Într-un context internațional marcat de reconfigurări strategice, județul Brașov se impune ca beneficiar al investițiilor de apărare și infrastructură din România, demonstrând o reziliență remarcabilă în fața provocărilor economice. Cu un buget de 120 de milioane de euro din fonduri SAFE alocate pentru noua fabrică de pulberi Rheinmetall-Pirochim și proiecte de infrastructură județeană ce depășesc 53 milioane de euro, Brașovul tranzitează de la statutul de centru regional la cel de nod strategic european. Acestea au fost principalele concluzii ale evenimentului "Brașov Real Estate Roundtable", organizat astăzi la Brașov de Asociația Romania Property Club.
În domeniul imobiliar cele mai mari proiecte își continuă dezvoltarea, în timp ce nume noi de investitori tatonează intrarea pe piața din Brașov. AFI România continuă lucrările la componenta de birouri a proiectului din Brașov: cu o suprafață de 12.000 mp, nouă clădire va fi livrată în T2 2027. Hagag Development europe și One United Properties și-au anunțat intenția de a dezvolta noi proiecte imobiliare în Brașov.
PUG Brașov 2026: stadiul actual și termenul de finalizare
Prezent la eveniment, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a vorbit despre stadiul in care se află elaborarea PUG-ului: "A existat o echipă extinsă - un consorțiu de specialiști care a «resuscitat» PUG-ul, noua echipa a reluat etapele și a făcut corecturile necesare, pentru că varianta inițială conținea multe erori. Sper ca se va încadra în termenul final - sfârșitul lunii august 2026. În colaborare și cu instituțiile guvernamentale, ne dorim să urgentăm adoptarea și implementarea PUG-ului, acesta fiind documentul care va sta la baza dezvoltarii Brașovului timp de 20-30 de ani de-acum încolo", a afirmat George Scripcaru.
Având în vedere evenimentele internaționale de la începutul anului până în prezent, este evident că proiectele de apărare devin investiții strategice. Joint venture-ul de jumătate de miliard de euro Rheinmetall - Pirochim Victoria pentru una din cele mai moderne fabrici de pulberi pentru muniție reprezintă un proiect de amploare. România va contribui la investiție cu 120 de milioane euro din fonduri SAFE. Investiția va crea aprox. 700 de locuri de muncă, producția urmând să înceapă, conform estimărilor, în jurul anului 2027. Se urmărește securizarea producției locale de muniție pentru România și aliații NATO, reducând dependența de importuri. Consiliul Județean Brașov pregătește reabilitări majore și modernizare de drumuri județene, valoarea de execuție a acestor proiecte fiind de 268 milioane de lei în 2026 (peste 53 milioane euro). Alte proiecte de infrastructură urbană aflate pe lista de priorități ale autorităților locale din Brașov sunt configurarea a 16 km de benzi dedicate transportului public sau proiecte de renovare energetică a clădirilor.
Piața terenurilor în Brașov 2026: prețuri și tendințe pe zone
Piața terenurilor de la poalele Tâmpei trece printr-un proces de recalibrare. Dacă în anii trecuți viteza era cuvântul de ordine, în 2026, cuvântul cheie este siguranța. Modificările legislative recente (Legea Nordis) au impus un nou ritm: tranzacțiile în trei pași. Această schimbare a temperat elanul speculativ, dar nu a clătinat prețurile, conform companiei de consultanță locală, The Seller & Partners. În nucleul urban Brașov interior sunt cele mai mari prețuri cu un varf pe zonele semi-centrale unde terenurile ating un pret intre 250-700 in functie de CUT-ul terenului si stadiul autorizarii. Zonele Limitrofe (Inel 1 - Cristian, Ghimbav, Sânpetru, Harman) reprezintă 'motorul' actual. Creșterea de 10% pe segmentul de case individuale confirmă migrația către suburbii verzi. Prețurile aici s-au stabilizat între 80-200 EUR/mp, oferind un randament atractiv pentru dezvoltările de tip low-density. Segmentul Industrial (Inel 1 & 2) rămâne constant și pragmatic. Cu prețuri între 45-70 EUR/mp în zone precum Cristian, Râșnov,Vulcan, Codlea, respectiv zona de Vest a Brașovul, își menține statutul de hub logistic major.
