Patrimoniul construit din România se află într-un moment critic, în care degradarea fizică a monumentelor istorice depășește capacitatea instituțională și financiară de intervenție. În multe cazuri, problema nu mai ține doar de restaurarea propriu-zisă, ci de salvarea de urgență a unor clădiri care au ajuns în stadii avansate de degradare, colaps sau precolaps. Biserici de lemn, cule, sinagogi, ansambluri rurale, clădiri istorice urbane sau monumente izolate depind tot mai mult de inițiative rapide, flexibile și bine coordonate, capabile să oprească pierderea ireversibilă a substanței istorice. În acest context, Ambulanța pentru Monumente a devenit unul dintre cele mai vizibile programe de intervenție asupra patrimoniului aflat în pericol, printr-un model care combină voluntariatul specializat, sprijinul companiilor, implicarea comunităților locale și contribuția administrațiilor. Miza nu este doar tehnică, ci și socială: salvarea unei clădiri istorice poate reactiva o comunitate, poate genera responsabilitate locală și poate transforma un obiect abandonat într-un reper identitar. În lipsa unor programe publice consistente, însă, intervențiile punctuale nu pot compensa integral amploarea degradării. Despre starea patrimoniului construit, urgența intervențiilor, mecanismele de finanțare, rolul companiilor și responsabilitatea administrațiilor locale, în acest interviu este prezentă perspectiva arh. Eugen Vaida, președintele Asociației Monumentum - Ambulanța pentru Monumente.
- Care este, în acest moment, starea generală a patrimoniului construit din România și care sunt cele mai presante probleme identificate pe teren?
- Starea monumentelor istorice din România, din punctul de vedere al conservării, este, în momentul de față, la un minim istoric și continuă să se degradeze. Dacă în 2016 aveam aproximativ 600 de monumente aflate într-o stare avansată de degradare, colaps sau precolaps, în 2021, conform unui studiu al Institutului Național al Patrimoniului, erau deja 820 de monumente în această situație. În momentul de față, credem că această cifră a depășit 1.000, cu toate cele peste 120 de monumente pe care le-am salvat noi în ultimii ani. Prin intervențiile noastre reușim să acoperim undeva la 30% din ceea ce s-ar pierde anual. Deci încă nu reușim să salvăm toate monumentele aflate în pericol și nici să echilibrăm, prin intervențiile noastre, ceea ce se salvează cu ceea ce se pierde. Nici nu avem încă această așteptare, pentru că și statul ar trebui să aibă propriul program de salvare a monumentelor istorice. Problemele principale sunt diverse. Ele pornesc, de multe ori, de la situația proprietății imobilelor, care este uneori incertă, sau de la succesiuni care nu au fost dezbătute. Alteori vorbim despre lipsa personalului de specialitate în execuție, adică despre o lipsă acută de meșteri și tehnicieni în domeniul restaurării. Avem, de asemenea, o lipsă de personal specializat în partea de cercetare și de proiectare. Apoi, certificarea produselor tradiționale lipsește în aproape toate domeniile. Și mai există, bineînțeles, problema financiară, care poate fi însă compensată parțial printr-o abordare inteligentă și printr-o căutare activă a surselor de finanțare.
- Cât de urgentă este intervenția în cazul monumentelor istorice aflate în degradare și ce riscuri există dacă aceste lucrări sunt amânate?
- Dacă vorbim despre "urgența urgențelor", aflăm că sunt monumente care deja s-au pierdut în mare parte și care au ajuns în stadiul de ruină. Patrimoniul este, prin definiție, o resursă neregenerabilă, în engleză fiind folosit termenul "non-renewable". Odată pierdută substanța istorică, ea nu mai poate fi refăcută. Putem reconstrui o clădire, dar nu mai avem monumentul propriu-zis, ci o replică sau o butaforie, care nu mai reprezintă patrimoniul imobil. Sigur că, atunci când dorim să învățăm anumite tehnici, putem face replici, dar ele nu pot fi cuprinse în lista monumentelor istorice. Suntem într-o situație în care, în disperare de cauză, încercăm să salvăm cât mai multe monumente. Din păcate, statul, prin fonduri europene, EEA Grants și prin resurse proprii, finanțează doar câteva obiective, pe care le restaurează până la cel mai mic detaliu. Uneori, lucrările nu sunt de calitate, dar, chiar și așa, se investesc 2-5 milioane de euro într-un singur obiectiv. Acești bani ar trebui distribuiți către cât mai multe monumente istorice, pentru ca ele să poată fi salvate și să intre ulterior într-un proces de restaurare, altfel le pierdem definitiv. Pierderile nu sunt cauzate doar de degradările produse de intemperii. În ultima vreme avem și foarte multe incendii, mai ales la biserici de lemn care au încă instalații electrice învechite. În fiecare an pierdem una sau două asemenea monumente.
- Ce tipuri de investiții sunt necesare pentru salvarea patrimoniului construit - fonduri publice, private sau parteneriate mixte?
- Nu ne punem doar problema salvării pe termen scurt a patrimoniului. Ceea ce facem este, de fapt, să conectăm comunitățile locale, pe termen lung, la acest patrimoniu. De aceea, le dăm comunităților un rol foarte important: acela de a ne găzdui, de a ne oferi cazare și masă, de a lucra împreună cu noi și de a oferi chiar și materiale de construcții, fie prin membrii comunităților locale, fie prin administrațiile locale și județene. Din păcate, nu beneficiem de fonduri de la Guvern. Există însă acest parteneriat mixt pe care ne bazăm, între public și privat. Vorbim despre donații și despre companii mari care ne susțin pentru partea de manoperă și documentație, iar proprietarii și comunitățile locale beneficiază, de multe ori, de fonduri de la administrațiile locale și regionale pentru materiale de construcții și pentru alte facilități pe care ni le pun la dispoziție. La nivel central, însă, statul ar trebui să-și asume punerea în siguranță a patrimoniului. Există chiar o inițiativă legislativă în acest sens, care se numește Programul Național de Scoatere din Pericol a Patrimoniului Cultural Imobil, PNSP. Acesta presupune salvarea a 100 de monumente anual, dintr-un buget dedicat monumentelor istorice. Nu s-au făcut încă normele și nici nu există bani pentru a onora această lege. Din păcate, Ambulanța pentru Monumente nu poate salva în acest moment toate monumentele istorice. Este nevoie și de aportul statului, care, din păcate, nu vine de foarte multă vreme.
- Există, în prezent, suficiente mecanisme de finanțare pentru reabilitarea monumentelor istorice? Ce ar trebui îmbunătățit la nivel legislativ sau administrativ?
- Există câteva mecanisme de finanțare importante, care nu sunt de neglijat. Vorbim despre Programul Național de Restaurare, despre sesiunile de aplicare prin Timbrul Monumentelor Istorice ale INP și, sigur, despre PNRR. Însă acești bani sunt distribuiți doar către anumite monumente. În general, proprietarii privați beneficiază mai puțin de fonduri. Cum spuneam mai devreme, se alocă foarte mulți bani unor obiective punctuale, în loc să fie tratată problema mai largă a decăderii patrimoniului construit. Ar fi nevoie de mecanisme care să permită intervenții mai rapide, mai multe și mai bine distribuite, mai ales pentru punerea în siguranță a monumentelor aflate în stare de degradare avansată.
- Care este rolul Asociației Monumentum - Ambulanța pentru Monumente în acest ecosistem și cum completați intervențiile instituțiilor publice?
- Rolul Ambulanței pentru Monumente este de a salva aceste monumente până când vor intra într-un proces de restaurare. Din păcate, resursele financiare și umane nu ne permit să ducem până la capăt o restaurare integrală. Dar, asemenea unei ambulanțe pentru oameni, încercăm să salvăm clădirile și să nu le pierdem. Deocamdată, este cel mai mare program de acest gen din România. Statul se axează foarte mult pe restaurări finalizate, inclusiv cu integrarea obiectivelor în circuite turistice, care în unele cazuri funcționează, iar în altele nu. Credem că este nevoie de un alt program, care să se refere nu doar la punerea în siguranță a monumentelor, ci și la mentenanța acestor clădiri. O mică reparație făcută la momentul oportun poate salva o clădire și îl poate scuti pe proprietar de cheltuieli de zeci sau chiar sute de mii de euro în câțiva ani, dacă nu intervine la timp. Există o inițiativă instituțională a Institutului Național al Patrimoniului care se referă la mentenanța clădirilor: un program finanțat prin PNRR, cu un centru la Avrig, care se dezvoltă în momentul de față și care va oferi, probabil, servicii sau metodologii legate de mentenanța clădirilor. Noi nu facem mentenanță pe clădiri. Sunt foarte multe monumente, iar noi ne referim la probleme grave, pentru că am ajuns într-o situație disperată după 35 de ani în care nu s-a investit masiv în acest patrimoniu. Dacă ne referim, de exemplu, la învelitorile din lemn, în special la bisericile de lemn, acestea sunt perisabile și au o durată de viață relativ scurtă. Acesta este momentul în care multe dintre ele se degradează simultan. În câțiva ani vom pierde foarte multe dintre aceste biserici dacă nu investim în punerea lor în siguranță.
- Puteți oferi câteva exemple de proiecte recente sau în derulare și impactul concret pe care acestea îl au asupra comunităților locale?
- Începând cu 2023, am realizat un studiu de impact calitativ și cantitativ al intervențiilor Ambulanței pentru Monumente în comunitățile locale, cu ajutorul specialiștilor Institutului de Cercetare din Făgăraș. Am constatat că, în peste 40% dintre cazuri, ceea ce am început noi a fost continuat. În foarte multe situații, comunitățile sau autoritățile locale s-au ocupat cel puțin de mentenanța clădirilor. Dar sunt și exemple în care lucrurile au mers mai departe, inclusiv din perspectiva rețeserii fibrei comunitare. Pot să dau exemplul de la Hoghilag, unde primăria a preluat Biserica Evanghelică, rămasă fără comunitatea săsească, și a curățat-o. Odată cu intervenția noastră asupra acoperișului, chiar în aceeași vară, au folosit interiorul bisericii în cadrul festivalului pe care îl organizează, Festivalul Tuberozelor. A fost foarte frumos să vedem că spațiul devenise neîncăpător. Au venit sute de oameni: membri ai comunității locale și turiști prezenți la festival. A fost, de asemenea, foarte frumos să observăm că oamenii din comunitatea românească și-au adus covoarele vechi, tradiționale, foarte frumoase, și le-au așezat pe stranele bisericii evanghelice. Încercau, de fapt, să decoreze în cel mai frumos mod un nou spațiu pe care și l-au asumat. Un alt exemplu este sinagoga din Făgăraș. După ce am reparat acoperișul, primăria a spus: bine, acum nu mai plouă înăuntru, dar oamenii care trec pe stradă văd în continuare niște fațade scorojite. Atunci a decis să investească în restaurarea fațadelor. Prin intermediul Fundației Comunitare s-a organizat și un concurs pentru amenajarea curții, iar imediat după intervenția noastră au avut loc câteva evenimente acolo. A fost foarte frumos să vedem că un spațiu abandonat a prins din nou viață. Un al treilea exemplu este cula de la Șiacu, din comuna Slivilești, județul Gorj. Era pur și simplu rămasă cu un acoperiș prăbușit de furtună și se afla aproape în ruină. Noi am salvat-o, am refăcut acoperișul original, am făcut un trotuar de gardă și am rețesut fisurile. Ulterior, Consiliul Județean și Muzeul Județean Gorj au decis să finanțeze o restaurare integrală și să pună această culă la dispoziția publicului, printr-o investiție de aproximativ 850.000 de euro. Acolo exista și o problemă juridică, pentru că doar cula era în proprietatea Consiliului Județean, nu și terenul. Odată cu intervenția noastră, s-au mobilizat și pentru rezolvarea acestei probleme.
- Cum sunt finanțate activitățile asociației - care este ponderea donațiilor, sponsorizărilor și a altor surse de finanțare?
- Ambulanța pentru Monumente este un proiect finanțat aproape exclusiv de societatea civilă și de companiile mari din România. Din păcate, contribuția anuală a statului este sub 0,2% și este una accidentală. Undeva la 65% din fonduri vin din sprijinul companiilor mari, prin fondurile lor de CSR. Aceste companii au posibilitatea să direcționeze o parte din impozitul datorat statului către ONG-uri din țară și fac acest lucru și în cazul nostru. Partenerii noștri strategici sunt Dedeman, Profi, Raiffeisen, Banca Română de Investiții și Dezvoltare, Strabag, Regina Maria, Graphein și DeWalt. Foarte mulți oameni de afaceri din România au înțeles rolul lor în reconstrucția acestei țări, sigur, fiecare în domeniul în care se pricepe mai mult sau de care este mai pasionat. Companiile înțeleg că există o penurie în anumite zone și că statul nu poate acoperi sau nu are încă maturitatea necesară pentru a acoperi lucrurile vitale pentru patrimoniu. Ne bazăm și pe donatorii individuali. Avem o campanie prin SMS, la numărul 8864, unde, printr-un SMS cu textul PATRIMONIU și apoi cu răspunsul DA, strângem peste 10.000 de euro anual pentru salvarea monumentelor. O altă contribuție importantă vine din partea Fundației Regelui Charles al III-lea, The King’s Foundation. Majestatea Sa este un mare susținător al acestui proiect încă din primul an, din 2016, când a fost înființat. A vizitat de câteva ori șantierele noastre și este la curent cu intervențiile pe care le realizăm.
- Ce mesaj aveți pentru companii, autorități locale și publicul larg în ceea ce privește implicarea în salvarea patrimoniului construit?
- Am reușit în ultimii ani să convingem companii importante din domeniul construcțiilor să ni se alăture, companii mari precum Dedeman și, mai nou, Strabag. Credem că domeniul construcțiilor și arhitectura trebuie privite împreună. Nu trebuie făcută o diferențiere rigidă între arhitectura contemporană și patrimoniu. Companiile mari au o responsabilitate și față de patrimoniu, pentru că oriunde se construiește, se construiește într-un context. Uneori este un context istoric: vorbim despre centrele orașelor, despre periferiile lor, dar și despre drumuri și poduri, unde avem situri arheologice peste tot. Ne lovim de patrimoniu oriunde, iar acesta ar trebui valorificat, înțeles și nu privit ca o corvoadă care stă în calea dezvoltării. Asta ține și de maturitatea și educația societății civile, de capacitatea de a conștientiza aceste valori identitare. Ne-am bucura dacă mai multe companii medii sau mici ne-ar sprijini, pentru că avem zece ambulanțe regionale care au nevoie de susținere locală. Aici mai este încă foarte mult loc de îmbunătățire a colaborărilor. De multe ori avem nevoie de fonduri, nu neapărat de materiale de construcție. În domeniul restaurării folosim relativ puține materiale noi. În general, lucrăm cu șapte-opt materiale de construcție: nisip, var, cărămidă, piatră, țiglă, fier și alte materiale de acest tip, pe care încercăm să le producem sau să le obținem prin meșteri locali. Oricine dorește să ne susțină are posibilitatea să aleagă un monument istoric aflat într-o stare de degradare sau ne poate solicita lista intervențiilor pe care ni le propunem pentru anul următor și să ne susțină financiar.
Către administrațiile locale avem, de asemenea, un mesaj destul de simplu: nu este vorba întotdeauna despre investiții foarte mari în patrimoniu atunci când există o colaborare echitabilă între toți factorii care trebuie să contribuie la prezervarea acestuia. Proiectul nostru este un astfel de exemplu, dar există și multe alte proiecte ale ONG-urilor din domeniul patrimoniului. În general, lucrăm cu resurse foarte mici, pentru că reușim să compensăm lipsa banilor prin oameni inimoși, prin alte resurse venite de la companii care doresc să ajute punctual anumite clădiri și printr-un vector de promovare destul de puternic, care a crescut în ultima vreme. Oferim o anumită vizibilitate clădirilor pe care intervenim. De aceea, încurajăm primarii și consiliile județene să-și aloce anual o sumă, oricât de mică, pentru prezervarea patrimoniului. Există deja exemple cu impact: fonduri pentru salvarea monumentelor în județele Sălaj și Sibiu, inițiativa de la Miercurea Ciuc, de unde a plecat acest model, și Consiliul Județean Timiș, unde anul trecut au existat investiții destul de serioase în patrimoniu. Aceste proiecte trebuie scalate. Ar trebui ca, în discuțiile dintre administrații, chiar și în interiorul partidelor politice, să se vorbească mai mult despre rezultatele pe care acești factori de decizie încep deja să le aibă în teritoriu.
Publicul larg poate contribui prin donații mici sau prin voluntariat în aceste proiecte. În cazul voluntariatului, noi prioritizăm destul de mult alegerea voluntarilor pentru care aceste lucrări reprezintă și o formare profesională. Sunt, în general, tineri specialiști sau studenți care lucrează în domeniul construcțiilor, al arhitecturii, al ingineriei, al urbanismului, al istoriei artei sau al peisagisticii. Publicul poate însă face și altceva foarte important: poate raporta problemele anumitor monumente. Oamenii care locuiesc în apropierea acestor clădiri le văd degradarea, pot posta, pot scrie și pot pune presiune pentru apariția unor dezbateri în jurul clădirilor de patrimoniu. Aceste informații sunt preluate adesea de presă, iar presa este tot mai atentă la clădirile de patrimoniu. Am observat în ultima vreme o creștere foarte mare a acestui interes, inclusiv din partea presei locale, nu doar a celei centrale. Iar această presiune publică poate convinge autoritățile locale să nu mai stea cu mâinile încrucișate și să treacă la acțiune.
