Hexing Technologies Europe își extinde activitatea locală în două direcții strategice: producția de echipamente pentru contorizare inteligentă și dezvoltarea soluțiilor de energie regenerabilă comercializate sub brandul LIVOLTEK. În prima jumătate a anului 2026, compania a beneficiat de accelerarea investițiilor în sisteme fotovoltaice și de stocare, susținute prin programe precum RePowerEU, PNRR și AFIR, concomitent cu majorarea producției locale de contoare inteligente. Planurile pentru perioada următoare includ extinderea capacităților de producție și testare, dezvoltarea unui centru regional de instruire, a unui centru demonstrativ și a unei unități de reparații, precum și consolidarea rețelei de parteneri din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Oliviu Burlacu, directorul general al Hexing Europe, explică modul în care transformarea pieței energetice stimulează cererea pentru baterii, sisteme fotovoltaice, contorizare inteligentă și infrastructură de încărcare a vehiculelor electrice.
- Cum a evoluat activitatea companiei în 2025 și în primele 6 luni din 2026 din punct de vedere financiar și operațional?
- Activitatea Hexing Technologies Europe a înregistrat o evoluție pozitivă în primele șase luni ale anului 2026, atât din punct de vedere operațional, cât și comercial. Creșterea a fost susținută în principal de accelerarea investițiilor în energie regenerabilă, stimulate de programe de finanțare precum RePowerEU pentru sectorul rezidențial și PNRR și AFIR pentru segmentul comercial și industrial. În acest context, soluțiile-cheie din portofoliul LIVOLTEK au inclus sistemul AC Coupled, o baterie de stocare compatibilă cu orice invertor existent, adresată proiectelor rezidențiale finanțate prin RePowerEU, precum și sistemul de stocare BESS de 261 kWh, destinat aplicațiilor comerciale și industriale dezvoltate prin PNRR și AFIR. În acest context, am reușit să ne consolidăm poziția pe piața din România prin promovarea unor soluții moderne și competitive din portofoliul LIVOLTEK, adaptate cerințelor actuale ale beneficiarilor și dezvoltatorilor de proiecte.
În paralel, ne-am extins prezența în zona proiectelor comerciale și industriale, furnizând soluții pentru centrale fotovoltaice destinate depozitelor logistice, unităților de producție și exploatațiilor agricole. Pe lângă livrarea echipamentelor, am oferit suport tehnic complet, consultanță în etapa de proiectare și asistență în implementare, contribuind la dezvoltarea unor proiecte eficiente și sustenabile. Rezultatele din prima jumătate a anului confirmă interesul tot mai ridicat al pieței pentru soluțiile de stocare a energiei, sistemele fotovoltaice comerciale și infrastructura energetică inteligentă.
Totodată, activitatea Hexing Technologies Europe în calitate de producător de echipamente pentru smart metering a cunoscut o accelerare semnificativă în 2026. Producția locală de contoare inteligente a crescut puternic, susținută de contractele aflate în derulare cu partenerii noștri din România și de cererea tot mai mare pentru soluții moderne de măsurare și digitalizare a infrastructurii energetice. Această evoluție confirmă consolidarea fabricii Hexing Europe ca centru important de producție și furnizare pentru piața locală.

- Ce investiții ați realizat recent sau aveți în plan pentru extinderea capacităților, diversificarea portofoliului și eficientizarea operațională?
- În ultima perioadă, am realizat investiții importante în extinderea capacităților de producție și testare din cadrul Hexing Europe. Am dezvoltat liniile de producție dedicate echipamentelor de smart metering, crescând astfel capacitatea de livrare pentru proiectele aflate în derulare și cele viitoare. Totodată, am extins capacitatea laboratorului nostru de metrologie, unul dintre cele mai performante din România, pentru a susține volume mai mari de testare și verificare metrologică, în conformitate cu cele mai înalte standarde de calitate. În ceea ce privește planurile de dezvoltare pentru energia inteligentă, ne propunem să consolidăm poziția Hexing Europe și LIVOLTEK ca hub regional pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est prin dezvoltarea unui centru regional de training, a unui demo center și a unui repair center dedicate soluțiilor Hexing si LIVOLTEK. Aceste investiții vor contribui la creșterea nivelului de suport tehnic oferit partenerilor și la reducerea timpilor de răspuns pentru piețele din regiune.
- Care sunt principalele provocări cu care vă confruntați în acest sector din perspectivă legislativă, logistică, a forței de muncă, aprovizionării și concurenței?
- Principala provocare pe care o observăm în această perioadă este ritmul accelerat de transformare a pieței energiei regenerabile din România. Dacă în ultimii ani accentul a fost pus în principal pe instalarea sistemelor fotovoltaice, în prezent se conturează tot mai clar o orientare către soluțiile de stocare a energiei, atât în sectorul rezidențial, cât și în cel comercial și industrial. Această tendință este susținută inclusiv de programele de finanțare, iar conform declarațiilor oficiale, viitoarea ediție a programului Casa Verde este așteptată să includă finanțarea bateriilor de stocare.
În același timp, industria resimte presiunea creșterii costurilor materiilor prime, transportului și operării, ceea ce impune o eficientizare continuă a proceselor și o adaptare atentă a ofertelor comerciale. În acest context, provocarea pentru producători este să rămână relevanți prin adaptarea continuă a portofoliului, dezvoltarea unor soluții performante și oferirea unor pachete competitive, care să răspundă noilor cerințe ale pieței. Pentru Hexing Europe și LIVOLTEK, aceste schimbări reprezintă o oportunitate de dezvoltare, motiv pentru care investim constant în tehnologii, servicii locale și soluții competitive, adaptate noilor cerințe ale pieței.

- Aveți în vedere parteneriate strategice sau extinderea pe piețe externe în viitorul apropiat? În ce direcții urmăriți dezvoltarea?
- Da, extinderea regională reprezintă una dintre direcțiile strategice de dezvoltare ale companiei. În prezent, avem deja parteneriate consolidate în 7 țări din Europa Centrală și de Sud-Est și continuăm să dezvoltăm această rețea prin identificarea unor noi distribuitori, EPC-uri și parteneri locali. Obiectivul nostru este să consolidăm prezența atât în domeniul smart metering, unde beneficiem de experiența și capacitățile de producție ale Hexing Europe, cât și în sectorul energiei regenerabile, prin extinderea portofoliului LIVOLTEK, care include sisteme fotovoltaice, soluții de stocare a energiei, stații de încărcare pentru vehicule electrice și sisteme inteligente de management al energiei. Ne dorim să construim parteneriate solide și pe termen lung cu distribuitori, companii EPC, dezvoltatori și integratori de sisteme, oferindu-le valoare adăugată prin suport tehnic local, programe de instruire, consultanță comercială și servicii post-vânzare. Filosofia noastră este aceea de a sprijini dezvoltarea partenerilor noștri, nu de a concura cu ei. În calitate de producător, rolul nostru este să le punem la dispoziție tehnologii fiabile, suport specializat și instrumentele necesare pentru a-și dezvolta propriile afaceri și pentru a implementa cu succes proiecte pe piețele locale.
În perioada următoare vom continua să ne extindem rețeaua de distribuție și colaborare pentru toate liniile de business ale grupului. În domeniul smart metering, Hexing dezvoltă și produce contoare inteligente pentru energie electrică, soluții complete AMI (Advanced Metering Infrastructure), sisteme pentru automatizarea și digitalizarea rețelelor de distribuție electrica, C&I power distribution, soluții dedicate utilităților dar si contoare inteligente pentru gaz. În sectorul energiei regenerabile, prin brandul LIVOLTEK, oferim un portofoliu complet de invertoare fotovoltaice, sisteme de stocare a energiei pentru aplicații rezidențiale și comerciale, soluții BESS, stații de încărcare pentru vehicule electrice și platforme inteligente de management și monitorizare a energiei. Totodată, prin brandul ZLINK, dezvoltăm soluții inteligente pentru managementul apei, inclusiv contoare ultrasonice de apă și tehnologii IoT dedicate utilităților și proiectelor de tip smart city. Prin dezvoltarea acestor linii de business și extinderea rețelei de parteneri, ne propunem să contribuim la digitalizarea infrastructurii de utilități și la accelerarea tranziției energetice în Europa Centrală și de Sud-Est.
- Cum influențează dezvoltările rezidențiale, comerciale și logistice cererea pentru sisteme fotovoltaice? Colaborați direct cu dezvoltatori sau constructori?
- Până în prezent, observăm un interes tot mai ridicat pentru integrarea soluțiilor de energie regenerabilă în proiectele logistice, în special în cazul depozitelor și centrelor de distribuție, segment în care avem deja proiecte implementate. Cererea este în creștere și din partea facilităților comerciale și industriale, unde sistemele fotovoltaice contribuie la reducerea costurilor operaționale și la creșterea independenței energetice. În același timp, sectorul construcțiilor rezidențiale începe să includă tot mai frecvent soluții verzi încă din etapa de dezvoltare, iar o parte importantă a solicitărilor primite vizează infrastructura de încărcare pentru vehicule electrice. În această zonă, LIVOLTEK dispune de un portofoliu competitiv de echipamente, inclusiv stații de încărcare rapidă, potrivite atât pentru ansambluri rezidențiale, cât și pentru spații comerciale, parcări și proiecte logistice.

- Ce obiective strategice are compania pentru următoarele 12-24 de luni? Ce perspective și oportunități identificați în dezvoltarea capacităților fotovoltaice?
- Pentru următoarele 12-24 de luni, ne propunem să consolidăm poziția României ca hub regional al Hexing pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, nu doar prin dezvoltarea capacităților proprii, ci mai ales prin extinderea colaborării cu partenerii locali din diferite piețe ale regiunii. Strategia noastră vizează dezvoltarea unor parteneriate solide cu distribuitori, companii EPC, integratori și dezvoltatori, prin intermediul cărora să putem răspunde mai eficient cerințelor specifice fiecărei piețe. Ne dorim să dezvoltăm împreună cu aceștia soluții adaptate nevoilor reale ale clienților, să construim oferte orientate către aplicații concrete și să extindem portofoliul în funcție de particularitățile fiecărei regiuni. În același timp, urmărim creșterea cotei de piață atât pe segmentul rezidențial, cât și pe cel comercial și industrial, prin consolidarea rețelei de parteneri și promovarea unor soluții integrate de producere, stocare și management al energiei. Considerăm că perspectivele pieței sunt foarte bune, în contextul în care investițiile în capacități fotovoltaice și sisteme de stocare vor continua să fie susținute de obiectivele de decarbonizare, de programele de finanțare și de nevoia tot mai mare de independență și eficiență energetică.



