Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - WIENERBERGER: Incetinire a ritmului de crestere pe piata locala de caramida
WIENERBERGER: Incetinire a ritmului de crestere pe piata locala de caramida
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 29 Dec 2016 10:27
Piata de blocuri ceramice din Romania, evaluata de specialistii din sector la circa 75 milioane de euro, si-a incetinit ritmul de crestere din 2016 in cel de-al treilea trimestru al anului, potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al grupului austriac Wienerberger, liderul pietei locale de profil. Cel mai probabil, diminuarea din intervalul respectiv a reprezentat rezultatul celor doua perioade electorale ce au avut loc (alegeri locale si parlamentare), care au redus si ritmul de crestere din intregul sector al constructiilor din Romania.
"In Romania am inregistrat o usoara reducere a ritmului de crestere din primele sase luni ale acestui an. Totusi, evolutia cantitativa a vanzarilor si majorarea preturilor medii ne-au permis sa ne crestem veniturile si castigurile, chiar si in aceasta perioada", se arata in raportul trimestrial al grupului Wienerberger.
In total, cifra de afaceri consemnata de divizia de blocuri ceramice in intreaga Europa de Est (unde sunt incluse raportarile subsidiarei locale) a crescut cu 8% in primele noua luni ale acestui an fata de aceeasi perioada din 2015, pana la 387,3 milioane de euro.
In ceea ce priveste segmentul de tubulatura si pavaje din Europa de Est, vanzarile totale s-au redus, in intervalul analizat, cu 9%, pana la 323,8 milioane de euro. "Cresteri importante s-au inregistrat in Romania si Croatia, evolutia din Croatia fiind favorizata de investitiile din regiunile costiere si de un sezon turistic excelent", se mai arata in raportul citat.
La nivel de grup, veniturile din intervalul ianuarie-septembrie 2016 s-au stabilizat la nivelul celor din primele noua luni din 2015, respectiv la circa 2,28 miliarde euro, in timp ce profitul operational (EBITDA) a crescut cu 3%, la 302,6 milioane de euro.
"Cele mai multe tendinte din semestrul intai al acestui an s-au mentinut si in intervalul iulie-septembrie, iar rezultatele din primele noua luni au fost in linie cu asteptarile noastre. Am reusit sa ne majoram vanzarile moderat si sa crestem usor preturile. Ne bucura, in special, triplarea profitului net fata de nivelul din 2015, respectiv de la 23,3 milioane de euro anul trecut la 68,7 milioane de euro la finele lunii septembrie 2016", a declarat Heimo Scheuch, CEO al grupului Wienerberger.
La mijlocul lunii decembrie a.c., grupul austriac a comunicat semnarea unui acord de imprumut in valoare de 150 milioane de euro cu cinci institutii de creditare din Austria, pentru o perioada de opt ani. Fondurile vor fi utilizate in scopuri corporatiste generale.
***
Grupul Wienerberger este cel mai mare producator global de caramizi (marcile Porotherm si Terca), lider al pietei europene de tigla ceramica (Kormaic, Tondach) si cel mai mare fabricant de pavaje din beton din Europa Centrala si de Est (Semmelrock). Pe piata de tubulatura (cu marcile Steinzeug-Kermamo si Pipelife), Wienerberger ocupa pozitii de top pe majoritatea pietelor din Europa. Cu 202 unitati de productie, grupul a generat venituri de aproape 3 miliarde euro in 2015. In Romania, compania detine patru fabrici de caramida, situate la Gura Ocnitei (judetul Dambovita), Sibiu, Tritenii de Jos (Cluj) si Buzau, precum si doua unitati de productie a pavajelor din beton, la Bolintin-Vale (judetul Giurgiu) si Teius (Alba). Wienerberger Romania a incheiat anul 2015 cu vanzari totale de 168,7 milioane de lei (circa 38 milioane de euro), in crestere cu 18,2% fata de nivelul de 142,7 milioane de lei din 2014.
 
 
RAWLPLUGSISECAMALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
concelex
siniat
quadratum
EDIT-Structural
noark
Acvatot 2019
rigips
Ubitech
viarom
MAKITA
CDS
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
ness project

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
top 500
econet
ROGBC 2016
ef-de-n

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander