ASTON COM: Importuri ilegale pe piata aparatelor de aer conditionat |
Instalatii de apa & sisteme HVAC Publicat de Elena Icleanu 12 Aug 2014 13:28 |
![]() Circa 70% din echipamentele comercializate in 2013 pe segmentul rezidential sunt de tip on/off
Conform estimarilor comunicate de Aston Com, in 2013 in Romania au fost importate 100.000 de aparate de aer conditionat de tip split pe segmentul rezidential, din care aproximativ 70% au fost sisteme de tip on/off, aparate aflate in stocuri in momentul intrarii in vigoare a directivelor. Conform acestor estimari, la finalul lui 2013 se mai aflau in stocuri circa 10.000 de unitati de tip on/off. "In urma unei analize a stocurilor de aparate tip on/off facute la inceputul lunii iulie a.c., s-a constatat existenta unui numar mai mare de aparate de acest tip comparativ cu estimarile facute la sfarsitul lui 2013. Aparatele care nu indeplinesc normele directivelor fac parte din categoriile economice si au fost identificate mai multe marci. Desi marii importatori de aparate on/off lichidasera aproape in intregime stocurile in 2013, s-a observat ca anumite companii afiseaza noi stocuri in 2014. De exemplu, unul dintre importatorii la care au fost identificate nereguli, a afisat la 1 iulie 2014 un stoc de 30.000 de aparate de tip on/off. In urma unor verificari, s-a constatat ca, desi data de productie de pe cutii era noiembrie sau decembrie 2012, piesele din interior erau fabricate in 2013 sau 2014, fiind importate si comercializate ilegal", se mai arata in comunicatul Aston Com.
Nereguli majore in etichetarea energetica a aparatelor (foto: model corect de etichetare)
Potrivit datelor firmei, nereguli majore au fost inregistrate si la etichetele energetice, care nu respecta clasa reala a aparatelor, consumul fiind cu 30% - 40% mai mare decat cel afisat pe eticheta. "Desi pe produse este mentionata clasa A de eficienta energetica, nu este specificat faptul ca aceasta clasificare era valabila in 2012, inainte de intrarea in vigoare a HG 1090/2013. De fapt, acest tip de aparate se incadreaza in categoria D de eficienta energetica, consumand cu aproximativ 30% - 40% mai multa energie, comparativ cu aparatele care au sisteme inverter", se mai arata in documentul citat. In consecinta, mai multi producatori si distribuitori de aparate de aer conditionat (Aston Com, Daikin, LG sau Black Sea Suppliers) au depus o serie de sesizari catre institutiile abilitate, pentru eliminarea acestor practici ilegale. "In data de 11 iulie 2014 a fost trimisa o cerere catre Departamentul de Politici Industriale din cadrul Ministerului Economiei, urmand ca institutia sa sesiseze Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC). Aceasta este singura autoritate care poate reglementa situatia, deoarece afecteza cumparatorii care sunt indusi in eroare prin afisarea clasei energetice gresite. A fost informata si Asociatia Producatorilor Europeni de Electrocasnice din Romania (CECED Romania), care a depus in data de 18 iulie 2014 o sesizare catre ANPC. O nota a fost trimisa si catre autoritatile europene. In consecinta, autoritatile au cerut o inspectie a stocurilor unei companii din Bulgaria care aduce unul dintre aceste branduri in Europa. Toate demersurile catre autoritati au fost incheiate la inceputul lunii august a.c.", se mai specifica in comunicatul Aston Com.
|