Diferența dintre litera normelor și realitatea din teren rămâne una dintre cele mai sensibile probleme în monitorizarea geotehnică, iar consecințele ei se văd direct în siguranța și performanța construcțiilor. În cadrul campaniei "Expert Corner - De la Normă la Practică", derulată de APMGS, Alexandru Capanistei, reprezentantul Geofor Proiect și specialist în investigații și monitorizare geotehnică, explică unde apar cele mai frecvente rupturi: de la ignorarea parametrilor esențiali de stare și deformabilitate în faza de proiectare, până la transformarea cerințelor din P130/2025 într-un simplu exercițiu de conformare formală. Interviul scoate în evidență rolul critic al studiului geotehnic ca bază pentru o monitorizare relevantă, dar și necesitatea unor livrabile de laborator structurate, capabile să susțină decizii reale, nu doar să bifeze cerințe. În lipsa acestei abordări integrate, monitorizarea riscă să rămână generică, departe de principiile de gestionare a riscului pe care ar trebui să le urmeze.
- În activitatea de laborator geotehnic, ce parametri măsurați sunt cel mai frecvent ignorați sau minimalizați în etapa de proiectare a sistemelor de monitorizare geotehnică?
- În etapa de proiectare a sistemelor de monitorizare geotehnică sunt minimalizați cel mai des nu parametrii de rezistență, ci parametrii de stare și de deformabilitate: umiditatea naturală, gradul de saturare, compresibilitatea, permeabilitatea și, unde este cazul, potențialul de colaps la umezire sau de umflare-contracție. În practică, se caută prea des "parametrul frumos" și prea rar indicatorul reprezentativ pentru starea critică.
- Există o diferență semnificativă între cerințele normative din P130/2025 privind investigațiile preliminare și ce solicită efectiv beneficiarii sau proiectanții? Cum se manifestă această diferență?
- Da, diferența este reală. Spiritul normei cere monitorizare gândită din logica riscului: ce urmărești, de ce urmărești, unde măsori, cât de des și ce faci când apar depășiri; însă, în practică, se ajunge frecvent la conformare formală: senzori puțini, raport periodic și bifă, și de aici apare ruptura dintre normă și realitate.
- Cum influențează calitatea studiului geotehnic alegerea senzorilor și frecvența de măsurare într-un sistem de monitorizare - există o legătură directă care să fie recunoscută de echipele de proiectare?
- Din punctul meu de vedere, legătura nu este directă în sensul că studiul geotehnic stabilește senzorii sau frecvența; acestea se definesc în mod corect în Proiectul geotehnic și în Proiectul de monitorizare geotehnică. Studiul geotehnic este însă baza indispensabilă: definește modelul terenului, condițiile hidrogeologice și mecanismul probabil. Dacă această bază este slabă, monitorizarea devine generică; dacă este corectă, monitorizarea poate fi țintită. Influența este, deci, indirectă, dar esențială.
- Ați întâlnit situații în care rezultatele de laborator au contrazis semnificativ predicțiile din faza de proiectare a sistemului de monitorizare? Cum s-a gestionat acea discrepanță?
- Da, am întâlnit situații în care rezultatele de laborator nu au coincis cu comportarea din teren. De regulă, cauza nu este laboratorul în sine, ci diferența de stare: proba nu mai reproduce terenul, regimul de apă s-a modificat sau parametrul a fost folosit în alt mecanism decât cel real. Corect se gestionează prin reinterpretare și recalibrare, nu prin alegerea convenabilă a unei singure valori.
- Ce document livrabil ar trebui să producă un laborator geotehnic astfel încât să fie cu adevărat util echipei de monitorizare - nu doar un raport de conformare cu ștampilă?
- Livrabilul util nu ar trebui să se oprească la buletine și raport descriptiv. Laboratorul ar trebui să livreze un set de informații structurate, în principal tabelar, din care să poată fi definite pragurile și programul de monitorizare. În forma minimă, acesta ar trebui să includă: un tabel cu unități geotehnice și parametrii relevanți; un tabel corelat între strat, mecanism, parametru și tipul de senzor; valori de referință; praguri de atenție, avertizare și alarmare; frecvențe de măsurare în funcție de etapă; precum și acțiunile necesare în cazul depășirii acestor praguri, împreună cu responsabilitățile aferente.
Pragurile finale se stabilesc în proiectul de monitorizare, dar fără această structurare, laboratorul oferă doar date, nu suport real pentru decizie.