Prețuri locuințe Brașov: +9% anual și 2.695 euro/mp în 2026
Prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi scoase la vânzare în Brașov a ajuns, la finele lunii februarie, la 2.695 euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, reprezentând o creștere anuală de 9%.
Brașovul este o piață de birouri emergentă, cu un stoc total de 155.000 mp și proiecte viitoare în curs de dezvoltare de încă 21.000 mp. În privința chiriilor pentru spațiile de birouri din Brașov, acestea variază între 11 și 15 euro/ mp, lunar, pentru clădirile de clasa A și până în 10 euro/mp, lunar, pentru cele din clasa B, conform datelor de la iO Partners. Cei mai mari chiriași de birouri din Brașov provin din zona de IT și telecomunicații, cu o pondere de aproape 60% în volumul tranzacțiilor, fiind urmați de serviciile profesionale și BPO, cu 18%.
O zonă cunoscută în mod tradițional pentru istoricul său industrial, Brașovul este al patrulea hub la nivel național, după București, Timișoara și Ploiești, cu un stoc total de aproximativ 480.000 mp, fiind zona centrală de interes a țării. Conform iO Partners, chiriile pentru spațiile industriale și logistice de clasă A din Brașov variază între 4,1 si 4,5 euro pe mp pe lună, în funcție de suprafețe și durata contractului. Marii chiriași de spații industriale din Brașov reflectă profilul industrial al zonei. Astfel, industria auto (piese auto) reprezintă aproximativ 50% din cererea multianuală, fiind urmată de producția ușoara (22%), sectorul logistic (15%) și de retail & bunuri de larg consum (6%). VGP, care găzduiește deja un portofoliu impresionant de chiriași dintr-o gamă largă de industrii, precum auto, farmaceutică, distribuție și producție, are în lucru o nouă hală de 35.000 mp.
Sursă: Est Hospitality
Investiții hoteliere Brașov 2026-2028: 811 camere și branduri internaționale
În ciuda scăderii ușoare a numărului de turiști din 2025, pipeline-ul de dezvoltare hotelieră rămâne unul puternic: 811 camere noi afiliate unor branduri internaționale sunt în dezvoltare în perioada 2026-2028. Cele mai așteptate intrări sunt cele de cinci stele - Hyatt (fostul ARO Palace) și Kempinski cu noua dezvoltare din Poiana Brașov.
În timp ce stocul de centre comerciale al Brașovului a rămas constant, de aproximativ 140.000 mp (fiind dominat de cele două mari proiecte – Coresi și AFI), atenția investitorilor s-a mutat către proximitate și noile aglomerări urbane. Strategia actuală a investitorilor este targetarea zonelor cu densitate populațională ridicată. Nu se mai caută „vadul” general, ci comunitatea specifică. Proiectele noi sunt amplasate la intersecția fluxurilor de navetă între cartier și centrul de business, transformând retailul într-un serviciu de proximitate esențial. În ceea ce privește chiriile, acestea se situează între 30-40 euro/mp pentru centre comerciale, 10-30 euro/mp pentru spații stradale, respectiv 8,5-9 euro/mp pentru parcurile de retail, conform iO Partners.
De la creșterea susținută a prețurilor rezidențiale, la expansiunea turistică și industrială, și până la investițiile strategice în apărare și infrastructura publică în modernizare, județul oferă un profil atractiv pentru investitorii cu viziune pe termen mediu și lung. Brașovul este o piață cu fundații solide, unde capitalul serios găsește atât stabilitate, cât și potențial real de creștere.




