MJ: Credite de angajament, necesare pentru proiectarea Cartierului pentru Justitie |
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 10 Sep 2025 13:29 |
![]() In acest moment, Cartierul pentru Justitie se afla intr-o faza avansata a planificarii: documentatiile pregatitoare sunt gata, iar finantarea pentru urmatoarele etape este in curs de negociere. Totusi, proiectul este momentan blocat, din cauza resurselor financiare insuficiente, si depinde de alocarea bugetara de catre Ministerul Finantelor si de sprijinul Bancii Mondiale pentru a putea trece la faza de constructie efectiva. Conform graficului de implementare, in acest an ar fi trebuit desemnat constructorul.
Cartierul pentru Justitie va crea conditiile optime de infrastructura pentru desfasurarea activitatii a 23 de institutii incluse in Cartierul pentru Justitie, respectiv: Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Bucuresti, Tribunalul Bucuresti, Judecatoriile Sectoarelor 1-6 (in total 6 judecatorii), Consiliul Superior al Magistraturii, Scoala Nationala de Grefieri, Institutul National al Magistraturii, Inspectia Judiciara, Parchetul General, DNA, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Parchetele de pe langa cele 6 judecatorii de Sector.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, Cartierul pentru Justitie va absorbi o investitie totala de 6 miliarde lei (circa 1,2 miliarde euro), inclusiv TVA, din care lucrarile de constructii-montaj sunt estimate la circa 2,9 miliarde lei.
![]() In total, Cartierul pentru Justitie va avea o amprenta la sol de 23.587 mp si o suprafata desfasurata de 278.852 mp, o infrastructura comuna compusa din 3 niveluri subterane pentru toate institutiile beneficiare si o suprastructura interconectata structural si din punct de vedere al instalatiilor cu infrastructura comuna mentionata anterior. Totodata, suprastructura a fost grupata in 8 corpuri de cladire interconectate si suprateran, cu alei, spatii verzi si zone de recreere, toate dispuse pe dala urbana comuna, respectiv peste planseul primului nivel subteran comun. Intregul complex va fi dezvoltat pe un teren de peste 55.000 mp.
Durata de implementare a proiectului este prevazuta la 6 ani.
Proiectul prevede, totodata, si desfiintarea constructiilor existende pe amplasament.
Proiectant general la faza SF este asocierea Tractebel Engineering - Viguier Architects, iar proiectantul general al cladirii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania este Adest Architecture.
![]() Etapele premergatoare ale proiectului, deja finalizate
• Plan Urbanistic de Detaliu (PUD): aprobat de Consiliul Local Sector 3 in decembrie 2022, cu 26 voturi pentru, 0 impotriva si o abtinere. Previziunile indicau ca in 2025 se va contracta constructorul pentru lucrari de demolare si constructie, iar lucrarile propriu-zise vor incepe cu o durata estimata de circa 4 ani.
• Exista o scrisoare de intelegere si finantare asigurata (in faza Studiului de Fezabilitate) de la Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), ratificata prin Legea nr. 261/2019. Implementarea este gestionata de Directia de Implementare a Proiectelor Finantate din Imprumuturi Externe, din cadrul Ministerului Justitiei.
• In octombrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru ratificarea unui nou imprumut de 100 de milioane de euro de la BIRD, destinat etapelor de proiectare completa si obtinerea autorizatiilor de construire. Proiectul are o durata de implementare pana spre 31 decembrie 2030.
• In decembrie 2024, a fost lansata in dezbatere publica o Hotarare de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici si declansarea exproprierilor necesare pentru proiect.
• Bugetul alocat de Ministerul Justitiei: pana la finele lui 2024 s-au cheltuit cateva milioane de lei pentru studii preliminare (expertiza fundatie, studiu geotehnic, tema de proiectare), iar sumele au variat anual intre 3 si 5 milioane de lei.
|