Agenda Constructiilor
Sambata, 18 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - CJ BRASOV: Credit de 200 de milioane de lei pentru investitiile majore din judet
CJ BRASOV: Credit de 200 de milioane de lei pentru investitiile majore din judet
Oportunitati & Comunicate Publicat de AG&F 30 Ian 2018 07:22
Bugetul judetului Brasov pentru anul 2018 este diminuat cu 90 milioane de lei fata de bugetul anului trecut, acest deficit substantial afectand atat functionarea Consiliului Judetean Brasov, cat si a institutiilor din subordine, informeaza un comunicat al autoritatii judetene.
Cel mai mare impact al acestui deficit bugetar se resimte in asigurarea cheltuielilor pentru investitiile prioritare ale judetului Brasov, investitii de care depinde asigurarea dezvoltarii economice a judetului nostru. Sunt cunoscute reusitele Consiliului Judetean (CJ) Brasov in ceea ce priveste atragerea fondurilor nerambursabile europene, atat pentru modernizarea unor drumuri judetene, cat si pentru modernizarea unor unitati medicale din subordine. Contractele de finantare semnate pentru aceste obiective obliga administratia judeteana sa asigure cofinantarile aferente, precum si fondurile necesare acoperirii cheltuielilor neeligibile.
„Fara a asigura aceste fonduri, nu vom putea derula proiectele europene atat de importante pentru comunitatea noastra. In acelasi timp, avem obligatia de a continua finantarea marilor proiecte de investitii incepute, precum construirea Aeroportului International Brasov - Ghimbav si reabilitarea Spitalului Judetean Clinic de Urgenta Brasov. Aceste investitii prioritare sufera cel mai mult din cauza deficitului bugetar, lipsa fondurilor necesare acestor obiective ducand la blocarea sau intarzierea executiei lucrarilor”, a declarat Adrian-Ioan Vestea, presedintele Consiliului Judetean Brasov.
Pe acest fond, la nivelul conducerii executive a CJ Brasov, s-au analizat toate posibilitatile de alocare a banilor pentru obiectivele mentionate anterior. Au fost reduse la un minimum fara precedent toate cheltuielile de functionare a institutiilor din subordine si au fost stabilite prioritati in cazul tuturor cheltuielilor, in functie de disponibilul la zi.
Cu toate acestea, este practic imposibil sa fie suplinita lipsa celor 90 de milioane de lei care n-au mai fost alocati Brasovului din bugetul de stat. In acest context, s-a luat decizia ca o parte din investitiile Consiliului Judetean Brasov si ale institutiilor din subordine sa fie asigurata din excedentul bugetar al anului 2017 si, in plus, sa fie contractat un credit bancar din care sa fie asigurata finantarea in continuare a marilor obiective de investitii.
„In urma analizei financiare facute la nivelul CJ Brasov si tinand cont de modul de stabilire a prioritatilor pentru marile investitii mentionate anterior, intentionam sa contractam un credit in valoare de pana la 200 de milioane de lei, suma ce se incadreaza in limitele legale ale gradului de indatorare a judetului Brasov. Din totalul de 200 de milioane de lei, dorim sa alocam 45 de milioane de lei pentru asigurarea cofinantarii si a cheltuielilor neeligibile pentru proiectele contractate sau in curs de contractare prin Programul Operational Regional, iar restul sa fie alocat continuarii lucrarilor la aeroport”, sustine seful executivului judetean.
Ce sume sunt necesare pentru implementarea proiectelor de importanta judeteana si regionala
Conditiile imprumutului, suma exacta pe care o va solicita CJ Brasov, perioada de rambursare si institutia bancara furnizoare vor fi stabilite intr-o viitoare sedinta de plen, dupa care vor fi demarate procedurile de achizitie publica in acest sens.
In comunicat, se mai arata ca proiectele cu finantare europeana necesita alocarea a 45 de milioane de lei din vistieria CJ Brasov.
Iata care sunt sumele pe care trebuie sa le suporte CJ Brasov, din bugetul propriu, pentru proiectele finantate prin POR 2014-2020:
1). Pentru proiectul „Modernizare drum interjudetean DJ 104A, DJ 105C si DJ 105P - format din DJ 104A km 0+000 - 45+000, DJ 105C km 6+300 - 3+800, DJ 105P km 0+000 - 3+800”, contributia proprie este de 2.888.219 lei, iar totalul cheltuielilor neeligibile pe care CJ Brasov trebuie sa le sustina este de 4.982.807lei. (total CJ Brasov: 7.871.026 lei).
