Grupul grecesc AVAX a semnat un contract cu PPC Renewables pentru proiectarea, construirea și operarea unei noi centrale fotovoltaice în România. Această unitate va avea o capacitate de 275,5 MW, valoarea investiției fiind de 100,2 milioane de euro. Proiectul, care va fi dezvoltat în regiunea vestică a țării, va include toate lucrările necesare pentru conectarea noii unități energetice, prin cabluri subterane de 33 kV, la Stația Centrală de Transformare de 33/33/400 kV.
"Noul acord este al patrulea consecutiv semnat de AVAX cu PPC Renewables și reflectă prezența puternică a AVAX în proiecte energetice mari din Grecia și din străinătate. Un parc fotovoltaic de 525 MW este în curs de construcție în Kozani pentru același client, cu un buget de 173 de milioane de euro, în baza unui contract semnat în aprilie anul trecut", au precizat reprezentanții AVAX.
AVAX este, de asemenea, constructorul mega-centralei pe gaze de la Mintia, cu o capacitate de 1.700 MW. În același timp, PPC Renewables, divizia de energie regenerabilă a grupului grecesc PPC, este în prezent cel mai mare investitor în domeniu din România; în urma unei creșteri organice și a unor achiziții, compania a ajuns la o capacitate instalată de peste 1,3 GW.
Grupul PPC are ca obiectiv dublarea capacității instalate, de la 12,4 GW în 2025 la 24,3 GW în 2030. Acest plan va putea fi concretizat printr-un ritm anual mai rapid de punere în funcțiune de noi proiecte - în urcare de la 1,4 GW la 2,4 GW -, în principal în energie regenerabilă, generare flexibilă și stocare, au anunțat reprezentanții PPC.
Totodată, un plan amplu de investiții este implementat și în alte țări, precum Ungaria, Italia, Bulgaria și Croația, în timp ce Grupul urmărește și pătrunderea pe piețe noi, printre care Polonia și Slovacia. Parcul fotovoltaic de la Kozani (Grecia), de 525 MW, este în curs de construcție, având un buget de 173 milioane de euro, în baza unui contract semnat în aprilie anul trecut.
Potrivit planurilor PPC, până în 2030, 45% din capacitatea instalată a grupului va fi situată în afara Greciei. Mixul energetic va include toate formele moderne de producție (solar, eolian, hidro, gaze naturale) și stocare, asigurândastfel o diversificare geografică și tehnologică.



