Joi, 02 Aprilie 2026

Cornel & Cornel Topoexim: Digitalizare și date spațiale, direcții strategice de dezvoltare

02_04_cornel-topoexim-digitalizare-date-spatiale_1Cornel & Cornel Topoexim (CCT), companie activă pe piața serviciilor de topografie, cadastru și management al datelor spațiale, a încheiat anul 2025 cu rezultate financiare similare celor din 2024, rămânând stabilă într-un context economic volatil. Pentru 2026, Cornel Păunescu, directorul genera al companiei, estimează o evoluție comparabilă în ceea ce privește cifra de afaceri, profitabilitatea și numărul de angajați, mizând pe contractele deja semnate cu instituții publice și companii din domenii precum infrastructura, energia sau administrația locală. Totodată, CCT urmărește extinderea activităților pe segmentul aplicațiilor GIS, pe fondul cererii tot mai mari pentru digitalizarea datelor teritoriale.

- Ce așteptări aveți de la anul 2026, având în vedere contextul economic și fiscal provocator, dar și tensiunile geopolitice regionale?
- Considerăm că anul 2026 este unul destul de greu de traversat, din cauza condițiilor economice dificile prin care trece România. Având în vedere și conflictele armate care tind să escaladeze, considerăm că inclusiv economia europeană va fi afectată. Totuși, în acest moment avem contracte semnate care ne permit să trecem cu bine anul 2026.

- La ce proiecte lucrați și ce tehnologii și echipamente folosiți în proiecte?
- Așa cum am subliniat, avem contracte în derulare. Clienții noștri sunt ANCPI, CNAIR, CFR Infrastructură, OMV Petrom SA, precum și administrații locale. Contractele sunt în desfășurare iar termenele diferă funcție de avizele și verificările necesare. Termenele de execuție sunt pentru unele anul acesta iar pentru cele cu perioade lungi, peste 4 ani.
Lucrăm doar pentru clienții la care câștigăm licitații. În prezent, se cer cu preponderență exproprieri pentru infrastructură, cadastru sistematic și aplicații GIS.
Ca tehnologii, folosim GNSS RTK, drone, fotogrammetrie, LiDAR/scanare 3D, care ajută la creșterea preciziei produsului. Timpul de execuție nu se majorează substanțial decât la teren, în schimb norul de puncte necesită timp mai îndelungat de prelucrare și extragere a datelor.

- Cum vă adaptați cerințelor tot mai stricte de documentație și conformitate?
- Legea nr. 7/1996, care guvernează activitatea cadastrală și topografică din România, a fost modificată chiar și de mai multe ori într-un an. Este foarte dificil să activezi în asemenea condiții. De asemenea, verificarea documentațiilor de către OCPI și primării este discreționară, în sensul că nu ține cont de normative, ci de bunul plac.

- Cum a evoluat activitatea companiei în 2025 și ce estimări aveți pentru 2026?
- Cifra de afaceri din 2025 a fost aproape identică cu cea din 2024. Pentru anul 2026, încercăm să ne menținem un nivel stabil al rezultatelor, cu aceeași profitabilitate și același număr de angajați. Totodată, în acest an am dori să dezvoltăm mai mult compartimentul de GIS, având în vedere nevoile administrației centrale și locale de digitalizare și de informații certe.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie