Agenda Constructiilor
Marti, 18 Iunie 2024
RAWLPLUG
PAGINA PERSONALIZATA


ICECON SA

ICECON SA

Adresa: Sos. Pantelimon nr. 266, Bucuresti, S2
Telefon: +4021 202 55 00, +4021 255 07 34 , +4021 255 57 49
Fax: +4021 255 14 20
E-mail: icecon@icecon.ro
Web site: www.icecon.ro
Domenii: Alte servicii | Certificare: calitate, produse & cladiri verzi
Descriere activitate
Institutul de Cercetari pentru Echipamente si Tehnologii in Constructii Bucuresti
Prezentare companie/institutie
ICECON: Programe de cercetare pentru sustinerea modernizarii constructiilor
 
 
 
 
 
 
Polidor Bratu (75 de ani)
Functia/Firma: Presedinte Director General, ICECON;
Experienta profesionala: peste 50 de ani in domeniul cercetarii stiintifice.
 
Institutul de Cercetari pentru Echipamente si Tehnologii in Constructii (ICECON) are o experienta de peste o jumatate de secol in cercetarea din domeniu, iar eforturile sale au fost incununate in anul 2000, cand organizatia din Romania a fost admisa ca membru cu drepturi depline in Asociatia Institutelor de Incercare si Certificare a Calitatii Masinilor din Europa - EUROTEST, ce aplica in mod unitar prevederile standardelor europene armonizate pentru evaluarea conformitatii. Un alt moment important in istoria recenta a ICECON este notificarea sa cu indicativul NB 1803 ca organism autorizat sa efectueze atestarea conformitatii in domeniul produselor pentru constructii, in conformitate cu Directiva Produselor pentru Constructii nr. 89/106. In cele ce urmeaza, Polidor Bratu, director general al Institutului, puncteaza o serie de elemente importante ale activitatii curente, in linie cu actualele cerinte legate de alinierea domeniului constructiilor la politicile europene de sustenabilitate.
 
