Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - SIERRA QUADRANT: 95% dintre companii nu au rezerve financiare, fiind vulnerabile
SIERRA QUADRANT: 95% dintre companii nu au rezerve financiare, fiind vulnerabile
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 29 Ian 2019 14:23
2019 ar putea aduce o scadere semnificativa a numarul companiilor care fac afaceri in Romania. Pe fondul instabilitatii fiscale, a cresterii costurilor operationale si a restrangerii si scumpirii finantarii, la care se adauga accentuarea crizei din piata muncii, tot mai multi oameni de afaceri vor pune pe ,,hold’’ investitiile sau chiar ar putea iesi din business, fenomen care a inceput inca din 2018, arata o analiza Sierra Quadrant, unul dintre principalii jucatori din piata insolventei.
Numarul firmelor si PFA-urilor nou infiintate in 2018 a scazut fata de anul precedent, pe ansamblu, cu peste 1100, la 135.532, arata datele de la Oficiul National al Registrului Comertului. Relevant este faptul ca numarul SRL-urilor nou infiintate s-a redus cu peste 4000 anul trecut, la 94.244.
,,Chiar daca la prima vedere, pe ansamblu, numarul firmelor si al PFA-urilor active din punct de vedere juridic a crescut in 2018 cu 4,88% fata de anul precedent, la 1.319.921, in 2018 s-au semnalat mai putine firme noi si mai multe firme dizolvate sau care si-au suspendat activitatea, semn ca exista zone in care problemele s-au accentuat’’, arata analiza Sierra Quadrant.
Astfel, in 2018 si-au suspendat activitatea 18.038 firme, un plus de 10,12% fata de anul anterior, din care 1.375 in decembrie, iar 34.358 de firme au fost dizolvate, cu 10,13% mai multe decat in 2017. In decembrie 2018 au fost dizolvate 2.243 firme.
In ceea ce priveste insolventele, numarul societatilor comerciale si persoanelor fizice autorizate intrate in insolventa a scazut cu 8,77%, in 2018, comparativ cu perioada similara din anul anterior, la 8.304 fata de 9102.
Domeniile cu cele mai riscante afaceri
Potrivit datelor prezentate de Sierra Quadrant, cele mai multe firme aflate intr-o situatie de risc s-au inregistrat in domeniile cele mai active din economie, atat ca numar de companii cat si ca valoare a cifrei de afaceri.
Astfel, cel mai mare numar de insolvente s-a inregistrat in 2018 in comertul cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor si motocicletelor, respectiv 2.606 (minus 7,69%), urmat de constructii (1277), industria prelucratoare (974), hoteluri si restaurante (629) si transport si depozitare (564).
In ceea ce priveste suspendarile de activitate, cele mai multe cazuri au fost, anul trecut, in comert (5609), in crestere cu 17% fata de anul precedent, domeniu urmat de alte activitati de servicii (1625), activitatile profesionale, stiintifice si tehnice (1490), constructii (1362) si industria prelucratoare (1225).
In ceea ce priveste dizolvarile, cele mai multe s-au inregistrat in comertul cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor si motocicletelor (10788), in crestere cu 12% fata de anul precedent, sector urmat de constructii (3264), cu un avans de aproape 10% si de activitatile profesionale, stiintifice si tehnice, cu 3075 de cazuri.
,,Intr-o economie in care creditul furnizor s-a extins ingrijorator de mult, firmele insuficient capitalizate cad prada blocajului financiar, neincasarea unor facturi intr-un termen optim ducand la suspendarea activitatii. Dincolo de blocajul financiar, multe dintre firmele ajunse in criza nu au planuri de investitii bine conturate, cu strategii de risc, iar daca le au, acestea nu tin cont de realitatile din economie’’, afirma expertii Sierra Quadrant.
Bucuresti, mediul economic cu cele mai multe provocari
Capitala, acolo unde activeaza si cele mai multe companii, s-a aflat in 2018 pe primul loc in topul celor mai riscante zone de business.
Astfel, cele mai multe firme si PFA-uri intrate in insolventa in anul precedent au fost inregistrate in Bucuresti, respectiv 1.637. Interesant este ca numarul insolventelor a scazut in Capitala cu 17,66% fata aceeasi perioada din 2017.
Ierarhia continua cu judetele Bihor - cu 571 insolvente (+10,87%), Timis - cu 432 (+6,93%), Iasi - cu 423 (-27,44%) si Constanta - cu 414 (+4,28%). Pe ansamblu, in luna decembrie au intrat in insolventa 588 de firme si PFA-uri.
Bucurestiul conduce si la firme cu activitatea suspendata. In Capitala s-au inregistrat 1897 dintre cele 18.038 de cazuri la nivel national. Urmeaza judetele Bihor cu 1045 (+21%), Cluj cu 816 (+9,68%), Constanta cu 720 (+5,88%), Prahova cu 671 (+5,84%), Neamt cu 649 (+10,1%) si Iasi cu 638 (+12,3%)
In ceea ce priveste dizolvarile, din totalul de 34.358 (+10,13% fata de 2017), Capitala a adunat peste 6700 de cazuri (+12,4%), urmata fiind de judetele Cluj, Timis, Constanta, Ilfov, Dolj, Prahova si Arges.
2019, un an plin de provocari
Potrivit analizei Sierra Quadrant, 2019 se anunta un an plin de provocari pentru mediul de afaceri. Deprecierea monedei nationale din ianuarie si cresterea semnificativa a preturilor din sectorul energiei sunt doar doua dintre semnalele care vin sa contureze aceasta perspectiva.
,,Instabilitatea fiscala, cresterea costurilor operationale si posibila restrangere si scumpire a finantarii, la care se adauga accentuarea crizei din piata muncii, se vor afla in prim-plan”, estimeaza Ovidiu Neacsu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.
,,Pentru companii va fi o adevarata provocare sa isi creioneze un plan de business coerent. Probabil vom asista la o politica de expectativa in multe domenii, investitiile urmand sa fie puse in stand-by. Consolidarea afacerilor, privita din prisma asigurarii resurselor financiare, a lichiditatii, se va afla in prim-plan, in conditiile in care, in multe domenii, exista deja semnale de incetinire’’, a mai declarat acesta.
Potrivit analizei Sierra Quadrant, in acest conditii, asigurarea unor masuri suplimentare de prevenire a riscului in afaceri trebuie sa fie in prim-planul preocuparilor managerilor.
,,Intr-o economie in care peste 95% dintre companii nu au rezerve financiare, intrarea in insolventa sau in faliment a unui partener poate atrage dupa sine consecinte grave pe intreg lantul economic. Asigurarea unor mecanisme de preventie, dincolo de resursele financiare, precum o mai buna informare privind conditiile de business si parteneri, este esentiala in actualul context’’, afirma expertii.
Pe de alta parte, specialistii in insolventa de la Sierra Quadrant considera ca oamenii de afaceri trebuie sa realizeze o mai buna estimare a dimensiunii afacerilor, multe companii intrand in insolventa pentru ca si-au supraestimat veniturile, au avut asteptari mult prea optimiste legate de potentialul economic al industriei, al locatiei sau al partenerilor, furnizori si clienti.
,,De la primele semne de criza, este esential ca managerii sa caute suport de specialitate. Incercarea de rezolvare a unor probleme financiare doar prin simpla taiere de bugete si disponibilizari s-a dovedit o experienta cu multiple valente negative’’, mai spun expertii de la Sierra Quadrant.
Specializata pe lucrari de administrare si lichidare dificile si complexe, Sierra Quadrant este una dintre primele 10 societati de profil din tara. In cei 10 ani de activitate, compania a finalizat peste 650 de proceduri de faliment si lichidare. Printre dosarele gestionate de Sierra Quadrant se afla Romfosfochim S.A Valea Calugareasca - lichidarea voluntara a primului combinat chimic din Romania, Dunacor S.A. Braila- prima lichidare judiciara la care s-a pus accentul pe solutionarea problemelor de mediu, RAFO S.A Onesti - cea mai mediatizata procedura de insolventa si reorganizare din Romania, lichidarea judiciara a Insula Mare a Brailei SA si insolventa ELCEN Bucuresti.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019
MAKITA
quadratum
leviatan
strabag nivel 1
ness project
Ubitech
noark
siniat
rigips
CDS
viarom
theda mar
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
concelex

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
top 500
AICPS_30
econet
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander