Agenda Constructiilor
Vineri, 24 Octombrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Sustenabilitate - Oportunitati strategice in lantul valoric si beneficiile anticiparii CSDDD si EUDR
Oportunitati strategice in lantul valoric si beneficiile anticiparii CSDDD si EUDR
Sustenabilitate & CSR Publicat de AG&F 24 Oct 2025 10:27
Globalizarea, complexitatea tot mai mare a aprovizionarii si diversificarea portofoliilor de produse au amplificat riscurile la nivelul lanturilor valorice, care pot fi perturbate de dispute comerciale, crize regionale sau schimbari climatice. In acest context, accentul strategic se muta tot mai mult de la simpla eficienta la rezilienta lanturilor de aprovizionare, respectiv capacitatea de a functiona durabil, de a face fata riscurilor si de a se recupera rapid. O astfel de abordare consolideaza increderea clientilor si a partenerilor din intregul ecosistem economic.
 
Un nou cadru european: EUDR si CSDDD
Noile reglementari europene privind mediul, aspectele sociale si guvernanta corporativa reprezinta un catalizator pentru transformarea lanturilor de aprovizionare globale, iar companiile care se aliniaza din timp la acestea pot deveni mai reziliente, sustenabile si competitive.
Regulamentul UE privind produsele care nu implica defrisari (EUDR 2023/1115) si Directiva privind diligenta in materie de durabilitate pe lantul de aprovizionare (CSDDD 2024/1760) sunt piloni ai acestui cadru legislativ menit sa intareasca responsabilitatea corporativa pe intreg lantul valoric.
 
EUDR – combaterea defrisarilor prin trasabilitate
EUDR are ca scop limitarea defrisarilor la nivel mondial, reglementand comertul cu marfuri cu risc ridicat, precum bovine, cacao, cafea, ulei de palmier, soia si lemn, dar si produse derivate.
Companiile care opereaza pe piata europeana vor fi obligate sa efectueze analize riguroase de diligenta pentru a demonstra ca lanturile lor de aprovizionare nu sunt implicate in procese de defrisare. Verificarea originii si a sustenabilitatii materiilor prime se va baza pe tehnologii avansate de monitorizare, inclusiv imagistica prin satelit si date de geo-localizare.
Ca regulament european, EUDR se aplica direct in toate statele membre. Intrarea in vigoare este programata pentru 30 decembrie 2025 pentru companii mari si medii, respectiv 30 iunie 2026 pentru companii mici. Totusi, firmele mici integrate in lanturile valorice ale marilor companii vor trebui probabil sa adopte cerintele mai devreme, pentru a ramane competitive si eligibile ca furnizori.
Evaluarea dependentelor de regiuni cu risc ridicat va permite ajustari strategice care reduc vulnerabilitatile si, implicit, costurile. In acelasi timp, analizele detaliate pot dezvalui noi oportunitati pentru adoptarea de practici durabile si optimizarea resurselor.
 
CSDDD – integrarea factorilor ESG in operatiuni
In completare, CSDDD obliga companiile sa implementeze procese de diligenta riguroase, integrand factori etici, sociali si de mediu in toate nivelurile operationale. Directiva, intrata in vigoare la 25 iulie 2024, trebuie transpusa in legislatia nationala pana la 26 iulie 2027, urmand o aplicare etapizata incepand cu 2028 si deplina la 26 iulie 2029.
Desi initial vizeaza companiile mari, se estimeaza ca intreprinderile mici si mijlocii vor resimti presiuni crescande din partea clientilor, partenerilor si investitorilor pentru a se alinia voluntar la aceste standarde.
 
Beneficii strategice pentru companiile proactive
Aderarea timpurie la cerintele EUDR si CSDDD nu reprezinta doar o obligatie legala, ci o oportunitate strategica pentru companii. Printre beneficiile majore se numara:
• Certitudine si predictibilitate juridica, prin alinierea la un cadru legal unitar la nivelul UE.
• Cresterea rezilientei operationale, prin reducerea riscurilor si imbunatatirea capacitatii de reactie la schimbarile pietei.
• Consolidarea increderii clientilor, angajatilor si investitorilor, prin asumarea unor practici etice si sustenabile.
• Acces imbunatatit la finantare si inovatie, datorita interesului crescut pentru investitii responsabile (ESG).
• Avantaje competitive pe pietele internationale, prin alinierea la standarde globale de sustenabilitate.
 
Sanctiuni
Nerespectarea cerintelor impuse de EUDR si CSDDD poate atrage sanctiuni semnificative, atat financiare, cat si reputationale. Autoritatile competente din statele membre UE vor avea responsabilitatea de a monitoriza conformitatea si de a aplica masuri corective, inclusiv:
• Amenzi administrative proportionale cu gravitatea incalcarii, care pot ajunge pana la un procent semnificativ din cifra de afaceri anuala.
• Confiscarea produselor care nu respecta cerintele de trasabilitate sau care provin din surse implicate in defrisari ilegale.
• Suspendarea accesului pe piata UE, in cazul companiilor care nu pot demonstra diligenta necesara sau care ignora obligatiile legale.
• Obligatia de remediere, inclusiv compensarea comunitatilor afectate sau refacerea mediului degradat.
• Impact reputational, prin publicarea numelor companiilor sanctionate, ceea ce poate afecta relatiile comerciale si increderea investitorilor.
In cazul CSDDD, sanctiunile vor fi stabilite de fiecare stat membru in procesul de transpunere, dar se preconizeaza un cadru armonizat care sa asigure eficienta si echitatea aplicarii. Companiile care ignora obligatiile de diligenta pot fi trase la raspundere civila pentru prejudiciile cauzate de partenerii din lantul valoric.
In concluzie, implementarea cerintelor EUDR si CSDDD nu trebuie privita doar ca o obligatie legala, ci ca o oportunitate de transformare strategica. Companiile care adopta proactiv aceste reglementari vor beneficia de o pozitionare mai solida pe piata, vor reduce riscurile operationale si vor atrage parteneri si investitori interesati de sustenabilitate. Pe termen lung, conformarea devine un avantaj competitiv, iar investitiile in trasabilitate, etica si guvernanta vor contribui la succesul durabil al afacerii.
 
 
***
Autoare: Ecaterina Elena Boca - Senior Manager in ESG Consulting Services si Andra Iliescu - Deputy Manager Sustainability (ESRS, EUDR) la PWC Romania.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesALLBIMBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
SEPTEMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 193 (September 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EURO BUILD
noark
TECNIC
concelex
theda mar
Arduro
Ubitech
ERBASU CONSTRUCT
Eco Garden Construct
DRS
Daikin
MCA
leviatan
KADRA
GEWISS
SIGM
MAKITA
quadratum
CDS
BogArt
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
Daikin
ELECTROGRUP
strabag nivel 1
AED
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor