Garanti BBVA asigura o finantare totala de 40 mil. euro pentru constructia The Ivy |
Info-Santiere Publicat de AG&F 06 Oct 2025 09:29 |
![]() Structurata pe sase etaje, cladirea C8 va livra 45 de unitati rezidentiale, de la garsoniere la apartamente cu patru camere, cu suprafete cuprinse intre 44 si 128 mp. Finalizarea lucrarilor de constructie este estimata pentru finalul anului 2026, predarea apartamentelor fiind programata pentru trimestrul al doilea din 2027.
Dezvoltat ca o comunitate rezidentiala de tip gated community si construit pe o suprafata de peste cinci hectare, The Ivy va include in total zece cladiri rezidentiale si peste 800 de apartamente, alaturi de facilitati moderne, precum un restaurant, o gradinita si un centru de fitness. Doua dintre cladiri au fost deja livrate, iar a treia cladire a fost finalizata si va fi livrata in aceasta toamna. In linie cu standardele de mediu si sustenabilitate, cladirea C8 va beneficia, de asemenea, de certificarea Green Homes acordata de RoGBC, consolidand angajamentul Speedwell pentru dezvoltare durabila.
![]() "La Garanti BBVA, ne-am angajat sa finantam proiecte care imbina performanta economica cu sustenabilitatea. The Ivy este un exemplu elocvent al modului in care dezvoltarile rezidentiale moderne pot aduce valoare pe termen lung atat comunitatii, cat si mediului inconjurator. Prelungirea parteneriatului cu Speedwell subliniaza angajamentul nostru de a sustine proiecte vizionare, care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii", a declarat Bilge Demirer, Director General Adjunct, Aria Enterprise Banking, Garanti BBVA Romania.
![]() Lucrarile de constructie la cladirea C8 au inceput in septembrie 2025
The Ivy a devenit unul dintre cele mai cautate proiecte rezidentiale din Bucuresti, reunind in cadrul comunitatii sale antreprenori de succes, profesionisti si personalitati publice. In cladirea C5, peste 70% dintre apartamente au fost achizitionate anul trecut prin recomandari directe ale rezidentilor existenti - o confirmare a nivelului de incredere si satisfactie inspirat de acest proiect.
![]() Recunoscut la nivel national si international pentru calitatea si sustenabilitatea sa, The Ivy a primit certificarile BREEAM Excellent si GreenHomes si recunoastere in cadrul Galei Investing in Property 2021 - Cel mai bun proiect rezidential in curs de dezvoltare si in cadrul Galei CIJ Awards 2022 - Cel mai bun proiect rezidential premium al anului.
Speedwell a sarbatorit recent cea de-a 10-a aniversare pe piata din Romania, fiind desemnat Cel mai bun dezvoltator din Europa Centrala si de Est la premiile HOF 2025 organizate de CIJ. Portofoliul companiei include proiecte cu destinatie mixta - birouri, spatii comerciale, industriale, rezidentiale si locuinte studentesti - in Romania si Polonia. Printre acestea se numara Record Park in Cluj-Napoca, Triama Residence, The Meadows, Miro, CityZen si SpacePlus in Bucuresti, Glenwood Estate in Corbeanca, Paltim in Timisoara, Milestone Warszawa Mokotow in Varsovia, primul proiect de locuinte studentesti dezvoltat de Speedwell, precum si un proiect rezidential premium de peste 500 de unitati in Gdansk.
Speedwell aniverseaza 10 ani in Romania si pregateste noi proiecte
Anul acesta, Speedwell aniverseaza zece ani de la intrarea pe piata din Romania, fiind unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari, cu o prezenta proeminenta atat in Bucuresti cat si in alte orasele regionale precum Cluj, Timisoara, Ramnicu Valcea si Brasov. Portofoliul companiei numara aproximativ 160.000 mp de spatii de birouri si retail, peste 5.500 de apartamente si 23.000 mp de spatii industriale, cu o valoare totala a proiectelor estimata la aproximativ 2 miliarde de euro.
Din iunie 2024, Speedwell si-a extins operatiunile in Polonia, avand ca obiectiv dezvoltarea unui portofoliu similar cu cel pe care il detine in Romania.
Pentru urmatoarea perioada, SPEEDWELL pregateste dezvoltarea proiectului mixt Queens District, care urmeaza sa fie livrat in primul trimestru al anului 2027 si dezvoltarea proiectului CityZen, momentan in faza de autorizare. De asemenea, avanseaza lucrarile pentru Glenwood ansamblul rezidential de vile premium din Corbeanca si The Meadows, proiectul exclusivist amplasat pe malul lacului Grivita.
Tot in Bucuresti, compania a finalizat primele doua faze ale ansamblului Triama Residence, primele trei cladiri, din proiectul rezidential The Ivy, prima faza a proiectului The Meadows si Miro, cladirea de birouri de clasa A.
In zona de vest a tarii, in Timisoara, Speedwell dezvolta Paltim un proiect mixed-use de regenerare urbana, situat in apropierea raului Bega si pregateste demararea lucrarilor de constructie pentru un nou proiect imobiliar situat pe terenul fostei fabrici de textile 1 Iunie SA.
Pe segmentul industrial-logistic, compania a finalizat proiectul Spaceplus West si a demarat lucrarile pentru dezvoltarea Spaceplus East.
In ultimii ani, Speedwell a livrat Record Park in Cluj, iar in prezent se extinde si in Brasov, un alt oras regional important din Romania.
In Polonia, Speedwell livreaza Milestone Mokotow Warsawa - un proiect de 575 de locuinte studentesti special concepute pentru eficienta energetica si incluziune sociala in Varsovia - si o dezvoltare rezidentiala premium de peste 500 de unitati axata pe mobilitate sustenabila si integrare la nivelul comunitatii in Gdańsk.
|