Miercuri, 06 Mai 2026

ANL va construi peste 5.000 de locuințe până la finalul anului 2030

07_04_anl_plan_constructii_1Cu un buget de peste 196 milioane de lei alocat pentru 2026 pentru construcția de locuințe și investiții totale în derulare de aproximativ 3 miliarde lei, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) gestionează la nivel național sute de proiecte, de la locuințe pentru tineri până la locuințe de serviciu și sociale, pentru comunitățile de romi. Ritmul de execuție rămâne susținut, cu circa 2.600 de unități în construcție și alte câteva mii în pregătire, în timp ce obiectivele pentru următorii ani vizează accelerarea livrărilor și extinderea programelor. În paralel, ANL mizează pe digitalizare, eficientizarea proceselor și consolidarea parteneriatelor cu autoritățile locale și sectorul construcțiilor.
ANL este o instituție de interes public care derulează programe naționale de construcții locuințe și care funcționează sub coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Activitatea curentă a Agenției constă, în principal, în promovarea și dezvoltarea, la nivel sectorial și național, a programelor guvernamentale privind construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii; locuințe de serviciu; locuințe sociale pentru comunitățile de romi. În acest interviu, directorul general Ionel Emanuel Oproiu detaliază direcțiile strategice ale instituției și perspectivele de dezvoltare pentru perioada 2026-2030.

- Care este valoarea estimativă a bugetului de care dispune ANL în 2026 și ce fonduri vor fi alocate pentru investiții?
- Pentru anul 2026 au fost alocate 196,28 milioane de lei pentru cele trei programe guvernamentale de construcții locuințe implementate de ANL la nivel național, respectiv: locuințe pentru tineri, destinate închirierii (180,28 milioane de lei), locuințe de serviciu (15 milioane de lei) și locuințe sociale pentru comunitățile de romi (un milion de lei).

06_05_anl-investitii-imobiliare-2026_2

- Câte locuințe sunt în construcție prin ANL la nivel național? Câte au fost puse pe piață în 2025 și ce obiective aveți pentru anul 2026, dar și pentru anii următori, 2027-2030?
- În anul 2025 au fost finalizate și predate autorităților publice locale 715 locuințe pentru tineri. În prezent, prin cele trei programe guvernamentale de construcții locuințe implementate de ANL, sunt în curs de derulare 185 proiecte, repartizate la nivelul întregii țări (municipii, orașe, comune).
Cu privire la valoare totală de investiție a proiectelor, precizăm că reprezintă circa 3 miliarde lei, în prezent. Conform prevederilor legale, această valoare se definitivează după finalizarea lucrărilor, în funcție de evoluția indicilor de ajustare a prețului contractului. La această dată, ANL are în curs de execuție circa 2.600 de unități locative, incluse în programele guvernamentale de construcții, precum și alte circa 2.900 de locuințe în diverse stadii pregătitoare - elaborarea documentațiilor tehnico-economice, organizarea procedurilor de achiziție publică etc.).
Pentru anul 2026, se preconizează finalizarea a circa 1.000 de locuințe, iar pentru perioada 2027-2030 a altor aproximativ 4.000 de unități locative.

- Ce caracteristici au proiectele de construcții de locuințe dezvoltate de ANL?
- Proiectele implementate de ANL respectă normativele de proiectare în domeniu, inclusiv cele aplicabile clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, al căror consum de energie este aproape de zero (NZEB). În ceea ce privește caracteristicile imobilelor propuse a se edifica, precizăm că ANL, a promovat în ultimii ani, soluții arhitecturale moderne, cu utilizarea unor materiale de finisaje de calitate superioară.

06_05_anl-investitii-imobiliare-2026_3

- Ce prevede strategia de dezvoltare a Agenției pentru intervalul 2026-2030? Ce obiective aveți la nivelul ANL în această perioadă?
- ANL va continua identificarea și centralizarea necesităților, pe plan local, pentru edificarea de locuințe prin programele guvernamentale implementate. Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, rămâne în continuare prioritar, având în vedere cererea foarte mare din partea autorităților publice locale pentru aceste tipuri de proiecte. La această dată sunt înregistrate cereri, în cadrul agenției, pentru circa 14.500 locuințe, pe lângă cele aproximativ 5.500 unități locative aflate, în prezent, în diverse stadii de execuție sau de promovare.
Derularea cu succes a programelor de construcții de locuințe este strâns legată de colaborarea eficientă cu autoritatea coordonatoare, respectiv MDLPA, cu autoritățile publice locale, care identifică necesitatea unor astfel de investiții la nivel de comunitate, și cu firmele de proiectare și de construcții partenere în aceste proiecte. Ne propunem pentru perioada următoare o creștere a numărului de investiții la nivel național și accelerarea ritmului de execuție a lucrărilor. La nivelul Agenției se implementează măsuri privind simplificarea fluxului de lucru, digitalizarea și perfecționarea profesională continuă a angajaților.

06_05_anl-investitii-imobiliare-2026_4

– Cum funcționează programele guvernamentale de locuințe derulate prin ANL și care sunt mecanismele prin care acestea răspund nevoilor diferitelor categorii de beneficiari?
- Programele guvernamentale de construcții de locuințe sunt aprobate de Guvern, la propunerea MDLPA, iar implementarea lor este realizată prin intermediul ANL, în baza solicitărilor venite din partea autorităților publice locale. Cel mai amplu dintre acestea, programul de locuințe pentru tineri destinate închirierii, se adresează persoanelor cu vârste între 18 și 35 de ani, care nu își permit accesul la piața liberă a locuințelor, dar pot beneficia de o repartiție inclusiv în termen de până la 60 de luni după depășirea pragului de vârstă. Locuințele realizate rămân în proprietatea privată a statului, fiind administrate la nivel local, iar chiria este stabilită diferențiat, în funcție de veniturile beneficiarilor, măsură introdusă pentru a sprijini echitatea socială. Pentru a reduce dezechilibrele teritoriale, cadrul legislativ a fost adaptat prin introducerea unor criterii de prioritizare a investițiilor, actualizate periodic în funcție de nevoile din teritoriu. În același timp, fondurile rezultate din închirierea sau vânzarea locuințelor sunt reinvestite în dezvoltarea de noi proiecte, asigurând astfel sustenabilitatea programului.
Complementar, programul de locuințe de serviciu vizează asigurarea unui fond locativ pentru funcționari publici și angajați ai instituțiilor publice, aceste imobile fiind în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și nefiind destinate vânzării. În perioada 2016-2025, prin acest program au fost livrate 384 de unități locative. Totodată, componenta socială este completată de programul-pilot destinat comunităților de romi, care urmărește îmbunătățirea accesului la locuințe decente prin dezvoltarea a circa 300 de unități la nivel național. În intervalul 2015-2025, au fost finalizate 239 de locuințe în cadrul acestui program, reflectând o direcție clară de intervenție în sprijinul incluziunii sociale.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie