A 20-a ediție a evenimentului, prima internațională, anunță programul conferinței și primii speakeri confirmați. 28–29 august, Constanța.
Sunt conversații care se poartă rar în industria construcțiilor: beneficiarul public și constructorul, pe aceeași scenă, despre distanța dintre proiectul aprobat și șantierul real. The BIM Challenge, ajuns la a 20-a ediție, construiește în jurul lor programul conferinței din 28–29 august, de la Universitatea Ovidius din Constanța.
Ediția aniversară e și prima internațională: peste 30 de speakeri din 6 țări, peste 100 de studenți în competiția care dă numele evenimentului și un program care pornește de la trei întrebări simple, cu răspunsuri complicate: Cu ce date construim, de fapt? Cine răspunde când modelul spune una și șantierul alta? Și ce date îți trebuie ca să iei decizii bune când banii sunt ai tăi?

"The BIM Challenge a pornit ca o școală de vară în care studenții învățau să lucreze în Allplan. Între timp, industria s-a schimbat și noi odată cu ea: azi studenții lucrează o săptămână în echipe multidisciplinare, cu arhitectura, structura și instalațiile pe același model, așa cum arată un proces BIM adevărat. Iar conferința a apărut din aceeași logică: studenții și profesioniștii ajung foarte rar în aceeași sală. Când se întâmplă, câștigă și unii și ceilalți. Studenții văd cum gândesc oamenii pentru care vor lucra. Profesioniștii văd generația care urmează și proiecte muncite o săptămână întreagă. La a 20-a ediție, am deschis evenimentul și către speakeri și participanți din toată Europa."
Dan Moraru, Director General ALLBIM NET, organizatorul evenimentului.
Două zile, două direcții
Vineri, 28 august, e ziua datelor și a deciziilor. Cristian Erbașu, președintele FPSC, deschide conferința cu un keynote address, „Construim, dar cu ce date?”, iar restul zilei duce întrebarea mai departe. Autorități publice, arhitecți, ingineri și constructori discută ce se pierde între documentația aprobată și execuție și cum arată proiectul public predictibil. Investitori și consultanți pun apoi pe masă întrebarea proiectelor mari: ce date contează când miza e reală? Perspectiva europeană vine de la Marzia Bolpagni, care conduce în comitetele CEN și ISO grupul de lucru pentru cerințele informaționale în construcții, cu studii de caz din piețele unde ISO 19650 a devenit mod de lucru.

Fiecare invitat vine dintr-o poziție diferită față de aceleași probleme: constructorul care a văzut ambele părți ale procesului, experta care participă la scrierea standardelor europene, specialista în monitorizare structurală pentru care calitatea datelor se măsoară în siguranța unor structuri întregi.
Sâmbătă, 29 august, privirea se întoarce spre cei care urmează. Ziua începe cu momentul care dă numele întregului eveniment: echipele multidisciplinare de studenți își prezintă proiectele dezvoltate într-o săptămână de workshop, cu arhitectura, urbanismul, structura, instalațiile și infrastructura pe un singur model. Pentru companiile din sală, e cea mai directă întâlnire cu generația următoare. Restul zilei duce discuția mai departe: cine formează profesioniștii de mâine, ce competențe cer standardele europene și ce poate face, concret, inteligența artificială într-un flux de lucru real.

Primii speakeri confirmați
Marzia Bolpagni, International BIM Expert. Doctor în ICT și Smart Construction, expertă la Comitetul European de Standardizare și la ISO/TC 59/SC 13, unde conduce grupul de lucru pentru standardizarea cerințelor informaționale (Level of Information Need). Coautoare a ediției a 4-a a BIM Handbook și Assistant Editor al BIM Dictionary, cu peste 30 de premii internaționale. Susține keynote-ul despre aplicarea ISO 19650 în practică.
Cristian Erbașu, Președinte FPSC, Director General Construcții Erbașu și Președinte CAIR. Susține discursul de deschidere despre importanța datelor în proiectele publice și private.

Cătălin Andrei, BIM Specialist, STRABAG. Peste 9 ani de experiență în construirea proceselor și echipelor BIM în megaproiecte, de la faza de licitație până la predarea către client.
Andreea Cincă, BIM Coordinator, SCC Erbașu. Inginer absolvent UTCB, cu master în inginerie geotehnică și șapte ani de experiență ca proiectant în construcții civile, hidroedilitare și geotehnice, coordonează digitalizarea proceselor de proiectare din cadrul companiei Self Consulting.

Mariana Garștea, General Manager, Sixense România. Președinte APMGS, specialist în monitorizare structurală și geotehnică, cu peste 20 de ani de experiență în transformarea digitală a infrastructurii.
Bogdan Cristea, Consilier de Stat, Administrația Prezidențială. Arhitect, a condus Direcția de Urbanism a Primăriei Capitalei, unde a coordonat Planul Urbanistic General al Bucureștiului și Velo Master Plan. Aduce la conferință dubla perspectivă a proiectantului și a decidentului de politici publice.
Horia Petran, cercetător științific senior, INCD Urban-Incerc și coordonator al Romanian Building Knowledge Hub. Președinte al Clusterului Pro-nZEB, doctor în inginerie și auditor energetic, coordonează din 2011 programe europene de calificare pentru implementarea conceptului nZEB în România.
Mikko Stachl, BIM Specialist, Allplan. Specialist în workflow-uri OpenBIM, cu proiecte de referință precum Parkapartments Belvedere (proiectat de Renzo Piano) și WIEN Museum. Predă BIM la două universități din Viena.
Claudiu Salanță, Arhitect-Șef, Consiliul Județean Cluj. Președinte al Asociației Arhitecților Șefi de Județ, implicat în protejarea patrimoniului construit și digitalizarea administrației publice.
Rodica Lupu, Director General, Cluster TEC. Fondator și CEO Loop Operations, expert în managementul inovării și finanțare, cu peste 20 de ani de experiență în antreprenoriat și politici publice. Coordonează, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice, proiectul Inside, prin care autoritățile publice din fiecare județ învață cum să definească cerințele pentru investiții digitale și sustenabile.
Irina Odor, Director Comercial, CELCO. Aproape două decenii în companie, coordonează vânzările și marketingul, veriga dintre producție și clienți.
Michael Havran, Channel Account Manager, Bluebeam. Peste un deceniu de experiență în digitalizarea proceselor de proiectare și construcție în Europa Centrală și de Est.
The BIM Challenge este evenimentul de referință dedicat Building Information Modeling din România, ajuns în 2026 la a 20-a ediție, prima cu participare internațională. De-a lungul anilor a reunit mii de studenți, cadre universitare, profesioniști și companii din industria AEC. Ediția 2026 aduce la Constanța o săptămână de workshop practic pentru studenți (24–29 august) și o conferință internațională pentru profesioniști și decidenți (28-29 august).
Pentru lista completă și actualizată a speakerilor, click aici.
Bilete și informații suplimentare sunt disponibile aici.




