Într-o industrie care, la nivel global, rămâne una dintre cele mai lente în adoptarea noilor tehnologii, Leviatan Group a ales un drum diferit. Cu o viziune clară asupra digitalizării, o abordare integrată a proiectelor și o cultură centrată pe inovație, grupul fondat de Cătălin Podaru a reușit să transforme tehnologia dintr-un instrument complementar într-un factor structural de performanță.
De la viziune la performanță
Leviatan Group reunește companiile Leviatan Design, Ubitech Construcții, eConfaire Immersive Design și Copraag Entrepreneur, într-un ecosistem integrat de proiectare, execuție, mentenanță și R&D. Ceea ce diferențiază grupul nu este doar portofoliul de proiecte complexe, de la infrastructura militară NATO la spitale, ci felul în care acestea sunt realizate.
Tehnologia se află în centrul modului în care specialiștii Leviatan construiesc performanța. Pentru aceștia, adoptarea tehnologiilor de ultimă generație reflectă o direcție strategică susținută prin rezultate concrete și printr-o viziune clară asupra performanței.
"Următoarea mare transformare în construcții va veni din convergența tehnologiilor, de la software și Physical AI la Mixed Reality și Vision Language Models. Credem cu tărie în adopția noilor tehnologii pentru că am văzut rezultatele pe care le generează: mai multă eficiență, o calitate superioară a proiectelor și un nivel mai ridicat de performanță. În același timp, le oferă oamenilor mai multă satisfacție în munca pe care o fac", afirmă Cătălin Podaru, Fondator și CEO Leviatan Group.

Convergența tehnologiilor conturează deja un nou standard în construcții - unul în care performanța înseamnă mai multă eficiență, mai multă precizie și o capacitate mai mare de a răspunde inteligent complexității fiecărui proiect.
Echipamentele de ultimă generație precum ochelarii de Mixed Reality HoloLens 2, scanerul NavVis VLX 2 sau drona DJI Matrice 300 RTK fac parte din fluxurile reale de lucru ale grupului. În paralel, toate fluxurile de date și instrumentele de inteligență artificială sunt gestionate unitar prin AIM (Artificial Intelligence Management), un obiectiv strategic de dezvoltare care îi ajută pe oameni să lucreze mai eficient și să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat: creație, inovație și valoare adăugată.
Abordare integrată în proiectele de construcții
La Leviatan Group, proiectele de construcții sunt realizate într-un sistem coerent în care proiectarea, execuția și tehnologia contribuie la același rezultat. Această filozofie se reflectă în modul în care sunt gestionate proiectele de infrastructură spitalicească, unde arhitectura, instalațiile, fluxurile medicale și cerințele de siguranță trebuie să funcționeze unitar. Printr-o abordare bazată pe BIM și procese Design & Build, fiecare element este corelat, verificat și optimizat încă din fazele incipiente.
Valoarea reală a proiectelor grupului nu se oprește odată cu recepția lucrărilor de construcții. Leviatan Group mizează pe conceptul de Digital Twin holistic, care aduce într-o singură interfață informațiile din teren, istoricul, specificațiile și datele necesare pentru operare și mentenanță. Este un instrument real de asset management care ajută beneficiarii să intervină rapid, să controleze costurile și să administreze clădirea inteligent pe termen lung. Pentru că, așa cum subliniază echipa grupului, o clădire valoroasă nu este doar cea care arată bine la predare, ci cea care funcționează bine și peste 10, 20 sau 50 de ani.
Oamenii în centrul transformării digitale
Dacă în multe organizații adopția tehnologică rămâne un proiect de R&D, la Leviatan Group aceasta a devenit parte din activitatea cotidiană. Grupul investește constant în AI literacy, iar specialiștii au integrat deja instrumente de inteligență artificială în fluxurile zilnice de lucru, până la punctul în care eliminarea unuia dintre aceste instrumente ar afecta imediat activitatea.
"Inteligența artificială susține direct productivitatea, viteza de execuție și performanța. Adevărata miză este ca adopția să nu rămână doar în zona echipelor de R&D, ci să ajungă în activitatea de zi cu zi, acolo unde generează impact real", subliniază Cătălin Podaru.

Însă tehnologia, oricât de avansată, nu produce schimbare fără oameni pregătiți să o adopte. Tocmai de aceea, abordarea grupului pune accent pe change management, pornind de la convingerea că schimbarea nu se produce instant, ci în timp, pe măsură ce oamenii îi descoperă utilitatea și își construiesc noi obiceiuri de lucru. Proiectele de transformare internă sunt tratate cu aceeași seriozitate ca proiectele de business – cu timp alocat, echipe dedicate, întâlniri recurente și prioritizare reală.
"Acordăm proiectelor de transformare internă aceeași importanță ca proiectelor de business. În mai puțin de patru ani, am ajuns să facem unele lucruri de 4 sau 10 ori mai repede, ceea ce le-a dat oamenilor încredere să privească altfel schimbările care, la început, păreau imposibile", adaugă Cătălin Podaru.
Această abordare face diferența dintre intenție și progres. Transformarea nu avansează prin eforturi ocazionale, ci prin consecvență, asumare și integrarea acestor inițiative în modul real de funcționare al organizației. În momentul în care schimbarea este tratată ca parte din business, nu ca un demers secundar, ea începe să producă efecte vizibile și relevante pe termen lung.
Privind spre viitor: Physical AI și noile generații de roboți
Leviatan Group nu se oprește la optimizarea proceselor, ci se pregătește pentru următorul val de transformare: Physical AI, momentul în care inteligența artificială va trece din zona digitală în cea fizică, prin roboți și sisteme capabile să interpreteze contextul și să execute sarcini complexe în medii reale.
În acest context, miza nu este doar adoptarea unor tehnologii noi, ci construirea unui ecosistem capabil să le susțină – prin date structurate, integrare, infrastructură de calcul și fluxuri coerente de implementare. Pregătirea pentru această convergență presupune pași rapizi și hotărâți, astfel încât inovația să poată fi transformată în aplicabilitate reală.
Un model de dezvoltare bazat pe tehnologie
Într-o piață în care decalajul tehnologic față de țările dezvoltate este adesea invocat ca o barieră, Leviatan Group arată că acest decalaj poate fi recuperat rapid prin adopție reală și consecvență. Cu investiții strategice în automatizare, digitalizare și capital uman, grupul demonstrează că excelența în domeniul construcțiilor ține de viziune, de curaj în adoptarea noului și de respect pentru oamenii care fac schimbarea posibilă.
Într-un viitor tot mai accelerat, tehnologia va susține procesele, dar sensul, încrederea și capacitatea de a construi împreună vor rămâne în mâinile oamenilor. Iar tocmai aceste abilități vor defini relevanța companiilor care vor modela industria construcțiilor de mâine.
Despre Leviatan Group
Leviatan Group, format din companiile Leviatan Design, Ubitech Construcții, eConfaire Immersive Design și Copraag Entrepreneur, oferă soluții integrate de proiectare și execuție, prin intermediul celor mai noi tehnologii. Cu o echipă de peste 280 de specialiști, Leviatan Group este un partener de încredere pentru dezvoltarea și livrarea de proiecte complexe la standarde internaționale. În 2026, grupul de companii a obținut certificarea BSI Kitemark™ pentru BIM în proiectare, execuție și managementul securității informațiilor, acordată de British Standards Institution.




