La doar trei luni de la demararea lucrărilor, prima dintre cele 15 fundații ale viitorului parc eolian Ansthall a fost finalizată. Întregul proiect va avea o capacitate instalată de 96 MW, urmând a fi construit în județul Galați, printr-o investiție de 150 de milioane de euro. Proiectul Ansthall a fost dezvoltat de compania OX2 și ulterior transferat către HELLENiQ Renewables, în cadrul unei strategii mai ample de investiții în energie regenerabilă.
Compania de construcții Lemacons lucrează la fundația stației electrice 110/220 kw Ansthall, iar Enevo Group va realiza lucrările de instalații.
Potrivit OX2, lucrările avansează într-un ritm susținut, fiind derulate în condiții stricte de siguranță, cu accent pe precizia execuției, coordonarea echipelor și buna organizare a șantierului. Finalizarea primei fundații reprezintă o etapă esențială în implementarea proiectului, având în vedere complexitatea structurii necesare pentru instalarea turbinelor de mare putere.
Fundațiile reprezintă una dintre cele mai importante componente ale infrastructurii unui parc eolian, având rolul de a susține turbine cu dimensiuni și puteri record pentru piața locală. În cazul proiectului Ansthall, acestea sunt proiectate pentru turbine Vestas de circa 6,4 MW/unitate, considerate printre cele mai mari instalate până în prezent în România, cu structuri de peste 200 de metri înălțime.

Finalizarea etapelor de fundații va permite, în perioada următoare, demararea montajului turbinelor, cu livrări programate începând din 2026 și punerea în funcțiune estimată pentru 2027. Acestea vor fi de tip V162-6.4 MW, livrate de Vestas, și beneficiază de un acord virtual pe 12 ani (vPPA) cu Ahold Delhaize, care acoperă peste 50% din producția estimată.
Proiectul va fi realizat pe teritoriul a 8 comune din județul Galați, și anume: Scânteiești, Fârțănești, Cuca, Schela, Cuza-Vodă, Pechea, Rediu și Slobozia-Conachi. Producătorul de turbine Vestas va livra echipamentele începând din trimestrul al doilea al lui 2026, iar comisionarea este estimată pentru trimestrul întâi al anului 2027. Energia verde generată de noul parc, estimată la 312 GWh anual, va putea acoperi consumul de electricitate a peste 50.000 de gospodării. Totodată, proiectul va contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 150.000 de tone pe an, echivalentul emisiilor produse de 75.000 de autoturisme.
La nivel național, portofoliul de proiecte eoliene OX2 aflate în construcție însumează aproximativ 200 MW, incluzând și parcul Ansthall. În paralel, alte proiecte cu o capacitate totală de circa 400 MW sunt estimate să ajungă în faza "ready-to-build" până la finalul anului 2026, potrivit dezvoltatorului.