- Care sunt principalele directii de dezvoltare a institutului?
- Industria constructiilor este un motor economic major si constituie o prioritate inclusiv pentru ICECON. In perioada urmatoare, avem in vedere dezvoltarea unor programe de incercari de laborator si "in situ", ce vor viza conceperea de tehnici instrumentale de evaluare a constantei performantelor geometrice, mecanice si de ductilitate pentru produsele din otel-beton livrate in colaci, cu diametrul mai mare de 16 mm. Totodata, ne propunem evaluarea performantelor mecanice atat la incarcari verticale, cat si orizontale, la scara naturala sau redusa, pentru elemente de constructie structurale si nestructurale realizate din alte materiale decat cele traditionale, ca de exemplu materiale compozite, polimerice, materiale pe baza de fibre de carbon sau fibre de sticla in matrice polimerica. Suplimentar, avem in plan evaluarea comportarii la actiuni dinamice a dispozitivelor antiseismice de izolare a bazei constructiilor si podurilor, precum si evaluarea comportarii la soc a produselor si elementelor de constructie, cum ar fi cadre/mese de protectie a persoanelor in caz de seism, vitraje de securitate, antiefractie, cutii de valori etc. De asemenea, institutul nostru deruleaza proiecte de cercetare pentru domenii prioritare in realizarea unor constructii si echipamente de constructii, care sa satisfaca cerintele de dezvoltare durabila, economie de energie, reciclare si valorificare a deseurilor, inclusiv a celor provenite din demolari, echipamente de epurare a apelor uzate, imbunatatirea randamentului echipamentelor de incalzire sau preparare a apei calde. Mai realizam si proiecte de cercetare privind conceperea unor alcatuiri de elemente de inchidere, care sa asigure utilizatorilor cladirilor imbunatatirea confortului higrotermic si acustic.
- Identificati principalele zone de activitati de testare realizate in ultima perioada sub acreditarea de organism notificat CEN.
- ICECON S.A. Bucuresti are in componenta laboratorul ICECON TEST, care este notificat pentru o gama larga de categorii de produse definite conform Regulamentului (UE) nr. 305/2011, ca de exemplu: produse din otel, beton, agregate minerale, elemente exterioare de tamplarie, panouri sandwich autoportante, produse termoizolante, elemente de instalatii, echipamente de epurare a apelor uzate, aparate de reazem pentru izolarea bazei constructiilor, mixturi bituminoase, elemente structurale din lemn masiv si lemn lamelat incleiat, structuri metalice din otel sau aluminiu.
- Care sunt cele mai mari dificultati pe care le intampinati in activitatea curenta?
- Piedicile cele mai pregnante cu care ne confruntam la momentul actual se refera, in principal, la subfinantarea cercetarii si, in special, a institutelor sectoriale de cercetare, altele decat cele nationale, accesul dificil la programele de cercetare nationale si europene, costurile ridicate cu privire la acreditarea laboratoarelor, inclusiv in ceea ce priveste redeventele, verificarea metrologica si etalonarea echipamentelor de monitorizare si masurare. De asemenea, o problema presanta este legata de cheltuielile ridicate atat ale echipamentelor de masurare si monitorizare, cat si ale aplicatiilor software de operare. In fine, trebuie mentionate aici si dificultatile date de atragerea tinerilor absolventi ai universitatilor de constructii in domeniul cercetarii, situatie cauzata in special de subfinantarea activitatilor de cercetare si testare.
- Ati realizat investitii care sa vizeze modernizarea echipamentelor de incercari?
- In pofida tuturor lipsurilor, nu am abandonat programele de dezvoltare. Activitatea de investitii cu privire la modernizarea echipamentelor de incercari este o preocupare permanenta a conducerii institutului. Mentionam ca peste 90% din echipamentele utilizate in activitatea de incercari prezinta o vechime mai mica de 10 ani. Totodata, in cadrul propunerilor de proiecte depuse in competitiile la care am participat, s-au facut propuneri de achizitie a unor echipamente noi, specifice obiectului propunerii de proiect.
- Oferiti detalii despre directiile majore de cercetare legate de sectorul constructiilor. Care sunt cele mai importante proiecte derulate?
- Ca institut de cercetare cu un accentuat caracter ingineresc aplicativ, am propus si sustinut la nivelul factorilor de decizie atat din cadrul Ministerului Cercetarii, cat si al MDLPA directii de cercetare pentru o serie de activitati si programe tehnice, dintre care pot fi amintite: produse de constructii inteligente, multifunctionale; echipamente mecatronice de realizare si verificare a calitatii lucrarilor de constructii; procedee care sa atenueze deplasarile constructiilor la actiunile dinamice orizontale (seism, vant, circulatia vehiculelor etc). De asemenea, am inaintat autoritatilor propuneri de revizuire a reglementarilor tehnice care nu mai sunt in concordanta cu noile echipamente, ca de exemplu specificatia tehnica ST 009-2011, cu privire la produsele din otel utilizate pentru armarea betonului. In prezent, sunt in curs de derulare proiecte cu privire la raspunsul dinamic al echipamentelor elastomerice utilizate in scopul amortizarii vibratiilor.
- Ce perspective de dezvoltare intrevedeti pe termen mediu si lung pentru institut, in conditiile accentului puternic pus pe sustenabilitate, digitalizare si protectie climatica?
- Pentru viitor avem preocupari pentru elaborarea de noi tehnici de testare a performantelor termoenergetice ale produselor, elementelor de constructie si echipamentelor inglobate in constructii, avand in vedere solicitarile venite din partea pietei. Luam in calcul si perspectiva ca Ministerul Cercetarii sa finanteze atat proiecte noi de cercetare pe aceste arii tematice, cat si de sustinere financiara a unui program de transfer tehnologic si inovativ, care sa permita valorificarea tezaurului bogat al institutelor de cercetare din constructii, materializat pana la ultima etapa de transfer tehnologic atat in ceea ce priveste dezvoltarea institutelor de cercetare prin accesul acestora la o noua sursa de finantare nationala, cat si in ceea ce priveste accesul facil si fara costuri financiare semnificative al operatorilor economici cu activitate de productie, in dezvoltarea de noi produse, imbunatatirea performantelor produselor pe care deja le realizeaza, precum si in punerea in functiune a unor instalatii tehnologice eficiente din punct de vedere economic, energetic si prietenoase cu mediul.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Mai 2023)

Produse & tehnologii

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMhiltiABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MAI 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 182 (Mai 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
ness project
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
viarom
rigips
EDIT-Structural
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
strabag nivel 1
noark
theda mar
siniat
Acvatot 2019
CDS
leviatan
concelex
konsent

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
AICPS_30
top 500
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander