Acționarii SN Nuclearelectrica SA au aprobat, la 12 februarie 2026, decizia finală de investiție în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești. Prin această hotărâre, România marchează cel mai avansat demers la nivel european în dezvoltarea unui proiect SMR și are la bază o serie de condiții suplimentare menite să stabilească un cadru de sprijin și de cooperare solid, la nivel de parteneriate și autorități, în scopul dezvoltării și implementării optime a proiectului.
"SMR Doicești este proiectul prin care România se poziționează pe harta internațională a industriei nucleare, prin know-how și dezvoltarea lanțului de aprovizionare, într-o etapă a tranziției energetice în care, la nivel global și european, reactoarele modulare reprezintă o soluție în asigurarea securității și independenței energetice. Rapoartele internaționale confirmă că portofoliul global SMR a crescut cu 65% din 2021 până la o capacitate planificată de 22 gigawați. Așadar, la nivel global, SMR-urile au devenit o realitate a siguranței în aprovizionare și a decarbonizării: acceptată, dezvoltată, accelerată", a declarat Cosmin Ghiță, directorul general SN Nuclearelectrica SA.
Peste 1.500 de muncitori vor lucra la construcția SMR Doicești
Proiectul SMR Doicești răspunde direct necesităților de securitate energetică și independență energetică, precum și obiectivelor de decarbonizare, conform strategiei asumate de România. Prin intermediul acestuia, vor fi înlocuiți cei 600 MW instalați în fosta termocentrală de la Doicești cu 462 MW energie curată. Vor fi disponibile aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada dezvoltării, din care 200 permanente, 1.500 în timpul perioadei de construcție, 2.300 de locuri de muncă în producția și asamblarea componentelor, la care se adaugă dezvoltarea unei industrii conexe și atragerea de investiții asociate.
"Pentru Nuclearelectrica și pentru România, acest proiect consolidează poziționarea internațională în industria nucleară, generează impact economic și financiar și contribuie direct la securitatea energetică și la flexibilitatea sistemului energetic național, în complementaritate cu resursele regenerabile", subliniază reprezentanții Nuclearelectrica.
Etapa de proiectare FEED 2 a fost finalizată conform graficului
Proiectul SMR de la Doicești, în care SNN deține o cotă de 50% din compania de proiect RoPower Nuclear SA, a fost efectiv demarat, ulterior parcurgerii procesului de selecție a tehnologiei și amplasamentului, în septembrie 2022, odată cu aprobarea de către AGA a strategiei de implementare a proiectului. În 2023 și 2024, au fost parcurse etapele inițiale de analize tehnice FEED 1 și FEED 2 (Front End Engineering Design), obligatorii într-un proiect nuclear, când s-au desfășurat misiuni independente de evaluare ale AIEA asupra amplasamentului selectat, ale căror concluzii au confirmat demersurile întreprinse și au dus la implementarea unor măsuri suplimentare. Etapa FEED 2 a fost finalizată conform graficului și la un buget inferior celui estimat inițial.
"În următoarele șase luni, proiectul intră într-o etapă de structurare financiară și consolidare a parteneriatelor, perioadă în care vor fi definite mecanismele de finanțare și vor fi avansate discuțiile cu potențialii investitori pentru faza de execuție. Proiectul de la Doicești este despre România care construiește, produce și își consolidează poziția în Europa", a declarat Bogdan Ivan, Ministrul Energiei.
Faza Pre-EPC, programată să înceapă în mai 2026
Până în luna mai 2026, RoPower Nuclear (compania de proiect) va derula o serie de activități premergătoare Etapei 3 (Pre-EPC), inclusiv finalizarea investigațiilor geotehnice, continuarea procesului de licențiere, finalizarea negocierii contractului Pre-EPC, negocierea contractelor pentru materialele cu ciclu lung de fabricație, definirea lanțurilor de aprovizionare pentru materiale și echipamente și pregătirea organizației pentru fazele Pre-EPC și EPC.
Etapa 3 – Pre-EPC va avea o durată estimată de 15 luni și va avea ca livrabile bugetul estimat de clasă 2, identificarea contractorilor și structura contractuală (Contractul Pre-EPC, prelungirea acordului de licență tehnologică cu NuScale, contracte privind evaluarea impactului asupra mediului etc.).

Lucrări de infrastructură și ecologizare pe amplasamentul SMR Doicești
Până la finalul lunii decembrie 2025, Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, a demolat complet fosta termocentrală pe cărbune de pe amplasament, terenul fiind ecologizat și pregătit pentru un proiect nuclear de tip SMR. Peste 600.000 de tone de materiale rezultate din demolare au fost gestionate și reciclate. Conform datelor companiei, stația de transformare a fost retehnologizată, iar situl beneficiază astăzi de o capacitate de racordare la SEN de aproximativ 650 MW. De asemenea, a fost realizată infrastructura de bază în amplasament: drumuri/accese, parcări, colectare ape pluviale, racorduri și bazine de apă.
Parteneriate internaționale și finanțare pentru SMR Doicești
În paralel cu aceste etape tehnice, în perioada următoare vor fi continuate demersurile privind structurarea cadrului investițional și financiar al proiectului, în vederea pregătirii fazei de execuție. Obiectivul este ca proiectul să devină operațional la începutul următorului deceniu, cu respectarea tuturor aprobărilor corporative și a cadrului de reglementare aplicabil.
"Proiectul Doicești înseamnă 60 de ani de energie curată. Echipa RoPower este o echipă de profesioniști care a lucrat și va lucra pentru un proiect sigur și tehnologic avansat, cel al Reactoarelor Modulare Mici. Vom rămâne dedicați acestui proiect, care este o oportunitate pentru România să demonstreze încă o dată că se află în zona de excelență a producerii de energie folosind tehnologia nucleară", a subliniat Valentin Ovidiu Nae, directorul general RoPower Nuclear.
"Energia nucleară nu poate lipsi din mixul energetic al unei țări puternic industrializate. Tehnologia SMR este cea mai modernă și mai sigură dintre tehnologiile nucleare de producere a energiei electrice. Suntem mândri să fim în acest proiect cu compania noastră, Nova Power & Gas, și sunt convins că împreună cu partenerii americani vom găsi soluții ca proiectul să fie de succes din punct de vedere tehnic și economic", a adăugat Teofil Mureșan, Fondator și Președinte CA E-INFRA.
Proiectul SMR Doicești este realizat în parteneriat cu NuScale Power și susținut de guvernul Statelor Unite, prin intermediul Departamentului pentru Energie (DOE) și al USTDA (U.S. Trade and Development Agency).
La începutul lunii octombrie 2024, RoPower Nuclear SA, un joint-venture între Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, a obținut un angajament financiar de 99 milioane de dolari din partea Băncii de Export-Import a SUA (EXIM) pentru a sprijini dezvoltarea proiectului cu reactoare modulare mici (SMR) la Doicești, România. Acest angajament face parte dintr-un pachet inițial de finanțare în valoare de 275 milioane de dolari, care include contribuții semnificative de la alte instituții internaționale, precum Corporația Financiară pentru Dezvoltare Internațională a SUA (DFC) și parteneri privați.
Potrivit datelor ambasadei americane la București, proiectul NuScale va fi finalizat în 2029.