2). Pentru proiectul „Modernizare drum interjudetean Covasna - Brasov care face legatura intre drumul national DN 12 si drumul national DN 13 - format din DJ 131 km 0+000 - 7+856 si DJ 131B km 0+000 - 12+978”, contributia proprie este de 2.197.914 lei, iar totalul cheltuielilor neeligibile este de 22.415.408 lei. (total CJ Brasov: 24.613.322 lei).
3). Pentru proiectul „Modernizare, dotare si eficientizare energetica a corpului S+P+7+M si corp extindere (de legatura) existent intre corpul nou si corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecologie «Dr. I.A. Sbarcea» Brasov”, contributia proprie este de 362.348 lei, iar totalul cheltuielilor neeligibile este de 8.332.993 lei. (total CJ Brasov: 8.695.341 lei).
4). Pentru proiectul „Reparatii capitale, modernizare si eficientizare energetica a Unitatii de Asistenta Medico-Sociala de Pneumoftiziologie Sanpetru”, contributia proprie este de 126.939 lei, iar totalul cheltuielilor neeligibile este de 2.237.832 lei. (total CJ Brasov: 2.364.771 lei).
5). Pentru proiectul „Consolidarea, modernizarea si cresterea eficientei energetice a Spitalului Clinic de Psihiatrie si Neurologie Brasov”, contributia proprie este de 597.774 lei, iar totalul cheltuielilor neeligibile este de 848.238 lei. (total CJ Brasov: 1.446.012 lei).
Asadar, totalul sumelor aferente celor cinci proiecte pe care CJ Brasov trebuie sa le asigure din bugetul propriu, in urmatorii ani, pe masura ce ele sunt implementate, se cifreaza la 44.990.472 lei.
Inca 155 de milioane de lei trebuie alocate pentru Aeroportul Brasov - Ghimbav. Obiectivul va fi definitivat de catre CJ Brasov, prin forte proprii. Astfel, diferenta din credit, de 155 de milioane de lei, va fi utilizata pentru finalizarea obiectivului de investitii „Aeroport International Brasov - Ghimbav”.
In ceea ce priveste politica de abordare a acestui obiectiv de investitii atat de mult dorit de brasoveni, conducerea CJ Brasov precizeaza ca „studiul de fundamentare prezentat public la sfarsitul anului trecut analizeaza patru scenarii teoretice pentru finalizarea investitiei si asigurarea functionalitatii aeroportului. In mod firesc, ne-am dori in primul rand sa-l realizam si sa il operationalizam in parteneriat cu alte administratii publice locale, precum Municipiul Brasov, Orasul Ghimbav, judetele Covasna si Harghita etc. Un asemenea scenariu ar permite sa distribuim atat efortul investitional, cat si riscurile cu alte autoritati publice ale administratiei locale. Exista insa, in acest scenariu, un factor de risc in ceea ce priveste termenul de realizare a investitiei, termen ce ar putea fi decalat pe o perioada lunga, de avizarea de catre institutiile romanesti si europene abilitate in ceea ce priveste acordarea masurii de ajutor de stat de catre unitatile administrativ-teritoriale (UAT) asociate in acest scenariu. Procedura de notificare a acordarii masurii de ajutor de stat presupune efectuarea cumulativa a urmatoarelor demersuri:
a). initial, procedura de avizare in fata Consiliului Concurentei, care se finalizeaza cu emiterea unui aviz privind conformitatea, corectitudinea si indeplinirea obligatiilor prevazute in legislatia europeana in domeniul ajutorului de stat;
b). ulterior, procedura de notificare in fata Comisiei Europene, care se finalizeaza prin adoptarea unei decizii referitoare la existenta ajutorului de stat/compatibilitatea masurii de ajutor de stat cu piata interna.
Toate aceste proceduri legale obligatorii pot decala finalizarea proiectului pe un termen greu de precizat la acest moment.
In concluzie, vom propune plenului Consiliului Judetean Brasov sa aprobe scenariul din studiul de fundamentare in baza caruia se va continua si finaliza investitia, dar cel mai probabil vom lua in considerare finalizarea obiectivului doar de catre Consiliul Judetean Brasov. Acest scenariu ne va permite realizarea lui pana la finele anului 2020. In paralel, indiferent de scenariul de dezvoltare aprobat, vom demara procedurile de notificare a acordarii masurii de ajutor de stat, astfel incat, in urma unui aviz favorabil al Comisiei Europene, sa putem angrena si celelalte administratii locale, inclusiv Municipiul Brasov, in sustinerea activitatii aeroportului”. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTESISECAMhiltiRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
ness project
ERBASU CONSTRUCT
EDIT-Structural
viarom
quadratum
MAKITA
Acvatot 2019
strabag nivel 1
concelex
CONCEPT STRUCTURE
CDS
noark
Ubitech
konsent
leviatan
siniat
theda mar

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
AICPS_30
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander