurse. Acest lucru este posibil cu ajutorul unei retele inteligente de infrastructura - energie, transport, comunicatii - si prin implicarea creativa a actorilor publici si privati, impreuna cu cetatenii. El a dat orasul Winterthur, al saselea oras ca marime din Elvetia, ca exemplu de bune practici: acesta s-a transformat dintr-un oras industrial tipic intr-un oras al culturii, educatiei si inovatiei. „In Elvetia, transportul public este un element cheie al mobilitatii durabile si al planificarii eficiente a oraselor”, a explicat el, subliniind ca "dezvoltarea catre un smart city este un proces complex de transformare pe termen lung, la care contribuie numeroase schimbari si activitati tehnologice, juridice si organizationale.” Toate aceste informatii sunt cuprinse intr-un „Ghid elvetian de implementare al Initiativelor Smart City ”, prezentat in cadrul conferintei. „Sunt convins ca acest ghid ofera o baza solida de cunostinte, cu instrumente utile, studii de caz si bune practici care pot contribui la cresterea calitatii vietii si a eficientei utilizarii resurselor in dezvoltarea oraselor viitorului, prin programe de inovare si co-creare. Suntem deschisi sa impartasim perspectivele noastre si sa ne aducem competentele si experienta in parteneriate de colaborare la nivel european.”
 
 
Un alt exemplu de bune practici este orasul Graz din Austria, care a avut in centrul dezvoltarii sale, cresterea calitatii vietii cetatenilor. Christian Nusmüller, expert in planificare urbana, dezvoltare si constructii din Primaria Graz, a enumerat cateva aspecte care au schimbat viata locuitorilor din acest oras, intre care dezvoltarea transportului public, inclusiv prin crearea de piste de biciclete si mobilitate partajata (shared mobility). Un alt aspect care face un oras „liveable” este calitatea aerului (decarbonizarea) asigurata atat prin transport, dar si prin economia circulara: utilizarea industriala a caldurii reziduale, crearea de uzine de incinerare a deseurilor, protejarea zonelor verzi. De asemenea, cultura este parte integranta a unui oras cu o calitate buna a vietii. Graz a facut acest lucru reabilitand cladirile publice, pastrand cat mai mult posibil din structurile vechi ale cladirilor industriale, dand noi utilizari unora dintre acestea.
"Pe termen lung, procesele de dezvoltare reusite ale unui district pot fi realizate doar prin cooperare interdisciplinara intre sectorul privat, populatie, actorii stiintifici/intermediari si administratia municipala, intr-un mod transparent si pe picior de egalitate. In mod similar, trebuie asigurata cooperarea intre toate nivelurile de guvernare, de la UE pana la nivel local, pe picior de egalitate in toate chestiunile care privesc nivelul local”, a declarat Nusmüller.
Timisoara si Graz sunt orase infratite din 1982, acest parteneriat avand radacini adanci in istoria ambelor tari, cand cele doua orase au fost sub stapanire habsburgica timp de 62 de ani, pana in 1778.
Au urmat doua dezbateri avand ca teme „Smart Urbanism - Cities for People: Meaningful and Impactful Urban Development (Urbanism inteligent – Orase pentru oameni: dezvoltare urbana de impact)” si „Smart Investments, Smarter Cities: How Business Shapes the Urban Future” (Investitii inteligente, orase mai inteligente: cum modeleaza afacerile viitorul urban).
Traditionalul concurs de proiecte a reunit actori din administratia publica, societatea civila si mediul de afaceri. Castigatorii celor 3 categorii au fost anuntati si premiati in cadru festiv la finalul zilei. Acestia au fost: Routemix, la categoria Mediul de afaceri cu proiectul „Asistent de mobilitate urbana bazat pe inteligenta artificiala”; Primaria Municipiului Sibiu, la sectiunea administratie publica cu proiectul "Conectarea Sibiului printr-un coridor verde/albastru pe malurile raului Cibin” si Asociatia IntreVecini, cu proiectul „Construim comunitati” din partea societatii civile. 
Cities of Tomorrow este evenimentul-fanion anual al AHK Romania, dedicat dezvoltarii urbane si regionale. Scopul sau este sa incurajeze dezvoltarea durabila a tarii, sa promoveze masuri pentru cresterea competitivitatii si atractivitatii Romaniei pentru noi investitii. 
Evenimentul reuneste o paleta larga de profesionisti din mai multe domenii de activitate: primarii, agentii de dezvoltare regionala, consilii municipale si judetene, companii private romanesti si straine, companii de utilitati urbane si de infrastructura, firme de planificare urbana si arhitectura, sectorul imobiliar si bancar, clustere industriale, ONG-uri, intr-un cuvant o comunitate activa de profesionisti care contribuie la transformarea oraselor din Romania. Anul acesta dezbaterile din cadrul meselor rotunde si al conferentei au reunit peste 250 de participanti.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiTotalEnergiesALLBIMBIM
ROCKWOOL 196
Editia
SEPTEMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 193 (September 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
quadratum
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
ELECTROGRUP
TECNIC
MAKITA
Eco Garden Construct
GEWISS
SIGM
strabag nivel 1
noark
KADRA
BogArt
CONCEPT STRUCTURE
Daikin
Daikin
concelex
Arduro
MCA
EURO BUILD
Acvatot 2019
AED
Ubitech
CDS
EDIT-Structural
leviatan
DRS

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor